Ambasadorul SUA la UE: Trump l-a impus pe Giuliani în relația cu Ucraina

Donald Trump şi-a impus avocatul personal diplomaţilor însărcinaţi cu Ucraina şi voia ca Kievul să ancheteze Burisma, un grup ucrainean din domeniul gazelor cu care avea legături Hunter Biden.

Dezvăluirile au fost făcute joi de către ambasadorul american la UE, Gordon Sondland, la audierile din Congres relatează AFP, preluat de News.ro.

”Noi am fost dezamăgiţi de ordinul preşedintelui de a-l implica pe domnul Giuliani”, a spus el.

”Pentru noi, bărbaţii şi femeile de la Departamentul de Stat şi nu avocatul personal al preşedintelui trebuiau să fie responsabili de toate aspectele politicii externe a Statelor Unite în Ucraina”, a declarat el.

În cadrul discuţiilor care au urmat, ”domnul Giuliani a subliniat că preşedintele (american Donald Trump) voia o declaraţie publică a preşedintelui (ucrainean Volodimir) Zelenski cu privire la lupta împotriva corupţiei”, a continuat el.

Potrivit ambasadorului, Rudy Giuliani a ”menţionat în mod precis” grupul în domeniul gazelor naturale Burisma ca pe un ”subiect de anchetă important pentru preşedinte”.

Sondland a dat asigurări că nu ştia, la acea vreme, că Hunter Biden, fiul lui Biden – bine plasat să-l înfrunte pe Trump în alegerie prezidenţiale din 2020 – a făcut parte din Consiliul de Administraţie al acestei întreprinderi.

Un om de afaceri şi un apropiat al lui Donald Trump, Gordon Sondland a fost convocat la audieri de către aleşii democraţi în Camera Reprezentanţilor, care îl consideră un ”martor-cheie” în ancheta lor în vederea unei eventuale destituiri a preşedintelui republican.

Congresmenii democraţi au deschis această procedură explozivă după ce au aflat despre conţinutul unei convorbiri la telefon între Donald Trump şi Volodimir Zelenski, la sfârşitul lui iulie. În această discuţie telefonică, preşedintele american i-a cerut omologului său ucrainean ”să se aplece” asupra familiei Biden şi să discute cu avocatul său personal.

Democraţii denunţă un abuz de putere în scopuri personale, însă miliardarul newyorkez susţine că această convorbire a fost ”ireproşabilă”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here