Bădălău, în grupul de forță al PSD care a pus la cale boicotarea alegerilor anticipate și a votului de învestire a Guvernului Orban II

Niculae Bădălău pare să fi revenit printre liderii social-democrați, făcând parte din cercul restrîns care a luat decizia ca PSD să boicoteze votul de învestitură a Guvernului Orban II.

Bădălău fusese înlăturat din conducerea interimară a partidului în decembrie 2019, după ce a făcut afirmații jignitoare la adresa românilor din Diaspora.  

Liderii social-democrați au decis în unanimitate, în ședința CEX de miercuri, să nu participe la ședința Parlamentului din 24 februarie, când are loc învestirea Guvernului Orban II.

Liderii PSD au discutat în biroul lui Marcel Ciolacu de la Camera Deputaților înaintea ședinței Comitetului Executiv al partidului. Surse social-democrate au declarat pentru HotNews.ro că s-a luat decizia de a se boicota învestirea Guvernului Orban II programată pe 24 februarie prin neprezentarea parlamentarilor PSD la ședința. La întâlnirea din biroul lui Ciolacu au participat Paul Stănescu, Mihai Tudose, Gabriel Zetea, Niculae Bădălău dar și liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu. Rezultatul discuțiilor a fost prezentat apoi și în ședința CEX.

Potrivit surselor citate, parlamentarii PSD nu vor participa la ședința din 24 februarie și există șanse ca PNL să nu reușească să facă cvorum pentru respingerea Cabinetului Orban II. Liderii PSD se bazează pe faptul că nici parlamentarii ALDE, UDMR și Pro România nu vor fi prezenți, având promisiuni în acest sens de la cele trei partide.

Intenția de a boicota învestirea Guvernului Orban II a fost anunțată încă de zilele trecute de mai mulți lideri ai PSD.

Vom solicita public domnului Ludovic Orban să facă noi propuneri de miniștrii în locul celor care au primit aviz negativ. Dacă domnia sa nu dorește, PSD nu se va prezența la ședința din 24 februarie pentru investirea Guvernului”, a declarat, marți, liderul deputaților PSD, Alfred Simonis.

Și Șerban Nicolae a anunțat că PSD nu poate participa la votul de investitură al Cabinetului Orban II, pentru că „nu este solicitată investirea, fiind doar o mascarada”.

O altă decizie luată în ședința informală este că ordonanța de urgență privind organizarea alegerilor anticipate va fi respinsă în integralitatea sa de către Camera Deputaților. De altfel, Marcel Ciolacu a declarat înaintea ședinței CEX că PSD va face un proiect de lege prin care va reglementa prevederile legate de Diaspora.

Surse din PSD au afirmat că o mare parte din partid încearcă blocarea calendarului pentru declanșarea alegerilor anticipate.

Dacă tragem suficient de timp putem trece peste termenul de 60 de zile prevăzut în Constituție pentru declanșarea alegerilor anticipate. Potrivit calculelor noastre dacă depășim data de 25 martie fără a avea respingerea celui de-al doilea Guvern putem bloca alegerile anticipate”, au explicat sursele citate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here