Alex Bodi, fostul soț al Biancăi Drăgușanu – reținut de DIICOT pentru trafic de persoane şi proxenetism

Alex Bodi, fostul soţ al Biancăi Drăguşanu și supranumit ”idolul femeilor”, a fost reţinut miercuri seara de procurorii DIICOT Craiova pentru constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de persoane şi şantaj, într-un dosar în care mai mulţi interlopi sunt acuzaţi că recrutau tinere pentru prostituţie prin metoda ‘loverboy’.

Informaţia a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al DIICOT, Mihaela Porime, notează adevarul.ro.

Bodi se va prezenta joi în faţa magistraţilor de la Tribunalul Dolj cu propunerea de arestare preventivă, fiind acuzat de procurori că este unul dintre liderii unei grupări de proxeneţi. „Este un dosar extrem de greu. Fetele racolate erau umilite în ultimul hal„, au declarat surse din cadrul anchetei.

Conform comunicatului oficial al DIICOT, „s-a stabilit, în esenţă că, la scurt timp după destructurarea unei grupări conduse de membru marcant al lumii interlope(grupare specializată în traficul de persoane şi proxenetism), suspectul în cauză (unul dintre locotenenţii persoanei mai sus menţionate), în timp ce se afla deţinut într-un penitenciar, în perioada 2008 – 2011, împreună cu alţi trei deţinuţi au folosit reţelele sociale în scopul recrutării unor tinere care practicau prostituţia şi, inducându-le în eroare, fie cu promisiunea unui viitor comun (metoda loverboy), fie cu identificarea unui loc de muncă avantajos, respectiv profitând de starea lor de vulnerabilitate (situaţie materială precară, naivitate, lipsă de educaţie – factori determinanţi pentru respectivele tinere în alegerea practicării prostituţiei), le-au convins să se prostitueze în beneficiul lor.”

Procurorii DIICOT au efectuat în noaptea de 10 spre 11 noiembrie un total de 23 de percheziţii domiciliare, pe raza judeţelor Ilfov, Braşov, Dolj, Gorj, Giurgiu, Olt, Sibiu şi Vâlcea, pentru a destructura un grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane şi proxenetism.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here