Foto: INQUAM/George Călin

Palatul Justiţiei din Sofia era blocat miercuri de manifestanţi care vor să interzică accesul procurorului general Ivan Gheşev, intrat în colimatorul protestatarilor după mobilizarea masivă de vara trecută, transmite miercuri AFP, citată de adevarul.ro. Protestatarii poartă banderole cu mesaje în care Gheşev este numit mafiot şi care cer intervenţia şefei Parchetului European. ”Laura Kovesi, Bulgaria are nevoie de dumneavoastră”.

Manifestanţii cer de mai multe luni demisia lui Gheşev, pe care îl acuză de ”protejarea oligarhiei”. Acţiunile demonstranţilor s-au reluat săptămâna trecută după anunţul SUA privitor la impunerea de sancţiuni împotriva a şase cetăţeni bulgari acuzaţi de corupţie.   ”Ivan Gheşev a transformat Parchetul în bâta de baseball a mafiei, într-un scut care îi apără interesele”, a declarat Ghiorghi Ghirghiev, liderul organizaţiei neguvernamentale Boeţ, iniţiativa mişcării de contestare.

Ivan Gheşev, care supraveghează activitatea ansamblului procurorilor şi are ultimul cuvânt asupra anchetelor, a fost una dintre principalele ţinte ale manifestaţiilor din vara lui 2020 contra guvernului condus pe atunci de Boiko Borisov.   Susţinătorii guvernului de tranziţie din Bulgaria au cerut şi în urmă cu o săptămână demisia procurorului general, acuzându-l că a blocat o anchetă asupra afacerilor fostului executiv, relatează joi DPA.

Articolul integral poate fi citit AICI

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here