Avertisment BNR: Se scumpesc casele, apartamentele și terenurile

Sursa: Pexels

BNR ne avertizează: casele, apartamentele și terenurile se vor scumpi în 2020, potrivit Digi24.

Sursa citată precizează că informația derivă dintr-un sondaj realizat de Banca Națională în rândul a 10 bănci din România. Asta, în condițiile în care și anul 2019 s-a încheiat cu scumpiri semnificative la proprietățile rezidențiale.

Contextul este unul relevant. Potrivit datelor existente, creditele pentru locuințe și achiziționarea de terenuri au înregistrat creșteri în ultimele trei luni ale anului trecut. S-au redus în schimb cererile pentru credite de consum acordate populației.

Potrivit Digi24, prețul locuințelor din România a ajuns la 1367 de euro pe metru pătrat. Cel mai scump a devenit Cluj-Napoca (1780 de euro/mp), în timp ce în Capitală prețul mediu este de 1444 euro/mp, iar la Timișoara, de 1292 euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here