Sa nascut cca. în anul 460 î.Hr, pe insula Coo din Marea Egee. La doar 13 ani a păşit pragul templului oraculului unde erau primiţi bolnavii. Onoarea de a intra şi de a face parte dintresacerodoţii lui Asclepios, zeul medicinei, se transmitea din tată în fiu şi Hipocrat făcea parte dintro familie care se considera descedenta directă a divinitaţii. Spiritul său de opservaţie l-a determinat foarte curînd medic-sacerdot. El a plecat în Egipt pentru a ajunge la un nivel înlat în chirurgie. Întors la Coo în 438 î.Hr., Hipocrat s-a dedicat cu devoţiune reînfiinţării şcolii de medicină a oraşului, elaborînd o serie de precepte utile pentru profesia medicală, ca respectarea normelor de igienă, dialogul cu bolnavul în sălile numite “de incubaţie” sau studierea mediului înconjurător şi a influenţei exercitate de climă asupra omului.
La 90 de ani, în anul cca. 370 î.Hr. în oraşul Larissa.
El a scris jurămîntul care orice medic trebuie să-l rostească şi să-l respecte:
Dar în zilele de astăzi unii medici chiar dacă jură nu respectă acest jurămînt pe care l-au rostit cu mîna la inimă.
