Când crede ministrul Sănătății că am putea renunța la mască

Inquam Photos / George Călin

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, crede că am putea renunţa la portul măştii de protecţie în exterior în două-trei săptămâni, dacă numărul de cazuri de infectare scade şi începe şi o reducere a cazurilor din secţiile de Terapie Intensivă.

Rafila a fost întrebat, luni, într-o conferinţă de presă, când am putea să scăpăm de masca purtată pe stradă.

Nu îmi place să fiu ghicitor, dar probabil că într-un interval de două, trei săptămâni, dacă numărul de cazuri scade consistent şi începe şi acea scădere a cazurilor din secţia de Terapie Intensivă, astfel de măsură ar putea fi luată”, a declarat Rafila, citat de News.ro.

Întrebat dacă am putea renunţa la starea de alertă în luna martie, ministrul Sănătăţii a răspuns: „Ne uităm la cifre şi luăm deciziile în cunoştinţă de cauză, împreună, adică nu vor mai fi luate decizii unilaterale, vor fi luate deciziile, vom ţine legătura şi cu alţi actori, cu mediul de afaceri, cu angajatorii din România încât să existe un punct de vedere care să le ofere şi lor predictibilitate pentru că oamenii aşteaptă şi predictibilitate în ceea ce priveşte funcţionarea activităţilor economice. E mai bine să nu creăm o presiune asupra autorităţilor nici din partea mass-media, nici din partea populaţiei, important este să fim echilibraţi şi să comunicăm, să spunem adevărul şi oamenii să ştie exact ce urmează să se întâmple, dar, repet, în funcţie de cifre şi în funcţie de modul în care fiecare dintre noi continuăm să respectăm aceste măsuri”.
Cifrele indică un trend descendent

Potrivit lui Rafila, media numărului de cazuri de pacienţi infectaţi cu noul coronavirus este în scădere în ultimele şapte zile.

Cifrele ne arată că am intrat pe un trend descendent. Acest trend descendent al numărului de cazuri semnalate trebuie să se cupleze cu alţi doi indicatori ca să putem să discutăm într-adevăr de ridicarea restricţiilor şi chiar despre o eventuală renunţare la starea de alertă la un anumit moment. În primul rând, este vorba despre scăderea numărului de persoane care sunt internate, dar mai ales despre scăderea numărului de pacienţi internaţi în secţiile de terapie intensivă. (…) Media numărului de cazuri din ultimele 7 zile este în scădere accentuată. Aceste lucru s-a corelat şi cu scăderea pozitivităţii în cazul testării. Am avut o medie în jur de 30%”, a explicat ministrul.

El a adăugat că şi în cazul  numărului de decese se constată același trend descendent. „Evoluţia numărului de decese are şi ea un trend descendent în acest moment. (…) Evoluţia numărului de cazuri care sunt în ATI are o stabilizare, o creştere uşoară„, a menţionat Rafila.

El a precizat, însă, că nu se pot aplica măsuri de relaxare până când gradul de ocupare a secţiilor ATI nu scade în mod susţinut.

Nu putem să aplicăm niciun fel de măsuri de relaxare în acest moment, decât când acest indicator al gradului de ocupare a secţiilor ATI începe să scadă în mod susţinut„, a spus Rafila, citat de Agerpres.

Ministrul a mai arătat că zilnic apar variante ale noului coronavirus, însă ele nu rezistă „competiţiei” cu tulpinile care se transmit rapid.

Adică variantele care se transmit ceva mai lent nu rezistă în faţa competiţiei cu variantele care se transmit foarte rapid. Din fericire, variantele care se transmit foarte rapid, inclusiv Omicron, demonstrează şi o patogenitate mai mică şi aceasta este evoluţia naturală pentru orice pandemie cu acest tip de virusuri”, a menţionat Rafila, potrivit Agerpres.

Ministrul Sănătății a mai spus că unul din opt pacienţi internaţi la terapie intensivă este infectat cu tulpina Delta a coronavirusului și că tulpina Omicron este dominantă la peste 90% din totalul secvenţierilor.

Am făcut un proiect care a însumat peste 350 de probe recoltate de la pacienţi din secţii de terapie intensivă din toată ţara. Ele au fost aduse şi secvenţiate la Institutul Naţional de Boli Infecţioase Matei Balş. Rezultatul preliminar, pentru că încercăm să avem şi nişte rezultate mai amănunţite, apropo de profilul genetic al tulpinilor izolate în funcţie de localizare, arată că 87,5% au fost tulpini Omicron şi 12,5% tulpini Delta. Personal, mă aşteptam la o proporţie mai mare de tulpini Delta, dar doar 1 din 8 pacienţi internaţi la terapie intensivă are infecţie cu tulpina Delta, ceea ce este superpozabilă şi cu proporţia secvenţierilor realizate la nivel naţional între cele două tulpini Delta şi Omicron. Rata de reproducere a scăzut rapid şi ieri era la 0,89„, a arătat ministrul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here