China cenzurează informațiile despre coronavirus. Orice apare în public trebuie aprobat de Beijing

sursa: Organizația Mondială a Sănătății

Oficialii chinezi nu au voie să spună nimic în public despre coronavirus fără să obțină aprobare de la Beijing. Informația nu vine „pe surse” sau de la vreun blogger anonim, ci chiar de la primarul din Wuhan, care a spus asta în timpul unui interviu pentru postul public de televiziune CCTV.

Zhou Xianwang a lăsat impresia că știe mai multe decât s-a spus până acum în public despre această boală, dar că nu are voie să vorbească. El a respins astfel criticile că autoritățile locale nu au comunicat suficient de bine

„Ca oficial local, după ce primesc informații trebuie să aștept autorizare înainte să le dau publicității. Oamenii nu au înțeles asta” a spus edilul, citat de Wall Street Journal.

Declarația a fost și o rară mărturie publică a faptului că, de mai mulți ani, liderii locali se plâng de stilul rigid, de sus în jos, impus de Xi Jinping. Asemenea critici sunt exprimate adesea în privat și rar văd lumina zilei. Totuși, interviul la CCTV nu a fost neapărat un interviu propriu-zis, ci mai mult o ședință televizată de autocritică, în pur stil comunist. Zhou Xianwang a spus că el și secretarul de partid din Wuhan sunt gata să plătească pentru problemele de până acum.

„Tovarășul Ma Guoqiang și cu mine suntem gata să acceptăm responsabilitatea. În final, dacă se spune că cineva trebuie să fie tras la răspundere, dacă masele au o opinie, suntem gata să liniștim oamenii prin demisie” a mai completat primarul din Wuhan.

Presa din afara Chinei a preluat mărturiile făcute online de diverși doctori, asistente și localnici din Wuhan care spun că amploarea epidemiei este mult mai mare decât spun oficialii. Unii martori vorbesc chiar și de 90.000 de persoane infectate, doar că informațiile nu pot fi verificate din cauza cenzurii dure practicate de comuniștii chinezi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here