Sursa foto: wikipedia

Cunoscut deja pe plan naţional şi internaţional, situl de la Buridava continuă să reprezinte o enigmă chiar şi pentru cei care se ocupă astăzi de cercetarea sa arheologică. Aşezarea menţionată în Tabula Peutingeriană şi în „Geografia lui Ptolemeu“, Buridava Dacică din Ocnele Mari – Vâlcea era în urmă cu două milenii un important centru politic, economic, militar şi religios, unul / una dintre cele mai mari oraşe / dave din ţara noastră: „cea mai mare aşezare dacică fortificată de la sud de Carpaţi, după Sarmisegetuza”. Situl a fost descoperit întâmplător în anii 50 de un dascăl din zonă, fiind cercetat de atunci de specialişti timp de mai bine de şapte decenii. Aici s-au făcut o serie de descoperiri uluitoare, dintre care unele unicat chiar şi în Europa, notează adevarul.ro

Buridava dacică îşi datorează renumele marelui arheolog Dumitru Berciu, motiv pentru care în memoria acestuia şi a marilor sale descoperiri, mai mulţi istorici români i-au dedicat o lucrare abia ieşită de la tipar: „Miscellanea Historica et Archaeologica in Memoriam Dumitru Berciu”. Berciu şi-a început cariera cu Buridava, prin lucrarea sa de licenţă: „Burii, Buridava, Burebista” şi a sfârşit-o tot cu Buridava, care a reprezentat nu doar ultimul său şantier, ci şi „şantierul său de suflet”, până la venerabila vârstă de 90 de ani. I-a dedicat „şase decenii din viaţă”, până în 1992, ultimul an în care a mai venit pe şantier şi când s-a întâmplat o tragedie: o mare parte din munca sa de-o viaţă a dispărut subit, în urma unui spargeri a căbănuţei de pe şantier. De atunci, cercetările în acest sit arheologic au fost reluate abia în 2014, după o pauză de două decenii, sub coordonarea Facultăţii de Istorie a Universităţii de Stat din Piteşti în colaborare cu Muzeul Judeţean „Aurelian Sacerdoţeanu” Vâlcea. 

Munca de o viaţă a marelui arheolog Dumitru Berciu, necunoscută Rezultate ale cercetărilor de la Ocniţa / Cosota – Ocnele Mari au fost publicate în 1981, în primul volum al Monografiei arheologice „Buridava dacică”. Urmau să mai apară încă două volume, dar munca titanică a a dispărut în urma furtului rămas neelucidat până în zilele noastre.

Un an mai târziu de la acest episod, marele arheolog se stingea din viaţă, chiar în perioada în care, în mod normal, ar fi trebuit să revină pe şantierul arheologic. Ce a reprezentat această pierdere pentru arheolog, dar şi pentru întreaga istorie, au explicat pentru adevarul.ro doi dintre editorii lucrării dedicate lui Dumitru Berciu: conf. univ. dr. Constantin Augustus Bărbulescu, decanul Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii de Stat Piteşti şi coordonator al şantierului de la Buridava dacică şi asist. univ. dr. Ovidiu Vasile Udrescu, nelipsit, de asemenea, din campaniile arheologice de la Ocnele Mari. „Pentru a realiza dimensiunea, dar şi justeţea afirmaţiilor privind pierderea – cel puţin de moment în speranţa noastră – a manuscriselor ce trebuiau să vadă lumina tiparului, se cuvine să reproducem integral planurile de viitor, din anul 1977, ale profesorului Dumitru Berciu care anunţa, fără să poată prevedea ”norii negri” ce urmau să se abată asupra muncii sale de decenii, faptul că – ”vom avea prilejul, în cele trei volume ale monografiei Buridava dacică, la care lucrăm în prezent, cu colaboratorii locali, să ne oprim mai îndelung asupra bogatei documentări scoase din săpături”. (…) Am reuşit să punem cap la cap doar o mică parte din cercetarea de la Ocniţa, cealaltă pare să fie pierdută”, recunosc cei doi istorici.

În arhiva Institutului de arheologie „Vasile Pârvan” au mai fost găsite doar carnetele de săpătură ale lui Dumitru Berciu din 1960 până în 1982. Au dispărut misterios documente dintre anii 1983 – 1993 şi odată cu acestea informaţii preţioase despre descoperirile din sit-ul Buridava dacică. „Indiscutabil, există multe carenţe legate de înţelegerea cercetărilor arheologice efectuate până în 1993, iar mare parte dintre acestea se datorează dispariţiei unei însemnate părţi din arhiva profesorului Berciu. Din păcate, mult blamata „fărădelege” concretizată prin spargerea cabanei şantierului şi distrugerea / sustragerea unor bunuri, avea să prevestească o altă întâmplare nefericită de natură să vitregească întreg mediul ştiinţific, şi nu numai”, mai spun specialiştii, referindu-se la moartea marelui arheolog survenită la câteva luni de la acest nefericit episod. 

Practic, în prezent, situaţia cercetărilor şi rezultatul descoperirilor de la Ocniţa sunt incomplete, ele fiind publicate fără doar şi poate parţial în celebra Buridava dacică, cu atât mai mult cu cât lucrarea în sine este concepută ca fiind un prim volum al unei serii care nu avea să mai apară”, recunosc specialiştii conştienţi de faptul că nu le rămâne decât să încerce să completeze „acest enorm puzzle, compus din carnetele de săpătură”. Curios este faptul că o mare parte din descoperirile sit-ului n-au fost valorificate prin expunere sau publicare, cel puţin până astăzi, iar artefactele nu sunt nici puţine, nici neînsemnate. Marile descoperiri de la Buridava: masca mortură şi rhytonul din sticlă, unicate.

În 1973, spre exemplu, aici s-a descoperit că scrierea cu litere latine era cunoscută pe aceste meleaguri cu un secol înainte de cucerirea Daciei de către romani, în urma scoaterii la lumină a unor inscripţii pe fragmente ceramice. Tot aici s-a descoperit, în 1978, o mască mortuară din bronz, unică în Europa, care la vremea respectivă a făcut furori. Timp de două decenii a stat apoi în vestibulul vilei lui Nicolae Ceauşescu. Astăzi, ea se află în custodia Muzeului Judeţean de Istorie Vâlcea, fiind cel mai preţios obiect de patrimoniu, motiv pentru care se regăseşte şi pe frontispiciul instituţiei. 

În vara anului 2014, s-a descoperit o fibulă dacică din argint cu o reprezentare în basorelief a unui cap de lup, una dintre puţinele piese de acest gen din perioada dacică, descoperite, fapt ce demonstrează că lupul avea o mare valoare totemică în cultura dacilor – stindardul de luptă: lupul cu corp de şarpe este renumit de altfel. În 2016, tot la Ocnele Mari s-a descoperit prima necropolă dacică din perioada clasică, cu zeci de morminte. 

O altă mare descoperire în situl de la Buridava Dacică, ultima, o reprezintă un riton (rhyton) de sticlă, unic în ţara noastră. Mai există doar cinci piese similare, în cele mai mari muzee ale lumii: New York, Roma, Luvru, la Berlin şi în Azerbaidjan – acesta din urmă seamănă izbitor cu cel din România. „Rhytonul, un vas conic, având vârful curbat, în forma unui corn de animal, era confecţionat în general din metal sau ceramică (faţă de cel din România, care este din sticlă – n.r.). Dacă în celelalte cazuri a fost descoperit întreg, cel de la Buridava a fost găsit spart, dar reîntregibil”, mărturisea coordonatorul şantierului arheologic Buridava Dacică, conf, univ. dr. Constantin Bărbulescu.

Printre alte mari vestigii scoase la lumină de arheologi, de-a lungul timpurilor, se mai află şi un fragment de vas cu inscripţie în limba greacă, un vas ceramic inscripţionat cu numele unui rege – basileu – local – Thiamarkos, o dovadă a faptului că elitele geto-dacice cunoşteau scrierea, figurine antropomorfe, ceramică pictată, numeroase fibule de argint şi bronz, ceramică lucrată cu mâna sau la roată, de uz comun sau de lux, bijuterii, arme, unelte etc.

*Coincidenţă: 1.000 de piese, la căutătorii de comori şi în muzeul cu „lucruri furate”

Întâmplător sau nu, două decenii mai târziu, de la spargerea căbănuţei de pe şantierul de la Buridava Dacică, a izbucnit un scandal după ce poliţia a început să cerceteze o reţea de căutători de comori. Se întâmpla pe la finele anului 2015, când s-au efectuat şase percheziţii domiciliare ce vizau „activităţi derulate cu încălcarea legislaţiei referitoare la patrimoniul cultural naţional”. În urma acestora, s-au descoperit nu mai puţin de 1.000 de artefacte, atât la locuinţele suspecţilor cât şi la muzeul oraşului Ocnele Mari, provenind chiar din sit-ul Buridava Dacică, potrivit anchetatorilor. 1.000 de piese găsite la căutători de comori din Ocnele Mari şi în muzeul „cu obiecte furate” din situl din localitate, în 2015;

Un muzeu care a fost dotat, aşa cum avea să se dovedească ulterior, cu obiecte „furate” de „vânătorii de comori” din situl arheologic. Profitând de faptul că acesta nu era păzit, după cum aveau să susţină ulterior, au făcut săpături ilegale, folosindu-se însă de detectoare de metale deţinute cu autorizaţii emise cu respectarea cadrului legal privind patrimoniul cultural naţional. 

Au luat tot ce au găsit: inele, monede, fibule, paftale, medalii, verigi, monede şi unelte din bronz şi fier, brăţări, cercei, amulete, clopoţei, vârfuri de săgeţi, pinteni, catarame de harnaşament, arme, cuie, mărgele, verigi şi fragmente de oglindă de pe vremea dacilor. Iar o mică parte au donat-o Muzeului Buridava din Ocnele Mari, prin intermediul Primăriei, dar cea mai mare parte din descoperire au păstrat-o. 

La muzeu s-au găsit în jur de 150 de piese, iar restul, până la 1.000, în casele căutătorilor de comori.  Au existat indicii, însă, că aceştia au deţinut o comoară cu mult mai mare decât ce s-a găsit în urma percheziţiilor, mai ales după ce s-a aflat că au scos la vânzare artefactele, deşi legea interzice acest lucru. Vorbim despre „bunuri susceptibile a fi clasate în patrimoniul cultural naţional”, despre care autorităţile nu au mai pomenit în aceşti cinci ani – scandalul s-a stins la fel de rapid precum s-a aprins. S-a mai aflat doar că doi bărbaţi, de 37 şi respectiv 40 de ani, reţinuţi în acest caz, ulterior, au fost lăsaţi în libertate sub control judiciar, fiind acuzaţi de „acces cu detectoare de metale sau utilizarea lor în zonele cu patrimoniu arheologic, fără autorizare prealabilă şi furt calificat”. La vremea respectivă, s-a vehiculat ideea că întregul caz a fost muşamalizat. Surse apropiate anchetei ne-au dezvăluit că li s-a părut suspect că printre bunurile găsite, erau unele care nu ar fi putut fi descoperite cu detectorul de metale. Alţi cunoscători au remarcat că o parte dintre piese erau însoţite de specificaţii pe care numai un specialist le-ar fi putut cunoaşte, fiind bănuit faptul că şi astfel de persoane ar fi putut fi implicate în reţeaua infracţională. Oficial însă, această ipoteză nu a fost confirmată până astăzi.  Provenienţa fiecărei piese considerată patrimoniu naţional a fost verificată, au susţinut la vremea respectivă anchetatorii, precum şi posibilitatea înstrăinării acestora de către primar sau chiar de către cei care aveau în grijă muzeul. Primarul de la acea vremea, Petre Iordache, s-a apărat şi a declarat că a prezentat în cursul anchetei documentele de donaţie: „Avem procese verbale de predare-primire pentru fiecare obiect în parte, pe care, bineînţeles, le-am inventariat”.  Deşi nu avea nici un drept să deţină şi să expună astfel de artefacte, acesta a recunoscut că s-a bucurat că au fost găsite pe teritoriul oraşului, fapt ce i-a dat ocazia să înfiinţeze muzeul, ca să afle toată lumea „despre evoluţia noastră pe aceste meleaguri”. A mai menţionat şi că nu a întrebat de unde provin obiectele donate, ferm convins că nu aduce nici un fel de prejudiciu patrimoniului naţional. Nu cunoaştem dacă între cele două cazuri, cel cu spargerea / furtul din 1992 şi cel din 2015, există sau nu vreo legătură, lăsăm autorităţile să se pronunţe, nu înainte de a semnala o altă coincidenţă bizară: povestea căutătorilor de comori a apărut chiar în perioada în care au fost reluate săpăturile arheologice din sit-ul de la Ocnele Mari!

Articolul integral AICI 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here