În China, pentru oamenii de care Partidul Comunist vrea să scape există o adevărată instituție a dispariției. Într-adevăr, i se poate spune chiar așa, în măsura în care există: un set de reguli prin care ești făcut să dispari, un set de reguli care guvernează comunicarea în timp ce ești dat dispărut, o infrastructură care găzduiește dispărutul și, nu în ultimul rând, un set de reguli care dirijează modul în care apari din nou la suprafață.
De ce e bine de știut? Întrucât acum, în contextul tensionat al pandemiei, una dintre întrebările-cheie pe plan internațional privește soarta a trei dintre chinezii care au spus adevărul despre situația coronavirusului în China. De atunci, nimeni, dar nimeni nu mai știe ce s-a ales de ei. Unul a apucat să filmeze ofițeri intrând peste el. În rest, pauză.
Nu e foarte limpede cum se întâmplă cu dizidenții și avertizorii din China. În schimb, există date despre cum funcționează instituția dispariției în cazul „cotei” de oficiali corupți pe care Beijingul îi scoate din joc la anumite intervale.
De unde pornim
Datele care indică o culpă semnificativă a Chinei în răspândirea pandemiei de coronavirus sunt tot mai numeroase, iar luările de poziție împotriva Beijingului au evoluat, în ultimele săptămâni, de la reacții timide la amenințări frontale.
Din cauza atitudinii Partidului Comunist Chinez în dosarul Covid-19, China trebuie izolată de restul lumii civilizate, scria recent Glenn Harlan Reynolds, expert în drept și profesor al Universității din Tennessee.
Serviciile secrete britanice au decis între timp să pună China pe lista neagră, exact din același motiv, iar de la Washington au pornit, în ultima vreme, acuzații legate de manipularea Organizației Mondiale a Sănătății, de către Beijing.
În tot acest timp, Administrația condusă de Xi Jinping dictează noi măsuri care alimentează suspiciunile, în creștere, ale comunității internaționale. Ultima dintre ele vizează restricțiile asupra studiilor ce fac trimitere la originea coronavirusului care a pus în șah tot Globul. Asta, în condițiile în care diplomația chineză demarase deja, la cel mai înalt nivel, o campanie globală de „resetare” a legăturilor dintre Wuhan și Covid-19.
Însă pânza țesută de Partidul Comunist Chinez pentru a inocula lumea largă cu propria versiune asupra pandemiei ar putea duce regimul de la Beijing în fundătura crimelor de stat.
Atunci când, în Europa și SUA, mulți abia se deprindeau cu pronunțarea substantivului „coronavirus”, în China comunistă câțiva localnici curajoși trăgeau alarme disperate. Cu riscuri greu de bănuit pentru cei obișnuiți cu regulile din lumea liberă. De altfel, ceea ce a urmat a arătat cât de sinucigașe pot fi, în China zilelor noastre, gesturi de un asemenea altruism.
„Măcar sunt în viață? Ai Fen, Chen Qiushi și Fang Bin, trei cetățeni chinezi, încă lipsesc de acasă după ce au sfidat cenzura și au dezvăluit punctele slabe ale crizei de sănătate, declanșată de coronavirus în țara lor”, scria, recent, Le Parisien, într-un amplu material dedicat celor trei avertizori.
- Aici, o scurtă precizare. Potrivit France Inter, Ai Fen a dat ieri un prim semn de viață, în format video. Un filmuleț scurt, cu mesajul: „Lucrez, totul e normal. Îmi e bine, vă mulțumesc tuturor”. În rest, doctorița chineză înșiră datele „de identificare”: ziua – luni, 13 aprilie; ora – 14.30; starea vremii – cer senin; locul – adresa spitalului din Wuhan. „Dă, încă semne de viață pe rețeaua de socializare Weibo, dar nimic nu ne spune că nu este forțată să o facă sau că nu autoritățile sunt cele care scriu de fapt, în numele ei”, spunea, recent, președintele Reporteri fără Frontiere, Pierre Haski.
Din nefericire, nu e nicio mirare că Ai Fen, Chen Qiushi și Fang Bin par acum să nu fi existat niciodată. Când Partidul decide că ai greșit, tot Partidul trasează și itinerariul care ți-e rezervat. După cum sublinia Le Parisien, nimeni, în afara autorităților comuniste, nu poate știi ce soartă i-a așteptat pe cei trei după ce au prezentat realitatea necosmetizată a epidemiei din China.
Excluderea din Partid
Și totuși, există un vizor prin care ne putem uita în direcția respectivă. În cartea sa, The Party. The Secret world of China’s comunist rulers, Richard McGregor își introduce cititorii în lumea ermetică a cocktail-ului original de reglări de conturi și anticorupție de la Beijing.
Fost șef al biroului Financial Times din China, cu o experiență de două decenii în zonă, McGregor explică unde se duc indezirabilii chinezi atunci când se duc.
În cartea sa, specia-reper e oficialul comunist corupt, pe care Partidul consideră, la un moment dat, balast. Pe scurt, odată ajuns în acest malaxor, cel vizat dispare fără urmă. O „evaporare” care poate dura până la șase luni, iar reîntoarcerea adesea înseamnă o nouă dispariție, de data alta, sub alt chip.
Malaxorul shuanggui
- Puterile Comisiei în ceea ce privește detenția sunt arma cea mai de temut din arsenalul său.
- Subtilitățile legale dispar atunci când ești convocat de Comisie. În cadrul unei proceduri intitulate shuanggui sau „reglementare dublă”, denumită astfel întrucât suspecții sunt ținuți pentru o anumită perioadă și într-un anumit loc reglementate de Partid, Comisia îi răpește practic pe oficiali și îi reține pentru interogatoriu până când se decide dacă se merge înainte cu o punere formală sub acuzare.
- Oficialii investigați nu au dreptul de a-și suna familia, nu-și pot angaja un avocat și pot fi reținuți până la șase luni, fără ca prevederile legii să interacționeze cu situația lor.
- Bunăstarea suspectului este luată în calcul sub un singur aspect: poate fi ținut aproape oriunde pe timpul detenției temporare – birou de companie, dormitor comun, spital. Există o singură condiție: fie clădirea care îl găzduiește are doar un etaj, fie omul este ținut la primul etaj al unei clădiri cu mai niveluri. De ce? Pentru a preveni tentativele de sinucidere, dese în anii ’90, când mai mulți oficiali și-au pus capăt vieții sărind de la etaj.
- Deținuții sunt păziți chiar și când merg la toaletă.
- Privarea de somn, interogatoriile-maraton și o alternare a tratamentului abuziv cu manifestări de bunătate – toate tehnicile folosite fără milă împotriva teroriștilor, de către Administrația Bush, sunt folosite pentru a obține cooperarea suspecților aflați în custodia Partidului din China.
- Rareori, oficialilor care se consideră că au colaborat cu investigatorii, în general turnând pe altcineva, li se permite să revină pe posturile deținute anterior. Însă puține sunt carierele care continuă să prospere după perioada de shuanggui.
- Este o experiență de viață și de moarte care, inevitabil, lasă sechele. Paradoxal, ea reprezintă și ultima șansă a oficialilor cu calitate de suspecți de a-și salva pielea.
- În absența unui judecător și fără jurați, verdictele Comisiei sunt aduse la cunoștința publicului printr-un mecanism neobișnuit: anunțul că suspectul a fost exclus din Partid. Abia în acest moment cazurile ajung, formal, să fie instrumentate și de procurori.
- Excluderea din Partid echivalează cu a fi găsit vinovat de către instanță, cu toate că un verdict formal și o sentință sunt încă la luni distanță.
- Odată pasați sistemului legal obișnuit, soarta oficialilor este deja hotărâtă. (…)
- „Atunci când sunt transferați sistemului legal, își pierd speranța. Este finalul carierei lor politice. În mod normal, când le preiau cazul, acești oameni sunt cu psihicul la pământ” (spune Qian Lieyang, avocat din Beijing – n.r.).
