Afacerile grele, îngropate sub bezele de Firea, Ponta și Ciolacu

Foto: INQUAM/George Călin

„Tovarăși, strângeți rândurile!” Vechile îndemnuri sunt perfect actuale în PSD, ai cărui lideri încearcă să mai păcălească o dată opinia publică, mimând unitatea de monolit regăsită.

Cât e unitate și cât e monolit, vom afla din cele ce urmează.

Cert este că motivația a atins cote paroxistice. Pe de o parte, pentru că are la bază calcule politice seci și ușor nemiloase. Pe de alta, pentru că sunt pe cale să explodeze afaceri ale căror unde penale de șoc fac să pălească orgolii nemângâiate.

Ion Ghizdeanu, marioneta folosită de Dragnea și Vâlcov în drenarea banului public, dinspre bugetul de stat spre rețeaua de baroni a PSD, a fost pus acum câteva zile sub control judiciar.

După cum dezvăluia recent Hotnews, Ghizdeanu fusese setat de stăpânii lui să acționeze și pe pilot automat.

Cum ar veni, în caz de arestare, fugă din țară sau pur și simplu ieșire din peisaj a păpușarilor formali, algoritmul trebuia să rămână funcțional, astfel încât roboțelul de casă să poată servi în continuare cauza – direcționarea de fonduri publice către beneficiarii politici.

Ceea ce s-a și întâmplat, dovadă că Ion Ghizdeanu a semnat ordine de plată încă trei săptămâni după căderea Guvernului Dăncilă prin moțiune de cenzură. Numai în acest interval s-au scurs peste 54,5 milioane de lei de la Fondul de Dezvoltare și Investiții, creat de Dragnea & Vâlcov, spre primăriile PSD.

Perspectiva colaborării cu procurorii a unui Ghizdeanu strâns elegant cu ușa dă probabil fiori în anumite birouri din Kiseleff 10.

Realitatea este că „reformatorii” PSD, care au găsit de cuviință să biciuiască moștenirea lăsată partidului de Dragnea, pentru a-și conferi o aură de legitimitate, au lăsat totuși neatins un spectru esențial: „afacerea Ghizdeanu”. Nu din respect pentru Dragnea, nici de jena lui Vâlcov, nici de mila robotului de casă al partidului, ci din rațiuni personale (unii) ori de teama baronilor loviți fulgerător de pierderea guvernării (toți).

Avem apoi cazul Gabriela Firea. Colmatarea imaginii sale tinde să o bată pe cea a țevilor RADET/Termoenergetica, în cazul cărora mizeria acumulată istoric generează fenomene SF în subteranele Capitalei.

Numai un fenomen la scară planetară, precum încălzirea Terrei, a ferit iarna asta Bucureștiul de „explozii termo” de toată frumusețea, întinse pe kilometri întregi de conducte RADET/Termoenergetica. Dar Firea și bucureștenii nu au motiv să deschidă șampania, pentru că probabilitatea unor temperaturi de -10 ori -15, chiar și prin aprilie, nu este nulă.

De altfel, un barometru al gravității situației este reprezentat tocmai comportamentul din ultimele două luni al Gabrielei Firea. Accesele și accentele isterice ale primarului general pe tema asta cunosc o creștere vertiginoasă în număr și intensitate, iar panica pe care o trăiește la fiecare avarie discutată în spațiul public este perfect sincronizată cu apropierea Zilei „Z” a alegerilor locale, la care Firea mai candidează pentru un mandat.

La fel ca în cazul lui Ghizdeanu, nici afacerea RADET/Termoenergetica nu este biciuită de vreun social-democrat, nici măcar de cei care nu o suportă pe colega edil general.

De ce?

Foarte simplu: Pentru că în patru ani de conducere la Primăria Generală, Gabriela Firea nu a aplicat altă rețetă decât cea pe care partidul a folosit-o la nivel național de fiecare dată când s-a aflat la putere: gestiune batjocoritoare a banului public, butaforie costisitoare pentru luat ochii alegătorilor mai puțin pretențioși, dar nu mai puțin disciplinați la vot, mizarea pe un aparat de comunicare și propagandă capabil să picteze în roz găurile negre, în fine, direcționarea de contracte, angajări de personal și sume generoase pe principiul cumetriei.

N-am făcut decât să sintetizez concluziile amplelor investigații de presă și dezvăluiri făcute de inamicii politici ai Gabrielei Firea, din ultimii trei ani.

Dar poate că afacerea companiilor municipale este, din acest punct de vedere, una dintre cele mai dușmănoase decizii pe care Firea le-a putut lua față de contribuabilul din Capitală. Nici aici, la fel ca în cazul Ghizdeanu-FDI sau Firea-RADET, liderii PSD nu au catadicsit să-i bată obrazul colegei pe care o mai sprijină o tură la șefia PMB.

Dar nici satelitul PSD, Victor Ponta, nu s-a chinuit să-și joace cartea anti-PSD lovind în asemenea afaceri. Și dacă, prin absurd, ar fi făcut-o, flirtul subit cu binomul Firea-Ciolacu i-ar fi anulat orice istoric de această factură. Înainte de a trece la bezelele prezentului, să răsfoim un pic petardele reciproce pe care și le-au administrat în trecut.

  • „Trebuie să înceteze aceste atacuri. Dacă Victor mai iubește România și colegii din PSD trebuie să înceteze atacurile la Liviu Dragnea care este președintele legitim ales al PSD. Să nu mai șicaneze Guvernul”, Gabriela Firea, în primăvara lui 2017.
  • „Interese economice care sunt şi acum, dinăuntrul şi dinafara ţării, despre care am vorbit în emisiunea care l-a deranjat pe domnul Victor Ponta. Interese oculte despre care ar fi trebuit să aibă, măcar tangenţial, anumite informaţii, ca fost prim-ministru”, Gabriela Firea, în vara lui 2017.
  • „Realitatea este că dacă domnul Ponta ar (mai) fi fost preşedinte PSD, eu nu aş fi fost candidat şi, fireşte, nici primar general. Nu mi-a dat niciun sprijin în campania electorală, nu a spus public sau personal nicio vorbă de încurajare, şi-a dorit probabil pe altcineva candidat, dintre cei consideraţi mai apropiaţi. De aceea, nu mă miră reacţia de azi faţă de mine. Mă surprinde poziţionarea domnului Ponta faţă de bucureşteni. Îi pedepseşte pentru că nu prea l-au votat la prezidenţiale?”, Gabriela Firea, în vara lui 2017.
  • „Nu se pune problema ca eu cel puţin să mă întorc membru PSD. Sunt membru Pro România şi aşa voi rămâne. PSD are de schimbat mai mult decât Dragnea şi Dăncilă, are de schimbat o întreagă echipă de oameni care a fost lângă Dragnea, după ce a intrat Dragnea în închisoare s-au lipit de Dăncilă, după ce au zis că Dăncilă e cea mai bună de candidat au dat-o jos şi acum mai toţi sunt lipiţi de Ciolacu, nişte oameni care nu au nicio legătură cu ideea de modernitate, de dezvoltare, de social-democraţie şi pe care îi urăsc oamenii pe bună dreptate şi care au dus PSD-ul de la 46% la 22%. (…) Eu nu am avut o problemă personală cu Dragnea, sau cu Dăncilă cu atât mai puţin. Am avut o problemă cu modul în care ei au folosit PSD-ul în interes strict personal şi cum au distrus ideea de guvernare social-democrată ”, Victor Ponta, ianuarie 2020.

Apoi, după înfrângerea usturătoare a PSD la europarlamentare, Firea i-a cerut lui Ponta să revină cu trupa de la Pro România înapoi în partidul-mamă, PSD. Replica lui Ponta a fost pe măsura cerșetoriei politice exersate de Firea:

  • „Ah – nici nu va închipuiți ce bine ne simțim când spunem NU!!! Noi suntem ProRomânia și suntem foarte mulțumiți cu asta! Chiar suntem ALTFEL și rămânem așa! Noi de la ProRomania suntem oameni liberi – chiar NU suntem de vânzare ca alții! Chiar nu ne batem joc de cei care ne-au votat! Chiar nu spunem ceva duminică la vot și facem marți invers”.

Acum, întrebarea mare este când a mințit Gabriela Firea?

Atunci când zicea că Ponta „nu mi-a dat niciun sprijin”? Sau mai nou, când își amintește, printre sughițuri politice, că „doar premierul Victor Ponta a înţeles ce înseamnă sistemul integrat de termoficare pentru Bucureşti”?

Atunci când sugera că Victor Ponta n-ar fi străin de rele mari, invocând „interese oculte despre care ar fi trebuit să aibă, măcar tangenţial, anumite informaţii”? Sau mai nou, când, disperată să fie sprijinită la Capitală, cosnideră că „nu se poate salva România decât cu oameni integri, profesionişti, cu oameni de calitate şi mă uit în sală şi alături de câţiva colegi de-ai mei, împreună Pro România (…)”?

În fine, când mințea Gabriela Firea? Atunci când se bucura că Victor Ponta nu a mai fost premier, pe motiv că „eu nu aş fi fost candidat şi, fireşte, nici primar general”? Ori mai nou, când, își amintește că „Victor Ponta acum câţiva ani ne-a întins o mână şi ne-a introdus într-un proiect atât de mare de fonduri europene”?

Evident, de dragul simetriei și cu aceeași scrupulozitate ne putem întreba când era cinstit Victor Ponta? Atunci când pedala pe ideea că „chiar suntem ALTFEL și rămânem așa! Noi de la ProRomania suntem oameni liberi – chiar NU suntem de vânzare ca alții!”? Ori mai nou, când pare că și-a fixat prețul și l-a pus pe tarabă, trâmbițând simplu, ca la piață: „Vreau să găsim soluția ca Bucureștiul să se schimbe așa cum nu a reușit din cauza unor orgolii”?

Bezelele trimise de Marcel Ciolacu și Gabriela Firea în direcția lui Victor Ponta au, evident, la bază refacerea oastei de strânsură de după șocul de la europarlamentare și condamnarea lui Liviu Dragnea.

Perspectiva anticipatelor îi alterează zâmbetul lui Ciolacu, perspectiva localelor îi ocupă Gabrielei Firea mai tot timpul cu rugăciuni televizate, iar experiența de de pesedist fără PSD i-a arătat lui Ponta pisica propriilor limite.

La Convenția anuală a Pro România, a mai fost și Călin Popescu Tăriceanu, care dăduse anterior grai temerilor pe care el personal le trăiește în anul electoral 2020. Riscă să nu intre în Parlament cu partidul de carton pe care l-a creat, dar riscă tot mai mult să rămână fără partid, având în vedere morișca internă care s-a mobilizat împotriva sa.

Convenția anuală a Pro România din acest weekend a fost mai cu seamă bucătăria în care Firea, Ciolacu, Ponta și Tăriceanu au copt bezeaua săracului, căreia i-au pus fundă și pe care au plimbat-o apoi de la unul la altul, pe post de produs premium.

Și totuși. Chiar dacă acest întreg efort de recompunere a cioburilor din PSD prezintă un evident aspect caricatural, pe fond semnalul nu ar trebui ignorat în zona dreptei: în lipsa unui efort comun, unele bătălii ajung să fie pierdute înainte de a începe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here