Partidul Comunist i-a arătat lui Jack Ma cine-i șeful: China a suspendat listarea de 37 miliarde dolari a grupului Ant

Foto: Wikimedia Commons

China a suspendat marţi listarea record, de 37 de miliarde de dolari, a grupului Ant, care ar fi fost cel mai valoros debut bursier din lume, cu doar câteva zile înainte de termenul stabilit, această fiind o lovitură semnificativă pentru firma fondată de miliardarul Jack Ma, specializată în servicii financiare online, transmite Reuters, preluat de News.ro.

Bursa din Shanghai a anunţat că a suspendat oferta publică iniţială a companiei, pe platforma sa STAR, grupul Ant fiind nevoit să suspende şi listarea la bursa din Hong Kong, în cadrul ofertei publice duale programată să aibă loc joi.

Măsurile au avut loc în urma unei întâlniri care a avut loc luni între autorităţile de reglementare chineze, Jack Ma şi directori ai companiei, în care aceştia din urmă au fost informaţi că afacerile de creditare online ale Ant vor fi supravegheate mai strict, au declarat surse aproapiate situaţiei.

Bursa din Shanghai a descris întâlnirea Ant cu autorităţile de reglementare a sectorului financiar ca fiind ”un eveniment major” care, alături de cadrul de reglementare mai strict, a descalificat listarea Ant.

În China, analiştii au interpretat măsura ca fiind o palmă dată lui Jack Ma, care dorea să Ant să fie tratată ca o companie de tehnologie şi nu ca o instituţie financiară reglementată strict.

”Partidul Comunist a arătat magnaţilor cine este şeful, Jack Ma ar putea fi cel mai bogat on din lume, dar acest lucru nu înseamnă nimic. Acest caz a devenit din tranzacţia secolului şocul secolului”, a spus Francis Lun, director general al GEO Securities.

Pentru a relua listarea, Ant încearcă să stabilească dacă trebuie să desvăluie informaţii suplimentare bursei din Shanghai despre relaţia sa cu autorităţile de reglementare, sau dacă bursa aşteaptă să îşi rezolve toate problemele cu autorităţile de reglementare, ceea ce ar putea dura mult mai mult, a spus o persoană apropiată situaţiei.

Suspendarea listării a avut efect la nivelul pieţelor. Acţiunile Alibaba, care deţine aproximativ o treime din Ant, au scăzut cu 9% în tranzacţiile de la New York, iar capitalizarea bursieră a grupului de comerţ electronic s-a redus în consecinţă cu 76 de miliarde de dolari, sumă de două ori mai mare decât cea pe care Ant intenţiona să o atragă.

2 COMENTARII

  1. Biblia,pe care n-am citit-o niciodata,aud ca ar zice ca rasa galbena va domina lumea.
    Evenimentele actuale par sa confirme zicerile „Carții cărților”.”Unghie gât”prostanacilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here