Care sunt excepțiile de la noile restricții impuse în București

Prefectura Capitalei a anunțat sâmbătă care sunt excepțiile la noile restricții care urmează să intre în vigoare începând cu ora 00.00. 

Cabinetele medicale, inclusiv cele stomatologice, nu sunt afectate de reducerea programului operatorilor economici.

De asemenea, este permisă scoaterea animalelor de companie în fața locuinței, dacă persoana care le însoțește nu se deplasează în altă parte și prezintă dovada că locuiește în imobilul în fața căruia se află, informează Digi24.

Totodată, victimele violenței familiale pot merge la secțiile de poliție sau la centrele de primire, ca de altfel, orice persoană care este în situația de a fi nevoită să iasă din casă pentru a-și proteja viața sau integritatea fizică, a sa sau a persoanelor pe care le are în grijă, anunță autoritățile.

De asemenea, este permisă deplasarea către centrele de vaccinare.

Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență a decis sâmbătă mai multe măsuri restrictive în Capitală. În prezent, rata de incidență calculată la 14 zile este de 6,88 la mia de locuitori. Măsurile sunt valabile pentru 14 zile și pot fi reevaluate la atingerea pragului de 7,5 la mia de locuitori.

Pe lângă măsurile dispuse la nivel național – carantina de noapte de la ora 20.00 și închiderea de la ora 18.00 a magazinelor și a tuturor operatorilor economici care desfășoară activități de comerț/prestări servicii în spații închise și /sau deschise, publice și/sau private, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică – au fost stabilite și noi reguli pentru mall-uri, mijloacele de transport în comun sau pentru piețe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here