Amurgul paradisului fiscal

Sursa: Pixabay

O analiză The Economist privind revoluția care bate la uşă: În ce punct au ajuns discuţiile, care sunt taberele, cine pierde şi cine câştigă de pe urma impozitului minim pe profit la nivel global. 

<< Aşa cum se întâmplă adesea în chestiuni multilaterale, America avea cheia. Când Janet Yellen, secretarul Trezoreriei, a anunțat, la începutul acestui an, că este timpul să pună capăt „cursei mondiale până la capăt” în ceea ce privește impozitul pe profit, vorbele sale au împins înainte discuțiile privind un acord global de revizuire a taxelor plătite de companiile multinaționale şi a locului în care o fac.

Discuțiile se concentrează pe două schimbări principale: realocarea drepturilor de impozitare către țările în care are loc activitatea economică, mai degrabă decât în ​​ţara în care firmele aleg să contabilizeze profiturile; și stabilirea unei cote minime globale de impozitare, probabil de aproximativ 15%. Miniștrii de finanțe din G7 urmează să-și dea aprobarea la o ședință din 4-5 iunie. În iulie, G20, un grup mai larg, ar putea conveni condițiile, stimulând celelalte 120 de țări și teritorii implicate în discuții să se alinieze. Pe 26 mai, ministrul de finanțe al Germaniei a prezis o „revoluție” în normele fiscale globale „în doar câteva săptămâni”.

Toate revoluțiile au câștigători și învinși. În acest caz, cei mai clari învingători ar fi economiile mari în care companiile multinaționale realizează o mulțime de vânzări, dar înregistrează un profit impozabil relativ mic, grație planificării fiscale care transferă veniturile către jurisdicțiile cu impozite reduse. Această discrepanţă a crescut odată cu ascensiunea giganților digitali, precum Amazon, Apple și Google, ale căror active sunt în mare parte intangibile. Țările în curs de dezvoltare în care companiile globale au fabrici și alte operațiuni vor beneficia și ele, deși nu atât de mult pe cât consideră că ar trebui. Cei mai evidenți perdanţi vor fi paradisurile fiscale care, începând cu mai bine de jumătate de secol în urmă, au profitat din ce în ce mai mult, pe măsură ce globalizarea facilitat circulaţia capitalului – oferind ceea ce unii considerau a fi o concurență fiscală atât de necesară, iar mulţi alţii o politică de tip cerşetor-vecin.

Un studiu din 2018 a concluzionat că aproximativ 40% din profiturile făcute de multinaționale în străinătate sunt transferate artificial în țări cu impozite reduse. Un oficial implicat îndeaproape în discuțiile actuale consideră că acordul care prinde formă ar putea „să distrugă paradisurile”. Cu toate acestea, acele locuri clasificate drept paradisuri fiscale vin în diferite forme și dimensiuni, de la paradisurile fără impozite, din Caraibe, până la simplele noduri de taxare uşoară din Europa și Asia. Unii trebuie să se teamă mai mult decât alții.

Lucrurile arată sumbru pentru teritoriile cu pline palmieri şi fără taxe, precum Bermuda, Insulele Virgine Britanice (BVI) și Insulele Cayman. Deși nu obţin nimic, ca venituri din impozitul pe profit, ele au ajuns, în diferite grade, să se bazeze pe onorariile de la filialele companiilor mari și de la o industrie de contabili, avocați și alți furnizori de servicii corporative care au apărut la nivel local pentru a le servi. Veniturile lor sunt simple firimituri în comparație cu impozitele economisite de acele firme, dar foarte mult pentru nişte economii atât de mici. Serviciile corporative și financiare au reprezentat peste 60% din veniturile guvernamentale ale BVI, în 2018.

Tipul de acord pe care îl pune în faţă administrația Biden – care ar impune cota minimă globală mai degrabă de la țară la țară, decât în ​​mod agregat – ar arunca în aer modelul de afaceri al acestor paradisuri. Sunt livide, dar nu pot face nimic. Un diplomat spune că sunt pe punctul de a fi „neutralizate” și că sunt „irelevante” în cadrul discuțiilor. „Nimeni nu vrea să audă de ei”. Cel puțin, unii au şi alte fluxuri de venituri: Cayman este un mare domiciliu pentru fondurile speculative, Bermuda pentru asigurători.

Economiile mai bine conectate, care în mod tradițional au fost prietenoase cu planificatorii de impozite corporative, sunt mai puțin ușor de respins. Mai multe țări din Uniunea Europeană, cum ar fi Irlanda și Cipru, au atras investițiile cu o cotă mică a impozitului pe veniturile întreprinderilor (ambele percep 12,5%) sau, așa cum au făcut Luxemburgul și Țările de Jos, cu reguli care le fac conducte atractive în structurile fiscale, ajutând companiile să evite impozitele în alte țări. Un studiu din 2019 al FMI a constatat că o astfel de investiție „fantomă” a săltat nivelul investițiilor străine directe din Luxemburg la 4 trilioane de dolari, ceea ce ar reprezenta o zecime din totalul global. Hong Kong și Singapore au avut de câștigat, de asemenea, ca antrepozite fiscale pentru societăți.

Unele dintre lacunele mai flagrante care alimentează aceste fluxuri au fost închise în ultimii ani, în urma unui acord intermediat de OCDE, în 2015. Printre acestea se numără Double Irish, care presupunea canalizarea profiturilor către filialele înregistrate în Irlanda, dar cu sediul fiscal în Bermuda sau Insulele Cayman și care ar fi putut aduce doar pentru Google economii de zeci de miliarde de dolari pe parcursul unui deceniu.

Totuși, există încă multe de pierdut. Irlanda este deosebit de nervoasă, ajungând să se bazeze pe cota sa de 12,5% pentru a atrage investiții străine, în mare parte implicând oameni reali, birouri și fabrici. Impozitul pe profit reprezintă acum un record de 20% din impozitul total al țării. Irlandezii au făcut lobby în America, sursa multor investiții, împotriva unei realocări radicale a drepturilor de impozitare și a unui impozit minim peste 12,5%. Ministrul de finanțe al Irlandei, Paschal Donohoe, a susținut că țărilor mai mici ar trebui să li se permită să utilizeze politica fiscală pentru a compensa avantajele mărimii, amplasării și resurselor de care se bucură cele mari.

Totuşi, chiar și o cotă minimă de 12,5%, sau doar puțin mai mare decât aceasta, ar putea costa Irlanda, atunci când sunt luate în considerare reducerile fiscale. Multe companii mari care se folosesc de aşa ceva plătesc, efectiv, o cotă de o singură cifră. „Cutia de brevete” a țării, un sistem de profituri din inovație, percepe doar 6,25%. O firmă care plătește, să zicem, 8% s-ar putea plictisi rapid de farmecul irlandez dacă se confrunta cu un adaos de încă șapte puncte procentuale. Guvernul a înregistrat o pierdere anuală din veniturile fiscale din presupusa tranzacție globală de 2 miliarde de euro (aproximativ 2,5 miliarde de dolari) – în jur de 2,4% din veniturile publice ale Irlandei și echivalentul în PIB, raportat la America, a unei pierderi de 140 de miliarde de dolari.

Irlanda are câțiva prieteni în UE. Ungaria, cu o cotă de 9%, este un promotor vocal al concurenței fiscale. Și Cipru, și Malta sunt înţelegătoare, deși sunt „fericite să stea la umbra Irlandei”, spune un alt oficial. Dincolo de UE, Singapore și Elveția au semnalat că 15% li se pare mare. Centrul asiatic ar fi mai fericit cu 10%.

Cu toate acestea, Luxemburgul și Olanda au trecut prin convertiri damaschine. Marele Ducat, aspru criticat după o scurgere din 2014, a dezvăluit acorduri de impozite cu zeci de multinaționale, a adoptat reforme care restrâng oportunitățile de arbitraj fiscal și sporesc transparența fiscală. Spune că ar putea trăi cu orice acord care va echilibra terenul de joc. Guvernul olandez, înțepenit de criticile publice privind toleranța față de artificiile fiscale, a încercat, de asemenea, să închidă lacunele. Hans Vijlbrief, secretarul de stat olandez pentru finanțe, spune că nu ei vor fi cei care vor obstrucționa acordul. „Scopul meu este să nu mai fiu menționat în lista paradisurilor fiscale”.

Paradis pierdut

Această situaţie lasă o marjă mică de manevră Irlandei și altor răzvrătiţi ca ea, din UE. În teorie, aceste ţări ar putea opune un veto, deoarece deciziile fiscale ale blocului necesită unanimitate. Dar acest lucru pare foarte puțin probabil, având în vedere sprijinul pentru schimbare al membrilor mari din Uniune şi al Americii – ca să nu mai vorbim de politica îngrozitoare a blocării unui acord pe care publicul îl consideră necesar pentru a forța marile companii să plătească echitabil.

Mai mult, America și alții ar putea impune impozite minime propriilor companii chiar și fără un acord global; într-adevăr, America are deja o versiune pentru veniturile necorporale, deși stabilită la doar 10,5%. Revoluția vine, în caz că nu survine o prăbuşire neaşteptată a discuţiilor. Și, odată cu aceasta, o epocă de aur pentru paradisurile fiscale ale lumii s-ar putea apropia de sfârșit. >>

Inventarea viitorului – uşa deschisă de pandemie

 

1 COMENTARIU

  1. Si se vor inventa alte instrumente de furt legalizat . Elvetia si celelalte oaze de prosperitate se bazeaza pe prietenia hotilor si dilurile facute cu acestia pentru a nu avea nici o consecinta helvetii. Mai mult elvetienii joaca si rolul de grande fie , desi ei sunt pastratorii(probabil si initiatorii) retelelor de furt si crima organizata .

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here