Adrian Zuckerman, la Palatul Parlamentului: Sunt foarte onorat că președintele Trump m-a nominalizat

Inquam Photos / Octav Ganea

Noul ambasador american la București, Adrian Zuckerman, născut în România, a ținut joi seara un scurt discurs în limba română și a mărturisit că nu credea că țara noastră va scăpa de comunism și că va ajunge o democrație.

Adrian Zuckerman s-a născut la București și a plecat din România când avea 10 ani, împreună cu părinţii săi, Emil şi Aura, emigrând în Statele Unite. El este avocat de profesie, activând la New York, în principal.

Sunt foarte onorat că președintele Trump m-a nominalizat să fiu ambasador în România. E un vis care nu am crezut niciodată că o să se întâmple. Eu m-am născut în București și am plecat în 1965, când România era comunistă. N-am crezut în viața mea că comuniștii or să dispară și că România va ajunge o democrație, cum este acum”, a spus ambasadorul american, joi, la Palatul Parlamentului, potrivit Hotnews.

El a aprins lumânările de Hanukka, importantă sărbătoare evreiască celebrată la București, într-un eveniment organizat de Complexul Educațional Laude-Reut. În mod tradițional, la acest eveniment din România, intitulat Gala Prieteniei, în fiecare an, se sărbătoresc Hanukka și Crăciunul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here