Arafat: Avem peste 300 de focare de COVID-19 în ţară. Sunt posibile „scenarii mai grele” şi măsuri mai drastice

Peste 300 de focare de COVID-19 sunt în ţară în prezent, a anunţat joi seara, la Digi24, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat. El a precizat însă că aceste focare înseamnă şi cămine, şi azile de bătrâni, şi din domeniul industrial, zone care sunt însă controlabile. Nimeni nu poate prezice însă cum va evolua pe viitor boala, mai ales în cazul unor transmisii comunitare, şi deocamdată nu pot fi excluse nici „scenarii mai grele”, a avertizat Raed Arafat.

Foarte multe dintre cele 300 de focare din ţară „sunt focare care sunt foarte limitate, sunt sub control”, a precizat Raed Arafat. El a explicat apoi care este diferenţa între aceste focare, bine delimitate, şi cele cu transmisie comunitară, în cazul cărora se impune uneori măsura carantinării unor localităţi întregi. 

„Focarele pentru care noi luăm măsura de carantină, atunci când carantinăm o localitate, sunt focarele de transmitere comunitară. Deci, dacă este o localitate cu o cifră mare de cazuri, dar care sunt concentrate la un azil de persoane vârstnice, atunci măsurile se iau pe azilul respectiv – carantinarea azilului, a personalului; dacă avem o localitate de 1.500 de persoane şi avem 14 cazuri, 10 cazuri, 15 cazuri, este transmisie în comunitate, în mai multe familii, atunci luăm măsura de a carantina localitatea. De ce? Pentru că nu este suficient să izolezi persoanele şi contacţii lor direcţi. Acolo, dacă s-a transmis în comunitate, înseamnă că mai avem mai multe persoane în comunitate probabil asimptomatice, de care nu ştim şi care transmit. Şi atunci, această comunitate se pune sub carantină, DSP-ul poate să organizeze testări mai multe în localitatea respectivă, se descoperă mai mulţi care au fost infectaţi sau nu şi pot să se concentreze eforturile de prevenire pe comunitatea respectivă. Acesta este rostul carantinării unei localităţi, pe care o facem, dacă vedem că este răspândire comunitară serioasă”, a explicat Raed Arafat la Digi24.

El a avertizat însă că „nimeni şi nicio ţară nu va putea la un moment dat să spună că exclude total luarea unor măsuri mai drastice”, pentru că totul depinde de evoluţia epidemiei.

„Noi am luat, am carantinat unele localităţi, chiar dacă s-au supărat pe noi primarii din localităţile respective, chiar şi recent. Am luat anumite măsuri punctuale şi asta fac multe ţări acum, dar sunt situaţii în care dacă vezi că scapă total sub control şi începe să fie o creştere mare, exponenţială, se pot reimpune anumite măsuri drastice. Poate că nu faci un total lockdown în toată ţara, dar faci într-un judeţ, îl faci într-o zonă în care vezi că este o răspândire majoră”, a spus şeful DSU.

„Acest lucru nimeni nu poate să-l nege, la orice moment se poate lua o astfel de decizie”, a insistat Raed Arafat.

„Nu suntem în acest scenariu încă, dar putem să ajungem şi peste o lună, şi peste două, şi în timpul toamnei, şi în timpul primăverii anului viitor să ajungem la scenarii grele, dacă boala se va comporta într-un fel pe care nu putem să-l controlăm”, a avertizat secretarul de stat în MAI.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here