Ucraina e groapa comună a expansionismului rus. Și mai interesant e ce înseamnă asta pentru Rusia

Sursa: Wikpedia

Până în 24 februarie 2022, procesul de separare a Ucrainei de Rusia împlinise deja opt ani și avansa. Politic, geopolitic, cultural și istoric, fiecare zi care s-a scurs după anexarea ilegală a Crimeei de către Moscova și ocuparea, prin proxy, a unor teritorii din Donbas, s-a scurs cu un singur sens și într-o singură direcție: mărirea distanței, până la anularea oricăror puncte de intersecție între cele două țări. Din această perspectivă, deja până să declanșeze războiul dezastruos, Putin își săpase destul de adânc, în istoria Rusiei, groapa în care nostalgicii de azi și de mâine ai imperialismului țaristo-sovietic-putinist urmau să tot scuipe.

Cât paradox aici, ca dintre toți liderii ruși „unificatori” cu bâta, tocmai acela care beneficiase de cel mai avansat PR și de cea mai elaborată mașinărie de propagandă, să fie și cel care contribuite decisiv la înstrăinarea ireversibilă a celor două popoare slave!

Apoi, a început războiul total. Coroborate, ratarea de către Rusia a obiectivului militar, absența unui obiectiv politic realist și brutalitatea cu care ostilitățile au fost duse împotriva populației ucrainene civile, nu fac decât să accelereze dinamica divorțului ucraineano-rus, incinerând până și cele mai firave și teoretice șanse (dacă mai rămăsese vreuna în picioare) ca, într-un moment invizibil din viitor, sentimentele ucrainenilor față de ruși să se mai dezghețe și să mai dea speranțe unor punți.

Prinse în doar câteva cuvinte, observațiile de mai sus sună astfel: Rusia începuse să piardă Ucraina înainte de război, iar odată cu războiul a fost desăvârșit procesul, iar totul s-a petrecut mult mai rapid decât și-ar fi putut imagina cineva.

Și totuși, chiar dacă prețul imbecilității geopolitice a regimului Putin este, prin prisma celor de mai sus, unul deja uriaș, aproape incomensurabil, să scape oare Rusia atât de ieftin din aventura ucraineană? Oare să nu fie acesta un moment de asemenea cotitură încât pierderea Ucrainei de către Rusia să însemne mult mai mult decât scăparea printre degetele mânjite de sânge a unui teritoriu, chiar dacă unul „sfânt” prin potențialul său de a fi reintegrat în lumea rusă? Mai simplu spus, nu cumva pierderea Ucrainei poate duce chiar la o alienare a Rusiei de Rusia? Nu sunt cumva șanse reale ca de aici încolo să se deschidă un drum al transformărilor la capătul căruia să ne aștepte profilul unei Rusii de nerecunoscut?

Personal, înclin să cred că da, suntem în pragul unei asemenea cotituri, am sugerat și cu alte ocazii profilarea acestei direcții, iar totul pornește de aici: prin energiile și dinamicile politico-militare pe care le-a descătușat, războiul lui Putin împotriva Ucrainei îi garantează Rusiei nu doar înfrângerea militară pe front, ci și castrarea imperialismului său malign, prin smulgerea din mână a pârghiilor pe care le avusese până acum pentru exercitarea discreționară a puterii în regiune.

Cum se întâmplă asta? Nu e nevoie să ghicim, deja se vede:

  • Armata sa înregistrează pierderi grele fără precedent pentru o armată modernă și mai ales pentru armata unei mari puteri.
  • SUA și NATO consolidează militar (și probabil vor prelungi acest proces inclusiv pe segmentul politic) statele din jurul Rusiei.
  • A pornit la drum un nou val de extendere a UE și NATO, iar după cum ziceam și cu alte ocazii, această dinamic va avea deopotrivă dimensiuni de jure și de facto.
  • Nu este exclus ca un accent deosebit să cadă pe stimularea, în paralel, a apariției unui „NATO mic”, să-i zicem și „regional”, format din țări care se întind ca un șirag în spațiul dintre Marea Baltică și Marea Neagră și care vor asigura o primă centură de siguranță cum nu existase (într-o formă sau alta, George Friedman a teoretizat la un moment dat o astfel de paradigmă).
  • Sancțiunile îi șubrezesc economia.
  • Cenzurarea accesului la tehnologii-cheie fac imposibilă, parțial sau total, refacerea unor capacități de luptă.
  • Regimul politic dă în clocot (semnalele în acest sens, inclusiv din zonele sensibile ale serviciilor de informații, prin un tot mai gros contur).

Avansăm așadar din problematizare în problematizare. Întâi, am constatat că Putin a început să piardă Ucraina odată anexarea Crimeei și deschiderea frontului prin proxy în Donbas, în primăvara lui 2014. Am remarcat apoi că prin războiul total, declanșat în 24 februarie 2022, Ucraina a fost pierdută ireversibil, procesul s-a încheiat. Ne-am întrebat din acest punct dacă dezastrul strategic, pentru Rusia, ține „doar” de această pierdere și am constatat că ar mai fi ceva – castrarea imperialismului țaristo-sovietico-putinsit rus. Pe puncte, deasupra acestui paragraf, am explicat (nu exhaustiv, e drept), de ce stau lucrurile așa. Iar acum, vine ultima întrebare-cheie: ce va însemna acest lucru pentru evoluția Rusiei? Cum va arăta ea? Dacă nu se va mai putea ocupa cu ceea ce obișnuise de secole să facă – să cotropească, să exploateze, să amenințe, să spolieze – atunci ce fel de țară va putea fi? Cum va arăta noua Rusie? Tot ca un monstru, dar pe cu totul alte coordonate? Sau, din contră, se va transforma într-o entitate frecventabilă, poate chiar una model, așa cum s-a mai întâmplat, înaintea ei cu alte state, până la un punct tributare unor agende sinistre?

Ei bine, acesta e un seif al cunoașterii la care cine zice azi că are cheia potrivită fie e hazardat de fel, fie blufează din oportunism. În același timp, este la fel de adevărat că direcțiile posibile spre care o astfel de Rusie, castrată imperialist, pot fi totuși schițate.

SCENARIUL CALM (și ideal). Acest scenariu ar zice, în esență, că, odată privată forțat de auto-stresul istoric de a pune în centrul devenirii sale numai agresivitatea și militarismul, Rusia are în sfârșit șansa providențială de a se concentra pe dezvoltarea economică și modernizarea social-politică. Până la urmă, este o țară întinsă, bogată în resurse naturale și umane, iar redirecționarea avuției pompate până acum în forțele armate și poliția politică i-ar oferi oferi spații încă și mai largi de manevră pentru atingerea unei prosperități generale tot mai mari.

SCENARIUL AGITAT (și realist). Acest scenariu naște, la rândul lui, o altă întrebare: va rezista centrul, dacă e făcută praf (atât de rapid și în acest mod) esența imperialistă și de agresor, veche de secole, a acestei țări? Ei bine, aici e cheia. Cusurul fundamental al SCENARIULUI CALM este acela că nu pare a avea foarte multe în comun cu realitatea din teren, cu ceea ce reprezintă Rusia, prin structura ei etnică și teritorială, prin faliile tăcute din societate, sădite și clădite de regimuri represive succesive. Din contră, în SCENARIUL AGITAT teoria se mulează aproape perfect pe practică. Iar din acest punct de vedere, are șanse mai serioase de se activa și, prin urmare, oferă motive mai de substanță de a-l lua prioritar în calcul și a-l analiza cu o atenție sporită. Poate că, în cele din urmă, o Rusie castrată de viziunea imperialistă asupra lumii și mai ales privată de pârghiile aferente, va deveni o Rusie prosperă și un actor decent al scenei internaționale. Dar până atunci – poate ani, dar poate decenii – e mai degrabă probabil să fie traversată de dinamici contradictorii „preparatorii”, în urma cărora să sufere corecții nu doar politice, economice și sociale, ci și teritoriale.

Putin și-a avântat țara într-o aventură sângeroasă, dar „normală”, privită din perspectiva istorică a ceea ce știam cu toții că reprezintă până la urmă Rusia. Iar poporul l-a aplaudat (deși mai nou dă semne timide că ar începe să privească momentul și cu alți ochi). În același timp, însă, Putin i-a aruncat pe ruși pe un drum lăturalnic pentru care nici el și cu atât mai puțin poporul nu avusese harta care să-l avertizeze cu privire la direcțiile posibile și ceea ce așteaptă la capătul lor; din păcate pentru ucrainenii care suferă azi, din fericire pentru ucrainenii, est-europenii și, în general, lumea de mâine.

Aderarea accelerată a Ucrainei la UE e mai aproape decât s-ar crede

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here