Pe siteul BEC poți afla cu cine au votat vecinii tăi în turul 2 al prezidențialelor

alegeri prezidentiale 2019 turul 2 prezenta la vot
Foto: Inquam Photos / George Calin

Pe site-ul Biroului Electoral Central poți afla cum au votat vecinii tăi în turul doi al alegerilor prezidențiale din 2019. BEC a publicat procesele verbale scanate din toate secțiile de vot deschise duminică în țară, cu ocazia alegerilor.

Este simplu să afli cum au votat vecinii tăi. Primul lucru pe care trebuie să-l știi este numărul secției la care ai votat. Dacă nu îți mai amintești acest amănunt, poți intra pe site-ul www.registrulelectoral.ro. Trebuie să introduci aici codul numeric personal, numele de familie și să copiezi codul afișat. Apoi apeși „Caută” și site-ul va afișa numărul secției la care ai fost arondat, numele și adresa instituției de învățământ. Vorbim aici despre aceia dintre voi care au votat pe listele permanente, nu pe cele suplimentare.

Cu această informație aflată, trebuie să intri pe site-ul prezenta.bec.ro/prezidentiale24112019/. În meniul din stânga, selectezi Rezultate Parțiale. În josul paginii, la secțiunea „Listă fișiere rezultate parțiale din țară” trebuie să selectezi județul sau sectorul de domiciliu și apoi secția unde ai votat.

Site-ul BEC va încărca apoi procesul verbal din secția unde ai votat, în format PDF, care poate fi ușor descărcat și vizualizat. Aici vei găsi câte voturi a primit Klaus Iohannis și câte Viorica Dăncilă în secția unde ai fost arondat.

Candidatul PNL la Preşedinţie Klaus Iohannis a fost votat de 65,88% dintre alegători, iar candidatul PSD Viorica Dăncilă a primit voturile a 34,12%, conform rezultatelor parţiale ale scrutinului de duminică, anunţate luni de Biroul Electoral Central (BEC).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here