Alegeri în două tururi: Câți primari pierd PSD și UDMR, câți câștigă PNL. Calculele USR PLUS

Inquam Photos / Ilona Andrei

Social-democraţii şi-ar putea înjumătăţi numărul de primari, dacă se trece la alegeri locale în două tururi. Mai exact, PSD ar putea pierde 600 de aleşi, dar există și estimări mai pesimiste. Şi UDMR va fi afectată profund de schimbarea sistemului electoral – pierderi de 20% în teritoriu, scrie Adevărul, într-o analiză publicată miercuri.

Potrivit sursei citate, marele câştigător ar fi PNL, iar alianța USR-PLUS poate spera la câștigarea câtorva zeci de primării.

PSD pornește în localele de anul acesta de la 1.700 de primari, iar PNL de la 1.200. Totuși, decalajul dintre cele două partide s-ar putea anula chiar și în condițiile rămânerii la scrutinul cu un singur tur. Potrivit calculelor Adevărul, într-un asemenea scenariu, USR PLUS ar fi într-un dezavantaj major, nefiind capabil să intre în competiție cu PNL și PSD.

„Votul într-un tur favorizează primarul în funcţie şi partidele mari“, explică Ilie Bolojan, primarul municipiului Oradea, citat de Adevărul.

În două tururi, însă, marele perdant ar fi PSD. Social-democrații se tem că va trece printr-o hemoragie de aproximativ 600 de edil. Sunt însă voci în partid care văd viitorul chiar mai negru: pierderea poate ajunge la 800 de primării. Acest bilanț va fi însă completat și de apariția unor probleme serioase pe zona consiliilor locale și județene. Cu alte cuvinte, surse din PSD, citate de Adevărul, se tem că prăbușirea PSD va afecta mii de consilieri locali și județeni social-democrați.

Analiza Adevărul ia în calcul și persepctivele pe care le are UDMR. Are 196 de primari în exercițiu, la care se pot adăuga alți 15 de la Partidul Civic Maghiar.

Într-un singur tur, maghiarii mizează pe mai mult de 200 de primari. În două tururi, ar pierde între 25 şi 40 de edili. Potrivit Adevărul, explicația e simplă: Partidele româneşti, indiferent de orientarea politică, se vor alia în runda finală împotriva candidatului maghiar. De altfel, liderul UDMR, Kelemen Hunor, a criticat revenirea la alegerile în două tururi.

Articolul integral – AICI

Foto: INQUAM/Ilona Andrei

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here