Ce a scos la iveală investigația legată de pana de curent din nord-vestul României

Sursa: Pexels

Europa a fost separată în două, pe 8 ianuarie 2021, din cauza întreruperilor de pe rețeaua de transport produse într-un timp foarte scurt, transmite Asociația Operatorilor de Transport și Sistem din Europa – ENTSO-E , care în acest moment investighează cauzele care au lasat fără curent mai multe țări, iar în România județele din nord-vest, transmite HotNews.ro. Încă nu au fost depistate cauzele, însă s-a descoperit că la ora 15.05 (ora României), frecvența în nord-vestul Europei continentale a scăzut inițial la o valoare de 49,74 Hz, timp de 15 secunde.

Ulterior, frecvența a atins o valoare de echilibru de aproximativ 49,84 Hz. În același timp, frecvența în zona de sud-est a crescut inițial la 50,6 Hz, înainte de a se stabili la valori între 50,2 Hz și 50,3 Hz.

Pe fondul scăderii din zona de nord-vest, unii consumatori intreruptibili din Franța și Italia au fost deconectați. Aceștia sunt consumatori mari care pot fi deconectați dacă frecvența scade sub un anumit prag. În schimb, în zona de sud-est, pe fondul creșterii frecvenței, s-au activat măsuri de reducere a alimentării de către producători.

Acțiunile au fost coordonate de operatorii sistemului de transport, pentru a putea fi reconectate cele două zone cât mai rapid. Astfel, la ora 15.08 (ora României) ambele zone au fost reconectate.

Potrivit ENTSO-E, rețelele țărilor europene sunt legate pentru a funcționa sincron la o frecvență de aproximativ 50 Hz. Un astfel de eveniment se poate întâmpla în orice sistem de energie electrică. O separare a zonei sincrone cu o perturbație mult mai mare și cu impact mai puternic asupra consumatorilor a mai avut loc în Europa pe 4 noiembrie 2006.

Cauzele care au dus asupra producerii incidentului încă sunt analizate.
O problemă de sistem a provocat, vineri după-masă, în jurul orei 15.00, mari probleme de alimentare cu energie în județele din nord-vestul țării. Au fost afectate cel puțin șase județe, fiind o problemă de alimentare cu energie fără precedent în ultimii 30 de ani în România.

Transelectrica a spus că s-a produs un incident la nivelul rețelei electrice de transport europene interconectate, care a condus la declanșarea mai multor echipamente din rețelele electrice de transport atât din România, cât și din alte țări.

Întreruperile de curent au afectat industria, dar și populația.

Lucrările pentru sincronizarea sistemelor au durat aproape o oră, iar realimentarea populației aproape două ore.

România se interconectează cu Europa prin Ungaria.

Potrivit datelor Transelectrica, în momentul producerii incidentului, România exporta energie. După producerea incidentului, România a început să importe, fiind reluate exporturile după ce sistemul a fost adus la condiții normale de funcționare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here