Cinci milioane de lire sterline – este cea mai mare sumă de bani reținută vreodată în capitala Angliei de poliția londoneză. Captura a fost posibilă după ce agenții au observat un bărbat care se chinuia să care niște genți grele la mașină. Banii proveneau din activități infracționale și urmau să fie „spălați”. Trei bărbați au fost condamnați după această captură, a anunțat Poliția Metropolitană din Londra într-un comunicat, scrie Digi24.

Autoritățile au anunțat că, pe 5 iunie anul trecut, au observat un bărbat, Ruslan Shamsutdinov, ieșind de la o adresă din Fulham, în sud-estul Londrei, care „se chinuia vizibil” să care niște genți grele la mașină.

Polițiștii l-au oprit și au găsit „o sumă considerabiă de bani” în genți, potrivit unui comunicat.

Percheziția apartamentului din care a ieșit Ruslan a scos la iveală o schemă de spălare de bani în valoare de peste 5 milioane de lire sterline.

În timpul operațiunii, care a pornit anul trecut, anchetatorii și-au dat seama că Sergejs Auzins, care practica spălarea banilor la scară mare, duce cantități mari de bani la o adresă din Fulham.

Pe 5 iunie 2020, polițiștii l-au prins pe Ruslan Shamsutdinov în timp ce se chinuia să ducă genți grele cu bani la mașină. La percheziția apartamentului de unde a ieșit au mai găsit 39.000 de euro și 8.000 de lire.

Câteva săptămâni mai târziu, pe 14 iulie, Serwan Ahmadi a fost văzut plecând de la casa lui din Edmonton cărând o geantă. După ce l-au oprit și verificat, polițiștii au găsit aproape 60.000 de lire în geantă. În apartamentul de unde ieșise au mai găsit aproape 200.000 de lire sterline.

O zi mai târziu a fost arestat și Sergejs Auzins, la casa căruia au fost găsite peste 14.000 de lire.

În total, suma confiscată în urma operațiunii a fost de 5.082.026 de lire sterline, potrivit Poliției Metropolitane.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here