UPDATE: Raed Arafat, eșec în negocierile cu PSD privind prelungirea stării de alertă

UPDATE: Negocierile s-au finalizat cu un eșec, potrivit surselor Digi24.

Șeful DSU, Raed Arafat, a încercat să îi convingă pe liderii PSD, Pro România, USR și ALDE să voteze în Parlament prelungirea stării de alertă, prin Hotărâre de Guvern, cu cel puțin 15 zile. Marcel Ciolacu, liderul PSD, a cerut la întâlnirea cu Arafat o lege prin care să fie implementate unele măsuri, printre care purtarea măștilor în spații închise, în timp ce USR a solicitat prelungirea stării de alertă doar în zonele în care există un risc mare de infectare.

„Arafat a zis că va veni cu cifre și analize la proiectul de HG privind prelungirea stării de alertă. Decidem atunci. Am ținut toate porțile deschise, dar vrem să vedem fundamentare solidă și tratare diferențiată de la zonă la zonă”, au declarat surse politice din USR, pentru Digi24.ro.

PSD a mai cerut redeschiderea spitalelor pentru pacienții non-COVID, oprirea achizițiilor directe făcute de Guvern și testarea celor care vin din străinătate și stau în izolare 14 zile.

„Așteptăm să vedem propunerea concretă a Guvernului, pentru că aceste măsuri pot fi implementate și fără stare de alertă. PSD va sprijini în Parlament implementarea unor măsuri responsabile de protecție la adresa populației”, susțin surse din PSD.

Raed Arafat le-a transmis liderilor politici că există în continuare un risc mare de infectare și că se impune prelungirea stării de alertă.


Secretarul de stat în MAI, Raed Arafat, a venit miercuri, la Parlament, pentru a se întâlni cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu.

Potrivit unor surse, Arafat doreşte să îl convingă pe preşedintele Camerei Deputaţilor de necesitatea prelungirii stării de alertă. Aceleaşi surse au confirmat, pentru Agerpres, că la întâlnire este prezent şi preşedintele USR, Dan Barna.

„Consider că o continuitate pe o formă, să zicem, mai aranjată, cred că este mai recomandabilă decât să nu avem nicio formă cu care să lucrăm. Deci trebuie să fie o formă, măcar pe perioada cât încă avem măsuri. La momentul în care decidem am intrat în no measures, adică nu avem măsuri, gata, ne-am relaxat, atunci poate să dispară şi să revină, poate, dacă vedem că începem să creştem din nou sau dacă apare valul doi pentru că, dacă apare valul doi, clar că anumite măsuri vor  trebui să fie din nou luate şi adaptate. Poate că dacă ne pregătim mai bine nu trebuie să luăm măsuri atât de dure cât am luat. Asta o să vedem. Dar o formă de stare de alertă va trebui, care va fi conţinutul ei, care sunt lucrurile care pot fi scoase (…) poate că aşa se poate discuta la nivel politic. Eu sper totuşi să se ajungă la o înţelegere pe linie politică, pentru că, ca situaţie, pe linie medicală, pe linia de coordonare nu vom putea să lucrăm într-o situaţie de normalitate totală când noi nu suntem, de fapt, într-o situaţie de normalitate totală”, Raed Arafat, marţi seară, la Antena 3, citat de News.ro. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here