Au fost dezvăluite date noi despre captura record de heroină făcută de polițiști români de la brigada antidrog. Astfel, ofițerii au orchestrat o operațiune ultra secretă prin care au reușit să ajungă la cumpărători din vestul Europei și așa au descoperit aproape o tonă și jumătate de heroină în port, la Constanța, dar nu au oprit transportul, ci l-au trimis pe traseul stabilit pentru a-i monitoriza pe membrii rețelei. Doar așa au asigurat succesul flagrantului din Olanda, una dintre țările de destinație, dezvăluie Digi24.

Ancheta care i-a condus pe ofițerii români pe urma drogurilor a început în urmă cu un an, însă transportul record a fost interceptat pe 10 mai. Heroina a plecat din Iran, pe mare, spre portul Constanța în două containere.

Când vaporul cu droguri a ancorat la Constanța, polițiștii de la antidrog l-au așteptat în port. Aici au deschis cele două containere, au cântărit marfa trimisă de membrii rețelei din Iran însă nu au confiscat-o imediat.

Anchetatorii au încărcat heroina în tiruri și au lăsat-o să își urmeze traseul ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Drogurile au fost trimise spre două state: Olanda și o țară care încă nu a fost divulgată. În acest fel, polițiștii de la antidrog au ajuns la cumpărători. Abia atunci au acționat.

Procurorii au identificat nouă persoane, membri ai grupării de trafic de droguri care au fost deja reținute. Este vorba despre șase români și alte trei persoane de origine străină, printre care se numără și capul rețelei.

Transportul de aproape 1 tonă și jumătate de heroină este unul record pentru țara noastră. Singurul transport mai mare din Uniune a fost oprit în Portul Rotterdam, în luna februarie a acestui an.

Oana Daniela Pâțu, procuror-șef adjunct al DIICOT: Este vorba despre droguri cu o înaltă puritate, pe piața neagră de peste 45 milioane de euro. Țara noastră  rămâne o țară de tranzit pentru astfel de transporturi de droguri.

Pentru capturarea drogurilor au colaborat anchetatori din România și din alte state europene precum Germania, Ungaria sau Franța. Polițiștii europeni au avut și sprijinul Agenției Antidrog din Statele Unite ale Americii.

România nu este la prima descoperire impresionantă de droguri. În toamna anului trecut, polițiștii de la noi din țară au oprit câteva sute de kilograme de cocaină.

Transportul urma să ajungă în Constanța. Membrii rețelei erau motocicliștii care făceau parte din gruparea Hell`s Angels din America. În aceeași perioadă, polițiști români au descoperit un alt transport mare, venit din Turcia.

Eduard Mirițescu, adjunct al inspectorului general al Poliției Române: Această captură istorică succede unei alte capturi provenite în urma unei acțiuni din 2020 provenite în urma unei acțiuni impresionate din 2020, în care a fost descoperită cantitatea de 1 tonă și jumătate de hașiș și pastile de captagon, aproximativ 80 milioane de euro.

Ancheta privind transportul de heroină din Iran nu este încheiată. Polițiștii încearcă acum să îi descopere pe toți membrii rețelei pentru că gruparea să fie destructurată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here