Buncărul din Germania, devenit centru de operațiuni al crimei organizate. O rețea IT „blindată” securiza afacerile de pe darknet

Sursa: pickpik.com

O fostă instalație militară din regiunea germană Mosel a servit drept centru de operațiuni pentru crima organizată de pe internet. Der Spiegel publică o amplă investigație despre povestea bizară din spatele buncărului luat cu asalt de 650 de polițiști, pe care o redăm pe larg. Un cyber-thriller în care apar cele mai nebuloase sau exotice cadre: de la criminalitatea pe darknet, la tranzacții uriașe de droguri, lorzi ai crimei organizate transfrontaliere și până la universul subteran al grupărilor politice extremiste, plus utilizarea brand-ului Wikileaks-Assange.

Multe căi duc spre micul oraș german, Traben-Trarbach, situat pe râul Mosel și faimos pentru mult vizitatele sale crame. Frankfurt-Hahn este situat la doar 30 de minute cu mașina, un aeroport regional care a fost, cel puțin până la izbucnirea epidemiei de coronavirus, un hub aerian low-cost. Situat pe malul sudic al râului, orașul este, de asemenea, traversat de Autostrada 53, care înaintează spre Trier, și Autostrada 42 care leagă sud-vestul Germaniei de Belgia. Numeroase alte drumuri șerpuiesc printre viile care se zăresc de-a lungul râului.

La Traben-Trarbach, drumeții pot ajunge pe traseul Moselsteig, de 365 de kilometri, care îi duce până în vârful plat al Mont Royal, un munte bogat în istorie și histrioni.

Acolo, în pitorescul cadru, a fost pusă pe picioare cea mai mare intersecție de trafic din lume. Recent, 650 de polițiști au făcut un raid la un buncăr vechi, botezat de presă „Cyberbunker”. Traficul de aici nu se măsoară în kilometri pe oră, ci în biți pe secundă. I-a dat un sens nou termenului de „lume interlopă”, pentru că spune povestea modului în care un vechi oraș german, perfect pentru o carte poștală, precum Tranen-Trabach, a devenit o metropolă virtuală a criminalității globale.

Situat la Über den Weinbergen 1, patru dintre cele cinci etaje ale sale sunt sub pământ, suprafața totală fiind de 5.500 de metri pătrați. În cea mai mare parte a timpului, această construcție a fost folosită de militarii germani, iar proprietatea împrejmuită de la parter include câteva structuri, o poartă păzită și un heliport. În total, suprafața de la sol este de aproximativ 32 de acri, conform facturii notariale care a însoțit un act de vânzare-cumpărare, din 26 iunie 20166.

În urmă cu opt luni, joi, 26 septembrie, unități speciale de poliție au răscolit Traben-Trarbach, atât pe munte, cât și mai jos, în vale, pentru a închide ceea ce se crede că a fost cartierul general al unor grupări infracționale care se stabiliseră pe Mont Royal. Arestări s-au făcut și într-un restaurant de pe malul râului Traben-Trarbach.

Era puțin după ora 18.00, când poliția a luat cu asalt primul etaj al restaurantului, unde nouă suspecți tocmai se așezaseră să ia cina. Veniseră acolo la invitația unei cârtițe a poliției, infiltrată de multă vreme în interiorul grupului. Chipul proprietarului restaurantului încă devine palid când omul își amintește acea seară groaznică. În timp ce grupul era încercuit în restaurant, o echipă numeroasă de experți criminaliști a pus mâna pe calculatoare și alte probe care se aflau în buncărul din munte. Trebuie să se fi simțit ca într-un soi de Tora Bora digitală.

Raidul spectaculos a venit la capătul unei operațiuni investigații pe care Germania nu le mai experimentase de prea multe ori în trecut. Cazul a dus la deschiderea a numeroase acțiuni penale, dar se concentrează în principal pe oportunitățile aduse infractorilor de internet și, mai exact, de către darknet. Chiar dacă multe dintre infracțiuni sunt comise în lumea „analogică”, precum falsificarea, traficul de droguri, frauda și furtul, o mare parte din acestea sunt organizate și procesate în spațiul virtual.

În centrul acestei povești se află doi bărbați care au preluat buncărul de la stat, cu intenția de a-l folosi pentru operațiunile lor infracționale. Cazul evidențiază totodată provocările cu care se confruntă statul atunci când vine vorba de combaterea răspândirii criminalității informatice, ca și provocările pentru securitatea online.

Ancheta Cyberbunker este rodul unei cooperări între numeroase agenții guvernamentale, inclusiv Oficiul Federal al Poliției Criminale (BKA) și două state, numeroși procurori, mulți experți și investigatori sub acoperire,. Au rezultat mii de pagini de documentație, comprimate într-un rechizitoriu de 275 de pagini, care va lua calea instanței în următoarele luni.

Judecătorii nu se află într-o poziție de invidiat. Deși este clar că bunkerul a fost un fel de centru nervos tehnic – un serviciu-cheie de găzduire, pe darknet, pentru numeroase site-uri de internet axate pe infracțiuni și piețe dubioase – probabil va fi foarte dificil să se demonstreze că operatorii știau și sprijineau ceea ce se întâmplă.

Iar dacă statul nu va fi în măsură să dovedească acest lucru, va fi o înfrângere semnificativă pentru statul de drept. În cazul în care procesul se va încheia fără nicio condamnare, aceasta va arunca o lumină destul de dubioasă asupra anilor de supraveghere a proprietarilor buncărului, de ascultare a conversațiilor lor telefonice și interceptare a e-mail-urilor, toate acestea constituind invadări profunde ale drepturilor lor constituționale.

Totuși, procurorul de caz consideră că este probabilă o condamnare. El este convins că va putea demonstra că activitățile infracționale ale site-urilor web găzduite în Cyberbunker nu au fost aleatorii, ci chiar scopul expres al instalației.

Cu toate acestea, principalul inculpat, un olandez a cărui adresă se află în Singapore, a scris DER SPIEGEL și radiodifuzorului public german, NDR, din arestul preventiv. Bărbatul susține următoarele: „aveam conștiința curată … și eram cu toții convinși că acționăm legal și corect”.

Va fi un proces incitant. Procurorii intenționează să cheme 101 martori, inclusiv șapte experți. Mărturia lor va fi completată de 54 de probe și 144 de hotărâri judecătorești, transcrieri, hotărâri și analize.

Deși, în cele din urmă, revine instanței să stabilească vinovăția sau nevinovăția, lunile în care DER SPIEGEL, în cooperare cu NDR, au relatat pe această temă, coroborate cu accesul la dosare, oferă o perspectivă profundă asupra cazului. Suntem capabili să dezvăluim tipurile de activități care au fost desfășurate prin serverele din buncăr, cum a avut loc acea activitate și cine sunt protagoniștii principali.

Rezultatul este o narațiune despre crima modernă și instrumentele tehnice disponibile pe scară largă, care o fac posibilă. Infractorii de toate tipurile au lăsat în urmă străzile „analogice” și au găsit o casă digitală în colțurile întunecate ale internetului. Instrumente care fuseseră doar la îndemâna ciudaților super-specializați în tehnologie pot fi accesate acum de acasă, de către orice persoană cu un minimum de cunoștințe digitale. Este o nouă versiune a jocului de-a șoarecele și pisica, între autorități și prada lor.

Figura centrală a acestei povești din buncăr este Herman Johan Xennt, șeful companiilor Calibour și Zyztm. În relația cu clienții, el se prezintă frecvent „Jordan Robson”. Originar din Olanda, este șeful echipajului din buncăr. S-a născut în 10 noiembrie 1959, în Renkum, un oraș la sud-est de Amsterdam.

Bărbatul spune că are 1,79 metri înălțime, dar afirmațiile sale nu pot fi luate întotdeauna ca atare. După cum s-a dovedit, lui Xennt îi place să se joace cu fapte, date și oameni.

Disponibilitatea lui de născoci merge până într-acolo, încât i-a descris chiar și pe cei cinci câini care păzeau baza de pe Mont Royal ca pe niște potăi. În realitate, se vede din imagini că patru dintre ei sunt din rasa Rottweilers, iar lătratul lor sălbatic au atras plângeri formulate de consiliul local din Traben-Trarbacher.

Avocata sa, Ekaterina Ritter, a trimis o fotografie cu Xennt îmbrăcată într-un pardesiu din piele de culoare neagră, lung până la glezne, care contrasta în mod deosebit cu cârlionții săi blonzi de pe umeri. Are o figură prietenoasă și seamănă cu un hippie greșit îmbrăcat.

Conducerea de bază îi mai include pe fiii lui Xennt, Xyonn și Yennoah O., pe partenera sa, Jaqueline B., și pe Michiel R. Acesta din urmă s-a alăturat familiei în primăvara lui 2014, făcând saltul de la un biet asistent la poziția de manager al buncărului. Rene G. a făcut parte, de asemenea, din echipă, un soi de factotum, cu o slăbiciune pentru alcool. El a avut grijă de câini, a păzit poarta și a gătit. Deoarece rezidenții lucrau la ore diferite, cu unii muncind toată noaptea și dormind în timpul zilei, Rene s-a asigurat că o masă caldă este disponibilă în orice moment.

De la începutul anului 2013, muncitorii și rezidenții aveau să vină și să plece – unii rămâneau doi ani, în timp ce alții dispăreau și reapăreau după doar o lună. Unii lucrau doar în clădirile de la sol și nu intrau niciodată în buncăre. Programatorii, dintre care mai mulți erau necesari în mod constant, aveau dreptul la propriile lor birouri și camere din buncăr și păreau să se bucure destul de mult de viața lor în subteran. Numele lor: Tom, José, Christoph, Konstantin și Frank. Ei erau responsabili cu mentenanța și funcționarea serverelor lui Xennt, cu programarea și comunicarea cu clienții și agențiile guvernamentale.

Unii dintre cei care munceau aici păreau să aibă sarcini de îngrijire a locului, alții păreau a fi doar niște prieteni, fără îndatoriri clare. Și ei erau tot într-un du-te-vino, de asemenea mulți veneau din Olanda ca la o destinație de vacanță. Din când în când, unii dădeau o mână de ajutor la grădinărit sau zugrăvit. A mai fost Rico, un alt bărbat pe nume René și o serie întreagă de stagiari. Xennt le identifica abilitățile prin forumurile de tehnologie, apoi îi invita la Traben-Trarbach pentru stagii neplătite.

Unul dintre cei care au lucrat sporadic la Mont Royal, din martie 2018 până în septembrie 2019, ca muncitor sau grădinar, a fost un investigator sub acoperire, iar rapoartele sale oferă o imagine „pre-puberă” asupra modului în care decurgeau lucrurile în buncăr, în general despre micile mizerii din acea comunitate.

După muncă, orice ar fi însemnat ea, cei de acolo plecau, în perechi sau grupuri mici, spre Traben-Trarbach, pentru a bea, fuma și pentru a se uita la fotbal. Uneori, mergeau la restaurantul preferat al lui Xennt din Trier.

Când parteneri de afaceri importanți vizitau buncărul,și mai ales atunci când trecea pe acolo misteriosul „Mr. Green”, Xennt va prelua el rolul gazdei. Barul de striptease, Booty Club, din Trier, făcea frecvent parte din programul de divertisment, fiul lui Xennt conducându-i pe oaspeți cu BMW X6 alb al tatălui său, înmatriculat BO-BO 8008.

Toată lumea din Traben-Trarbach este familiarizată cu mașina și proprietarul ei. Până la urmă, promisese locuri de muncă în oraș – 100 dintre sau poate chiar 200. La costum și cravată, el își prezentase proiectul într-o ședință a consiliului orășenesc, spunând că buncărul urma să fie transformat într-un centru de date pentru companii, bănci și furnizori de servicii, o utilizare perfectă pentru acel loc destul de scump.

Timp de 37 de ani, armata germană folosise instalația în cooperare cu NATO, pe post de centru de geo-informare. Dar, începând cu 2012, instalația a fost mutată treptat în Euskirchen, spre nemulțumirea celor din Traben-Trarbach. Aproximativ 400 de oameni lucraseră în „institut”, așa cum este numit buncărul aici, 200 dintre ei locuind în oraș, majoritatea tehnicieni, ingineri sau cercetători bine pregătiți și bine plătiți. Erau genul de vecini pe care orice oraș vrea să îi aibă, prin urmare plecarea lor încă doare.

Atunci când Xennt a venit aici din Olanda, a fost văzut drept cineva care ar putea reînvia institutul. Dar primarul de la acea vreme, Ulrich Weisgerber, era sceptic. A intrat puțin pe Google și a găsit câteva detalii destul de neliniștitoare din trecutul lui Xennt, împărtășindu-le cu oficiul de poliție criminală de stat (LKA) din Mainz.

Existaseră zvonuri că Xennt ar fi intrat în conflict cu autoritățile, că, anterior, a operat un buncăr de date în Olanda, care aparent a ars. LKA a transmis preocupările lui Weisgerber către autoritatea federală care supervizează tranzacțiile imobiliare, responsabilă de vânzarea acelei locații. A făcut asta cu opt zile înainte ca actul de vânzare să fie perfectat. Dar autoritatea imobiliară nu era interesată de astfel de fleacuri, doreau doar să scape de site. Probabil că funcționarii săi au răsuflat ușurați pentru că au găsit pe cineva să achite 450.000 de euro pentru acel loc, pe lângă costurile de întreținere a acestuia.

Fotografiile și descrierile biroului din buncăr al lui Xennt lasă impresia unui centru comandă al unei centrale electrice, cu monitoare de computer peste tot. Anchetatorul sub acoperire a raportat că a văzut 14 telefoane mobile pe biroul său, aliniate unul lângă altul și toate pornite.

În dormitorul său din buncăr – Xennt avea totodată și camere în clădirile de la suprafață, dar îi plăcea să doarmă în subteran – se afla o copie în mărime naturală a eroului Marvel, War Machine. Era pusă lângă patul său acoperit în lenjerie neagră. Tot în încăperile sale private se mai putea găsi o figurină facehugger din franciza „Alien”, înaltă de 70 de centimetri.

Xennt nu vorbește prea mult cu autoritățile. În seara arestării, el a spus doar câteva lucruri, dintre care cea mai importantă a fost afirmația că poliția investighează persoana greșită. Bărbatul a mai arătat că operează doar un centru de date cu clienți legali și că nu ave habar de nicio încălcare a legii. A doua zi, aparent într-un moment de slăbiciune, a spus că este „tulburat” de câtă activitate ilegală a trecut prin buncăr. El a afirmat totodată că-i pare rău și că nu avusese niciodată intenția de a face așa ceva.

Totuși, câteva luni mai târziu spunea ceva destul de diferit. DER SPIEGEL și NDR i-au trimis o listă de 65 de întrebări pentru documentarea acestui articol, Xennt răspunzând la majoritatea dintre ele. Germana lui Xennt este aproape perfectă.

În răspunsurile oferite, a respins toate acuzațiile potrivit cărora ar fi făcut afaceri cu infractorii în cunoștință de cauză. De asemenea, a oferit o explicație care aproape sigur că va face parte din strategia sa de apărare: „Serverele noastre pot fi comparate cu casetele de siguranță din bănci. Niciun angajat al băncii nu verifică pentru a vedea ce se află în interior”.

Cu toate acestea, în cazul buncărului, ar fi fost foarte posibil să fie aruncată o privire în interior. Procurorul public, Jörg Angerer, de la parchetul din Koblenz, spune că în cadrul lucrărilor de decriptare finalizate până acum – cercetează hard disk-uri care conțin mai mult de doi petabyte de date – nu au găsit încă „nici măcar un singur site legal”. Conform celor aflate până în prezent, din buncăr erau operate doar „site-uri criminale”. Putea așa ceva să scape atenției operatorului Cyberbunker, ani la rând?

Procurorul consideră că întregul scop al buncărului a fost să găzduiască site-uri web ilegale. Xennt insistă însă: „Am spus în mod expres clienților noștri că nu vrem să găzduim nimic ilegal, în special site-uri care promovează terorismul sau pornografia infantilă. Dacă am fi știut despre ele, am fi închis imediat serverul și le-am raportat autorităților”. Având în vedere dovezile și mărturiile adunate până acum, această afirmație este cel puțin discutabilă.

Spre final, co-inculpatul lui Xennt, Michiel R. – care s-a ridicat de la asistent la manager – a fost responsabil pentru plângeri și așa-numitele rapoarte despre abuzuri. Asemenea reclamații au fost procesate, spune el, dar au existat rareori consecințe pentru clientul raportat. Aparent, reclamațiile au fost pur și simplu transmise de către buncăr clientului în cauză, dar nu s-a depus niciun efort pentru a se asigura că problema a fost rezolvată. Michael R. spune că a discutat intens cu Xennt pe această temă, pentru că a considerat că Xennt nu o luase suficient de în serios, în timp ce el însuși a dorit ca lucrurile să fie lămurite.

O scurtă privire asupra istoriei World Wide Web ne ajută să înțelegem mai bine ce anume îi motivează pe oameni ca Xennt. Când utilizarea internetului a devenit un fenomen de masă, datorită primelor browsere web, la începutul anilor 1990, mulți pionieri au văzut-o ca pe un spațiu promițător al libertății, un nou continent nelimitat și plin de posibilități nesfârșite.

Nimeni, la acea vreme, nu a exprimat acea idee la fel de clar ca John Perry Barlow, care făcea versuri pentru Greateful Dead, care a spus, la Forumul Economic Mondial de la Davos din 1996: „Guvernea ale lumii industriale, giganți obosiți din carne și oțel, eu vin din cyberspace, noua casă a minții”.

Logica libertariană, anarhică și care nu cunoaște granițe și contestă dreptul statelor de a reglementa internetul pare să-l fi inspirat și pe Xennt. Aliatul său anterior, Sven Olaf Kamphuis, încă vorbește despre „Republica Cyberbunker” de parcă ar fi fost un „stat național” suveran, și continuă să se refere la el însuși, pe profilul său de Facebook, ca la „ministru al afacerilor externe din Republica Cyberbunker”. Uneori, Kamphuis, care nu este inculpat în cadrul procedurii penale deschise de autoritățile germane, și-a semnat mailurile ca „Prințul Republicii Cyberbunker”.

Când a fost întrebat dacă se consideră rege al dominionului, Xennt a răspuns, în scris, că nu a fost decât o glumă.

Proprietatea din Traben-Trarbach este o „țară reală”, a postat Kamphuis, la scurt timp după raidul din septembrie, ceea ce însemna și că s-ar fi putut apăra militar. Poate că sună megaloman, dar lucrurile nu sunt chiar așa de simple. Xennt nu este un visător, iar procurorii cred că a optat intenționat pentru un model inteligent de afaceri.

În răspunsurile sale pentru DER SPIEGEL și în RDD, Xennt susține că Cyberbunker-ul său nu este cu nimic mai diferit decât Amazon, prin aceea că pune la dispoziție o infrastructură tehnică neutră și nimic mai mult. Nu buncărul, ci clienții sunt responsabili pentru ceea ce găzduiesc serverele. Facebook, care până acum nu a fost clasificat drept organizație criminală, a folosit multă vreme aceeași argumentație.

Spre deosebire de furnizorii de conținut, cum ar fi organizațiile media online, care răspund pentru propriile lor conținuturi, cei care pun la dispoziție infrastructură trebuie doar să reacționeze atunci când sunt notificați cu privire la conținutul ilegal sau dacă află despre așa ceva pe alte căi. Este o formulă standard și în lumea analogică. Proprietarul nu este responsabil dacă chiriașul începe o afacere ilegală cu droguri în apartamentul închiriat. Xennt și apărătorii săi vor adopta o versiune a acestui argument. El crede că aceleași legi s epot aplica lui Cyberbunker, Telekom și Facebook.

Din perspectiva procurorilor, cazul este o nucă tare. „Nu este vorba despre ceea ce a făcut acuzatul”, spune un anchetator, ci despre ce este știa. Provocarea este de un dovedi că Xennt și asociații sunt vinovați de comiterea și complicitatea la infracțiuni și nicidecum că ofereau o infrastructură neutră de servere.

Procurorul nu a intrat în posesia unei arme fumegânde. Nu există un singur e-mail sau o declarație interceptată care să ofere o dovadă solidă că buncărul era folosit pentru a colabora cu infractorii. Dar există câteva e-mailuri sugestive, care arată totuși că serviciul de găzduire (a site-urilor) simțea că ar trebui emisă o avertizare, dar o făcea doar ca pe o formalitate.

Există, de asemenea, mesaje care combină un raport de abuz cu o ofertă pentru o protecție și mai bună, în schimbul unei taxe suplimentare. Procurorii vor încerca să demonstreze că operatorii de buncăr au oferit opțiuni de criptare suplimentare clienților. Ei au numit-o serviciul „stealth”, un fel de mantie de invizibilitate digitală care îi face invizibili pe difuzorii originali ai conținutului infracțional.

În cele din urmă, cazul se va baza în principal pe dovezi circumstanțiale care, luate împreună, creează o imagine că oamenii din buncăr nu erau în niciun caz legați la ochi. La urma urmei, marketingul lor s-a orientat în special către clienții din lumea interlopă. Aceștia și-au făcut reclamă la ferma de servere din buncărul anti-nuclear, susținând că datele și tranzacțiile pe care le găzduiesc sunt ferite de accesul investigatorilor și de repercusiuni legale. Astfel, echipa lui Xennt s-a poziționat în mod deliberat ca furnizoare de servicii pentru tot felul de infracțiuni. În fine, prețul este un bun indiciu pentru procurori. În comparație cu alți furnizori, spațiul de stocare și serviciul de server oferit de buncăr e de trei sau patru ori mai mare decât cel de pe piața legală.

Procurorii au detaliat, pe mii de pagini, cine folosește serviciile lui Xennt. Activitățile infracționale ale unora dintre acești clienți fac deja obiectul unor investigații penale, e vorba de criminalitate organizată și transfrontalieră.

În martie 2016, de exemplu, Xennt și locotenenții săi au pus la punct serverele pentru platforma Fraudsters, folosită pentru trafic droguri, falsificare de bani, rețete pentru medicamente, carduri de credit și emiterea de ID-uri false pentru clienți cu nume de cod precum „Bigsalami”, „Lunar Eclipse” sau „Martin Luther”. În doi ani, au fost probate 1.133 de cazuri individualei.

Din martie 2015, clientul suedez al buncărului, Flugsvamp 2.0, a devenit una dintre principalele piețe pentru droguri. Până în octombrie 2018, poliția a contabilizat peste 300.000 de tranzacții ilegale. Aproximativ 10.000 de clienți au cumpărat stupefiante de la 600 de vânzători, iar site-ul a produs milioane de euro din vânzări.

În perioada iulie 2016 – martie 2018, Orangechemicals.com și Lifestylepharma.com au activat prin Traben-Trarbach. Specialitatea lor: importul de medicamente sintetice din China, de preferință prin aeroporturile din Leipzig și Köln/Bonn. Operatorii au intermediat o gamă largă de medicamente și la scară mare.

„Prințul cibernetic” Kamphuis a înregistrat, de asemenea, buncărul pentru a găzdui Onions.es și Cb3rob.org, site-uri web care au legătură cu pornografia infantilă.

Scandalul Mirai a trecut și prin ferma de servere a lui Xennt, în noiembrie 2016. Un hacker care lucrează în numele unui om de afaceri liberian a încercat să elimine un concurent prin sabotaj digital. Planul era să folosească sute de mii de routere de tip Speedport, folosite de Deutsche Telekom, pentru a crea o armată virtuală și a îneca victima în trafic nedorit. Hackerul a eșuat în cele din urmă, dar a reușit să perturbe, temporar, 1,2 milioane de conexiuni la internet în Germania.

Când clienții de genul respectiv au nevoie de spațiu de stocare și linii de date, serviciul de găzduire trebuie să fie „antiglonț”, jargonul industriei referindu-se la gazdele care au o clemență considerabilă în ceea ce privește tipurile de activități în care clienții lor sunt angajați și tipurile de date stocate pe serverele lor. Serviciile de găzduire sunt plătite pentru a se asigura că computerele lor au întotdeauna putere, că rămân conectate la internet, că nu se încălzesc prea tare și că nu se strică niciodată. Între timp, legea prevede un „privilegiu de furnizor”, ceea ce înseamnă că serviciile de găzduire au o răspundere limitată pentru ceea ce trece prin cablurile lor.

Printre cele mai mari servicii de găzduire germane se numără Ionos, Strato și Hetzner. Când au fost contactate pentru comentarii, toate cele trei companii au spus că ar lua imediat măsuri dacă ar afla despre existența unui conținut ilegal care circulă prin centrele lor de date. Dacă organele abilitate se prezintă cu un ordin judecătoresc, furnizorii eliberează înregistrări de date, dar și hard disk-uri sau dispozitive întregi. Cel mai important, ei dezvăluie identitatea clientului care operează serverul în cauză. Niciuna dintre cele trei companii nu permite închirieri anonime și nici nu acceptă plata în valute digitale sau în numerar.

Dar nu e cazul cu Mont Royal. Xennt și echipa sa au promis oricui care a plătit că va primi spațiu de stocare și server anonime, fără verificarea numelui sau a adresei și fără să conteze cine e persoana. Taxele erau de asemenea plătite în numerar și puteau fi introduse într-un plic și predate la poartă. Alte mijloace de plată includ Bitcoin și transferuri de bani prin Western Union. Nu există contracte cu condiții generale pe care clienții să le semneze.

Pot exista motive legitime și chiar nobile pentru acest tip de găzduire „blindată” – pentru a evita cenzura sau pentru a evita, de altfel, persecuția în sistemele dictatoriale. Xennt și oamenii săi s-au lăudat, de asemenea, cu găzduirea platformei WikiLeaks. În darknet, ei își făceau reclamă, uneori, cu un portret de tinerețe al fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, pe vremea când încă avea o tunsoare decentă. Reclama în sine tinde totuși să ridice îndoieli cu privire la veridicitatea afirmațiilor făcute. Furnizorii preocupați de drepturile omului nu caută lumina reflectoarelor. Cu toate acestea, cei din buncărul de la Traben-Trarbach erau dornici de auto-promovare, iar Xennt însuși era un maestru la acest capitol.

Când și-a amenajat tabăra de pe Mont Royal, avea deja o experiență de câțiva ani în munca desfășurată în încăperi fără ferestre, amplasate adânc sub pământ. O experiență acumulată într-un alt buncăr NATO, situat în Kloetinge, în Olanda, locul de naștere real al „Republicii Cyberbunker”. Xennt și partenerul său, Kamphuis, au generat titluri în presă atunci când au găzduit Pirat Bay, un bastion extrem de controversat al pirateriei. În 2002, pompierii au descoperit un laborator de droguri sintetice, cu ocazia unui incendiu în primul Cyberbunker.

Kamphuis a afirmat, la acea vreme, că încăperea fusese închiriată și că o triadă chineză a produsese pastile acolo fără ca ei să știe. În esență, este aceeași scuză pe care o folosește și acum: Suntem doar proprietarii și nu știm nimic. În 2011, primul buncăr a fost vândut unei alte companii, determinându-l pe Xennt să-și mute operațiunile în regiunea râului Mosel.

În timp ce opera încă primul Cyberbunker, Xennt le-a promis clienților săi că va proteja datele încredințate lui împotriva oricărui atac. Pe pagina de internet a buncărului se menționa că în interior existau 10.000 litri de apă potabilă, rezerve suficiente de alimente și două generatoare diesel pentru alimentarea non-stop cu energie electrică, în situații de urgență. Echipa a susținut că va menține toate serverele online, tot timpul și „indiferent de situație”. Aceasta a creat impresia că cei de acolo erau pregătiți să apere calculatoarele clienților cu viața, indiferent de tipul datelor care circulau pe serverele respective.

Aparent, situația stătea la fel și în cazul Mont Royal. Aici, nu doar infractorii și-au încredințat datele, ci și grupări politice extremiste. În timpul raidului desfășurat în buncăr, de exemplu, anchetatorii au găsit un contract de închiriere a serverului pentru Mișcarea identitară, o grupare de extremă-dreaptă, etnonaționalistă, care, din cauza rasismului și xenofobiei sale, este considerată suspectă de către Oficiul German pentru Protecția Constituției, agenția federală responsabilă cu monitorizarea extremismului din țară. Unul dintre angajații lui Xennt a confirmat, în timpul interogatoriului, că a identificat o „piață de nișă” în furnizarea serviciilor de găzduire pentru grupările extremiste. El a mai spus că s-a apropiat el însuși de un astfel de grup folosind un serviciu de mesagerie criptat și a încheiat un contract de un an cu ei pentru un cloud-server.

Dar promisiunea unei protecții totale a fost încălcată fără ezitare în mai multe cazuri, mai ales atunci când au existat cereri din partea autorităților – în mai 2019, de exemplu, cu câteva luni înainte de marea incursiune a poliției, când anchetatorii au făcut o vizită în buncăr. Pe 2 mai, la ora 9:30, șase ofițeri de la Biroul Federal de Poliție Penală (BKA) și Parchetul din Frankfurt s-au prezentat la poarta din față.

Anchetatorii nu veniseră după Xennt și colegii săi, ci descoperiseră piața Wall Street Market (WSM), care fusese ani întregi unul dintre cele mai mari proiecte de tip darknet din lume. O anchetă globală, la care au cooperat FBI, Europol, BKA și alte organisme documentase deja poveste. Acum, ofițerii urmăreau noi piste în cazul WSM, iar una dintre ele i-a dus la serverele din Traben-Trarbach.

Anchetatorii au urmărit deja cu succes fluxurile de bani în dosarul WSM. Au avut de-a face cu criminali vicleni – trei germani care se prezentau pe internet drept „Kronos”, „TheOne” și „Coder420” – care creaseră o afacere incredibilă.

În momentul de vârf al succesului, înainte de a fi descoperit, Wall Street Market avea peste 1,1 milioane de clienți înregistrați, cu peste 6.200 de vânzători care își plasau produsele ilegale. Puteai găsi canabis la tonă, cocaină rapid și cu sutele de kilograme, metamfetamină, heroină și sute de mii de pastile ecstasy și multe alte tipuri de narcotice. De-a lungul existenței sale, WSM a generat venituri în valoare de 50 de milioane de euro, din care 15 milioane de euro intrau în buzunarele administratorilor. La scurt timp după ce au fost nevoiți să închidă, polițiștii au apărut pe nepusă masă la poarta buncărului.

Deși soneria era conectată la toate încăperile, deși existau camere de luat vederi, când polițiștii au sunat nu a existat nicio reacție. Cel puțin nicio reacție vizibilă, se arată în raportul întocmit de autorități.

Anchetatorii au format apoi numărul înscris pe pagina de start a Cyberbunker. Au trecut câteva minute. În cele din urmă, Michiel R. i-a primit oaspeții neinvitați. Avea talentul conversației și îi plăcea atât de mult să se audă vorbind, încât procesele verbale ale interogatoriilor cu el sunt printre cele mai lungi documente din întregul dosar. Michiel R. a declarat că este pregătit să predea „fără ezitare” serverele suspecte.

Citiți și: VIDEO Interviu cu Jonathan Eyal: Dodon e diferit de alți pro-ruși. Cooperează mai strategic și activ cu Moscova

Au obținut mandat pentru confiscarea tuturor prin telefon, iar echipa de criminalilști IT a coborât la nivelul al treilea al buncărului în jurul orei 11:15. Biroul lui Xennt nu putea fi deschis decât cu un cod, care trebuia introdus într-un pad de lângă ușă. Dar ușa era adesea lăsată deschisă și oricine, inclusiv investigatorul sub acoperire, putea intra și să facă fotografii fără să fie observat.

Pe 2 mai 2019, între orele 11.00 și 12.00, oficialii BKA și procurorii au intrat în cel de-al doilea nivel subteran al buncărului. Acolo, au găsit rafturile serverelor într-o zonă centrală, o cameră mare care era mereu supraîncălzită. Serverele au fost confiscate.

Michiel R., care a acționat ca proprietar – Xennt evita să fie la vedere – le-a spus oficialilor că firma sa din buncăr „colaborase cu poliția în mai multe rânduri, în trecut, când a fost vorba de securizarea datelor”. Da, a continuat R., oferiseră găzduire „blindată” în trecut, dar asta nu se mai întâmpla „de ceva vreme”.

Pentru anchetatori, hard disk-urile confiscate la Traben-Trarbach sunt o adevărată mină de aur. „Acum avem o mulțime de date despre clienți”, spune un oficial. „Vom judeca pe oricine a cumpărat sau a vândut droguri pe această platformă și a cărui identitate o putem determina. Și vor fi mulți dintre ei”.

Darknetul este literalmente o lume paralelă pe World Wide Web, una accesată prin programe precum browserul Tor. Browserul funcționează prin ascunderea conexiunilor dintre computer și site-urile pe care le vizitează. Până la un punct, anonimatul este deplin.

Tehnologia din spate este complicată, dar principiul în sine e simplu: le permite oamenilor să navigheze fără a lăsa urme, chiar dacă nu este întotdeauna vorba de vizitarea site-urilor interlope. Adesea, tehnologia este folosită pentru a proteja oamenii de supraveghere și persecuție și este folosită și de informatori și denunțători. Organizații mass-media, precum New York Times, The Guardian și DER SPIEGEL au înființat căsuțe poștale virtuale pentru informatorii din darknet. Chiar și Facebook oferă acces securizat la platforma sa folosind rețeaua Tor.

Dar, odată cu aceste beneficii, vin și probleme precum abuzul masiv de tehnologie. În locurile unde domnește anonimatul, criminalitatea – mai mult sau mai puțin organizată – este rareori departe. Darknet este un loc al vechiilor vicii și al slăbiciunilor umane, precum furtul și frauda, ​​extorsiunea, constrângerea, traficul de droguri, falsul, îmbogățire, sex și putere. În cele mai întunecate colțuri ale darknet-ului, există un spațiu de perversiune tulburătoare.

Agențiile de aplicare a legii sunt extrem de îngrijorate în legătură cu darknetul. Pe de o parte, le este adesea extrem de dificil să găsească ceea cautăă, iar pe de altă parte, e vorba de capacitatea de a comite o infracțiune prin simpla apăsare a mouse-ulu. Această facilitate scade inhibițiile până la punctul în care unii dintre cei care participă la activitatea infracțională în darknet, probabil nu ar fi făcut acest lucru niciodată în lumea analogă.

La ZIT, biroul central al procurorului din Frankfurt pentru combaterea infracțiunilor de internet și computer, oficialii acordă o importanță deosebită faptului că infractorii de pe darknet sunt „printre noi”, că pot fi găsiți la fel de ușor în orașele și satele mici din Germania precum, vorba clișeului, cele din Rusia sau Europa de Est.

„Mulți oameni pe care îi arestăm nu au antecedente penale”, a declarat pentru DER SPIEGEL un procuror din Frankfurt. „Aceasta este o diferență majoră față de crima organizată din lumea analogică“, continuă acesta. Potrivit oficialului,c u darknet-ul, este nevoie de doar câteva clicuri pentru a ajunge în lumea interlopă.

Acesta este unul dintre motivele pentru care cazul buncărului Traben-Trarbach este atât de important. Indiferent de rezultatul procesului penal, cazul trimite un semnal important despre puterea legii. Mesajul, atât pentru infractori, cât și pentru cetățeni este că guvernul nu este în niciun caz neputincios în era digitală. Într-adevăr, este prezent chiar și în spațiul aparent fără de lege al darknet-ului și are puterea de a aplica legea chiar și acolo.

În același timp, cazul a fost și studiu de caz pentru autorități. În cooperarea cu omologii lor internaționali, oficialii germani au găsit modalități de a se descurca cu restricțiile legale privind domiciliul, pe care le consideră prea dure. Un investigator cu experiență, care a dorit să rămână anonim, a declarat pentru DER SPIEGEL: „Când solicităm asistență judiciară reciprocă de la agenții străine, acestea pot investiga în conformitate cu legile țării proprii. Putem folosi apoi rezultatele acestor investigații în propriile noastre cazuri”. Cu alte cuvinte, procurorii penali din Germania pot folosi reprezentanți străini pentru a obține informații care altfel le-ar fi fost inaccesibile în conformitate cu legislația germană.

Fișierele nu arată câți bani se fac pe Mont Royal, cât de mari sunt vânzările sau marjele de profit. La un moment dat, Michiel R. i-a spus unui investigator sub acoperire că profiturile lor erau de 200.000 de euro pe an. Costurile au fost mari. Cele 403 servere ale buncărului, care trebuiau răcite și ventilate, consumau atât de multă energie, încât doar factura de energie electrică era de 15.000 de euro pe lună. Nimeni din Traben-Trarbach nu s-a îmbogățit din afacerea de găzduire, nici măcar Xennt însuși.

De aceea, Xennt a trebuit să-și extindă gama de produse oferită de companiile sale. A început să se prezinte ca un furnizor internațional de servicii de tehnologie, aflat în căutare de noi parteneri de afaceri și consultanță pentru clienți cu solicitări speciale. El a venit cu ideea unei „aplicații de înaltă securitate”, care va fi programată în cele din urmă în Polonia și care a fost facturată clienților ca fiind imposibil de monitorizat. De asemenea, s-a spus că avea un buton de panică ce le permitea utilizatorilor să-și șteargă rapid toate datele, în caz de urgență. O astfel de funcție ar fi ideală pentru infractori. În plus, cine ar fi dispus să plătească 3.000 de euro pe an pentru o aplicație de genul acesta?

Xennt avea nevoie de parteneri pentru unele dintre afacerile sale, în special pentru aplicația cu butonul de panică. Genul de oameni care au conexiuni. Oameni precum irlandezul Mr. Green. Nu este numele lui adevărat, deși toată lumea de pe Mont Royal se referea astfel la el.

Mărturiile despre „Mr. Green” sunt contradictorii. Xennt a declarat că Mr. Green îl vizitase poate de trei ori, în total. Michiel R. a spus că l-a văzut la complex de trei sau patru ori pe lună, la început. Masivul dosar Cyberbunker i-a dedicat sute de pagini lui George M., cunoscut de asemenea Mr. Green, șpare să-l înfățișeze ca pe adevăratul șef al organizației criminale. Dar apoi anchetatorii l-au pierdut din vedere. Se pare că, în ciuda tuturor eforturilor lor, anchetatorii nu au putut dovedi că irlandezul aparținea organizației. Avocatul irlandezului spune că clientul său este un cetățean onest.

Dar el era temut de echipa de la Mont Royal. Auziseră povești. Mr. Green era mai în vârstă decât majoritatea oamenilor de aici. Se apropie de 70 de ani. Presa din Irlanda îi zice „Nașul” și se referă la el ca la un lord al drugurilor. Ziarele irlandeze îl numesc șef mafiot și mai recurg la porecla „Pinguinul”. O poreclă pe care Mr. Green a dobândit-o pe când lucra într-o fabrică de ciocolată din Dublin, care producea tabletele „Penguin”.

Se spune că familia lui Mr. Green, împreună cu alte câteva clanuri, au dominat comerțul cu droguri în Irlanda și în multe părți ale Europei, iar asta de zeci de ani. De asemenea, poliția din Irlanda îl suspectează că ar fi traficat arme, inclusiv pistolele Glock și că spăla bani. A petrecut câțiva ani în închisoare, la sfârșitul anilor ’80. În anii ’90, poliția din Irlanda l-a considerat unul dintre primii cinci infractori ai țării. Mr. Green a negat întotdeauna acuzațiile care i s-au adus. El spune că este un antreprenor cinstit, cu afaceri în import-export și că toate relațiile sale sunt legale.

După ce Irlanda a înființat o unitate specială pentru confiscarea proprietăților achiziționate penal, Mr. Green a plecat la Amsterdam, la mijlocul anilor ’90. Dar și acolo a dobândit rapid o notorietate nedorită. Domnul Green a fost considerat creierul din spatele unui furt de milioane de euro de componente de computer. O instanță olandeză l-a condamnat la doi ani și jumătate de închisoare. Ginerele său a murit și din cauze nenaturale în Olanda: a fost împușcat în fața casei sale. Bărbatul fusese un jucător de fotbal de succes în Irlanda, dar când a murit, era deja implicat în afacerea familiei de ceva vreme și a fost considerat unul dintre cei mai mari importatori de heroină din insulă.

Apoi, parcă Mr. Green a intrat în pământ. Ani buni nu au mai existat decât fotografii vechi cu el. Acestea înfățișau un bărbat cu părul închis la culoare și barbă, cu ochelari de modă veche pe marginea nasului. Probabil că a făcut naveta între Olanda, o proprietate din Maroc și un apartament pe malul plajei din Malaga, unde locuia cu partenera sa, o femeie de origine marocană care-i fusese secretară.

„Pinguinul”, a călătorit și între Wittlich, situat în vestul Germaniei, și Traben-Trarbach, situat pe râul Mosel. Unii din buncăr i-ar fi găsit un apartament în Wittlich. Prezența sa – de obicei a zburat pe aeroportul Frankfurt-Hahn cu Ryanair – a dus activitățile de pe Mont Royal la un nivel cu totul nou. Au fost stabilite conexiuni cu lumea crimei organizate la nivel mondial.

Domnul Green este suspectat că a încheiat târguri uriașe cu droguri, măsurabile în tone, și că a luat legătura cu cartelurile din Columbia. Potrivit anchetatorilor din Renania-Palatinat, se crede că a fost implicat într-un război sângeros pentru supremația în comerțul european de droguri, soldat cu 17 oameni morți pe parcursul a doi ani. În același timp, poliția irlandeză a confiscat 440 de kilograme de cocaină, cantitate găsit-ă într-un container. O operațiune legată tot de Mr. Green. Se mai crede și că a fost implicat în expedierea unei cantități masive de canabis, care pe stradă valorează 190 de milioane de euro. Potrivit tabloidului irlandez Sunday World, Europol l-a catalogat drept unul dintre cei mai mari 20 de traficanți de droguri europeni, în 2014. Cu toate acestea, se pare că nu a avut probleme în a călători prin Europa și Renania-Palatinat.

Este posibil ca Xennt și buncărul să nu fi fost niciodată descoperiți dacă „Nașul” irlandez nu s-ar fi implicat în el. Potrivit dosarului de caz, unul dintre numeroșii tineri stagiari din buncăr a oferit unui tabloid irlandez fotografii cu un „membru al mafiei irlandeze”, în octombrie 2015. Doar câteva săptămâni mai târziu, Sunday World a publicat, în exclusivitate, pe prima pagină și a dedicat un supliment de nu mai puțin de patru pagini. Era o realizare uriașă: ziarul pusese mâna pe primele imagini, din după 20 de ani, ale „nașului dispărut”.

Un reporter l-a abordat pe „Pinguin” pe o stradă din Traben-Trarbach. Avocatul său respinge din răsputeri toate acuzațiile la adresa clientului său. Nu pot fi adevărate, spune el, altfel procurorii i-ar fi pus sub acuzare clientul.

Este un articol uimitor, mai ales că mulți dintre cei inculpați azi pot fi văzuți în fotografiile din 2015. Alături de irlandez se află Xennt și fiul său, Xyonn, care făcea oficiile de șofer cât oaspetele lor a stat în zona Mosel. „Lordul drogurilor în exil” făcea afaceri cu Xennt, operatorul buncărului, pe care îl știa din perioada Amsterdam, a scris Sunday World. Articolul expunea și istoria dubioasă a tandemului, dar se pare că articolul a rămas fără efect.

Angajații din buncăr au rămas imuni la dezvăluiri, continuând să muncească de parcă nu s-ar fi întâmplat. Se aflau deja sub o intensă monitorizare. Luați pe nepregătite de prezența irlandezului, anchetatorii foloseau acum orice instrument aflat la dispoziție împotriva bandei de pe Mont Royal. Membrii grupării au fost urmăriți, observați, telefoanele lor au fost interceptate și iar pe mașinile lor au fost amplasate dispozitive GPS de urmărite. Rețeaua a fost infiltrată pentru a se afla cât mai multe despre cei care intră și ies din bază.

Doar pentru „Pinguinul”, anchetatorii germani au primit permisiunea judecătorului de a monitoriza 16 numere de telefon mobil. Aceștia au solicitat conținutul unei căsuțe poștale Gmail de la Google, inclusiv date despre trafic. Puzzle-ul pe care investigatorii îl vor rezolva în curând arată o imagine clară. În opinia lor, nașul irlandez este adevăratul șef din Traben-Trarbach. El este cel care face dă ordine. În ochii parchetului, el este presupusul șef al organizației criminale care operează în Traben-Trarbach. De asemenea, este posibil ca Xennt să primească banii pentru buncăr de la domnul Green. „Pinguinul” a investit 700.000 de euro într-un „proiect IT” în Germania prin „ministrul său de finanțe”, Kevin G., potrivit unui raport al poliției. Aceasta s-ar putea referi la achiziția buncărului.

De asemenea, anchetatorii cred că irlandezul a rămas activ în activitățile sale de bază, comerțul cu droguri. Aceștia se bazează, printre altele, pe un apel telefonic și un mesaj text din octombrie 2016 privind sute de „cutii de portocale”, un bărbat „chinez” și banca corespunzătoare pentru această afacere. S-a discutat că cele 350 de lăzi portocalii din Malaga ar putea fi vândute de două ori mai scump în altă parte. Domnul Green vorbea clar despre liniile de telefon nesigure. I-a spus interlocutorului său că îi va trimite un telefon securizat cu o aplicație criptată: „Este singura cale. Toți prietenii mei o folosesc, toată lumea”.

În solicitările lor pentru noi metode de supraveghere, anchetatorii se referă în mod regulat la rolul proeminent al domnului Green. Prezența lui părea să amplifice suspiciunea că Traben-Trarbach găzduiește o afacere activă în domeniul criminalității informatice. La rândul său, acest lucru le-a oferit anchetatorilor noi argumente pentru măsuri de supraveghere mai invazive.

Interesul principal al domnului Green pentru buncăr a părut a fi unul tehnic. De asemenea, asociații domnului Green țin pasul cu vremurile. După cum rezultă din conversația despre cutiile de portocale, erau dornici să țină autoritățile în întuneric. În acest scop, deținerea propriului serviciu de găzduire „blindat” sună la fel de logic precum dezvoltarea unei aplicații de criptare internă pentru telefoanele mobile.

Pentru domnul Green, Xennt este ca un frate mai mic, care cunoaște tehnologia și poate răspunde fiecărei întrebări tehnice, spune un fost angajat al buncărului. Multe dintre apelurile telefonice înregistrate între M. și Xennt erau despre „aplicații” finanțate de „Penguin”. Au purtat nume precum „Exclu” și „Enigma”. Le-au vândut preîncărcate pe telefoanele BlackBerry către contacte dubioase din întreaga lume.

„Pe baza investigațiilor efectuate până în prezent, trebuie să presupunem că traficul de droguri, dar și serviciile legate de traficul de droguri, se realizează prin aceste canale de comunicare”, se arată într-un raport de anchetă. Din păcate, pentru autorități, acest lucru ar putea însemna, de asemenea, că au zgâriat doar în vârful aisbergului. Discuțiile cu privire la cele mai grave infracțiuni s-au purtat probabil doar pe canale criptate.

Echipamentele modificate la Varșovia și Traben-Trarbach au ajuns la un grup ilustru de cumpărători. Poliția presupune că BlackBerry-urile criptate au fost livrate la Bogotá și Medellín, Columbia, dar și-au găsit drum și către cumpărători din apropiere, cum ar fi gruparea de motociclisti Bandidos, din Arnheim, Olanda.

Dar nu totul a mers perfect între domnul Green și Xennt. Afacerile din buncăr, evident, nu mergeau așa cum își imaginase irlandezul. Într-o conversație de la sfârșitul anului 2016, el s-a plâns că costurile de operare ale buncărului erau prea mari și că nu câștigă suficient. Xennt este „doar un tehnician, nu un om de afaceri” și nu are un plan de afaceri, spunea Mr. Green.

Totuși el nu a fost nici arestat, nici pus sub acuzare. Este uimitor. Ani întregi, anchetatorii s-au folosit de prezența acestui infractor proeminent pentru a justifica practic fiecare cerere de supraveghere. Anchetatorii i-au urmărit fiecare mișcare. Dar într-o zi, a plecat. Apoi, o mare forță polițienească, formată din 650 de ofițeri, a ajuns în Traben-Trarbach capturând peștii mari și mici, dar toți peștii, mari și mici, dar dându-i drumul „Pinguinului”. De ce?

Există atât răspunsuri simple, cât și complexe la această întrebare, dar cel mai probabil motiv al plecării lui Mr. Green este că investigațiile împotriva lui s-au oprit cândva în 2017. Nu s-a împotmolit, nu a făcut niciodată o greșeală și nu s-a expus.

Dar chiar și cei mai dedicați anchetatori trebuie să acționeze în cadrul sistemului juridic greoi german, care este numai parțial potrivit pentru urmărirea organizațiilor internaționale de tip mafiot. Anchetatorii au fost probabil sub presiune pentru a duce cazul la un deznodământ prezentabil și pentru a nu exagera.

De asemenea, este probabil ca, după ultima sa vizită, Mr. Green, să fi fugit din Frankfurt-Hahn. Nu se știe dacă a trecut din nou pe buncăr.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here