Ce lasă în urmă Summitul Biden-Putin

Sursa: Kremlin.ru

Singurele câștiguri concrete ale lui Joe Biden și Vladimir Putin, de pe urma summitului celor doi de la Geneva, au fost mici, dar solide, consideră The Economist.

<< Joe Biden avea 12 ani în 1955, când Dwight Eisenhower s-a întâlnit la Geneva cu Nikita Hrușciov pentru primul summit bilateral dintre liderii Americii și Uniunii Sovietice. Actualul președinte american era un senator în vârstă de 42 de ani, care lucra la controlul armelor, când Ronald Reagan s-a așezat pe canapea alături de Mihail Gorbaciov, pentru prima dată, în același oraș, făcând ceea ce s-a dovedit a fi primul pas către încheierea Războiului Rece.

Pe 16 iunie, a venit rândul domnului Biden să-l întâlnească pe liderul Rusiei, Vladimir Putin, care a subminat multe dintre realizările ordinii postbelice și a reînviat unele dintre cele mai grave practici sovietice. Dar, deși locația era aceeași, intriga era diferită. Acesta nu a fost un summit între două superputeri care țineau soarta lumii în mâinile lor. Nici nu a fost o încercare de a relua relația, așa cum a încercat Barack Obama. Mai degrabă, a fost ceva un pic mai obscur.

Scopul întâlnirii a fost de a gestiona o confruntare continuă prin consolidarea liniilor roșii, clarificarea regulilor de intervenție și inventarierea punctelor slabe ale celuilalt. Singurele înțelegeri concrete au fost să înceapă o nouă rundă de discuții nucleare și să readucă ambasadorii la posturile lor. Ambele sunt victorii mici, dar solide. Faptul că această revenire la diplomație a produs un oftat de ușurare a fost o măsură a cât de dificile deveniseră relațiile de când Rusia a anexat Crimeea și a lansat un război în Ucraina, în 2014.

Summitul a fost o abatere de la psihodrama relației lui Donald Trump cu domnul Putin. Pe diplomații americani îi trec fiorii când se gândesc la conferința de presă de la Helsinki, în cursul căreia Trump a declarat că nu are motive să nu aibă încredere în Putin. De data aceasta nu a existat nicio conferință de presă comună. Dar după ce s-au întâlnit mai puțin de patru ore, într-o vilă din secolul al XVIII-lea, domnul Putin și domnul Biden știau unde se află celălalt: atacurile cibernetice asupra infrastructurii vitale au depășit limitele, disputele privind Ucraina și Belarusul nu ar trebui soluționate prin mijloace militare. Uciderea lui Alexei Navalnîi, liderul încarcerat al opoziției, ar produce consecințe grave, dar pe cât de regretabile sunt abuzurile asupra drepturilor omului, acestea ar trebui tratate separat de chestiunile legate de securitate. În limbajul Războiului Rece, a existat mai mult decât o sugestie de détente.

Domnul Biden a prezentat relația în termeni măreți, ca pe o competiție între democrație și autocrație, reprezentată săptămâna aceasta de Rusia, dar în principal de China. El a pus întâlnirea cu domnul Putin în contextul reînnoirii unității în cadrul G7 și NATO. Stilul și retorica sa au fost menite să sublinieze cât de diferit este de domnul Trump. Mantra sa este „de a restabili previzibilitatea și stabilitatea” relațiilor Americii cu Rusia, de a crea o bază pentru ca relațiile să fie lucrative, chiar dacă și contradictorii, mai degrabă așa cum au fost cu Uniunea Sovietică.

Problema era că omul care stătea vizavi de el la Geneva nu este un lider în stil sovietic, constrâns de ideologie, ierarhie de partid și, cel mai important, de experiența victoriei comune în cel de-al Doilea Război Mondial.

El este, mai degrabă, un produs al prăbușirii sovietice. Prezidează un regim cleptocratic dominat de servicii de securitate violente. Este un regim căruia îi pasă mai mult de bogăție decât de ideologie și care este preocupat de propria supraviețuire, mai degrabă decât de o luptă globală cu America, darămite de interesele poporului rus. Se dezvoltă în dezordine. A invadat țările vecine, și-a otrăvit adversarii și a purtat un război informatic și cibernetic împotriva Occidentului. Domnul Putin vorbește despre restabilirea măreției Rusiei, concomitent permițându-le prietenilor săi să-i prade resursele.

Pericolul este că retorica dură a domnului Biden va fi un substitut pentru acțiunea dură, mai degrabă decât un precursor al acesteia. În acest sens, geneza summitului poate fi mai ilustrativă decât rezultatul său.

În martie, la două luni după învestirea sa, care a coincis cu întoarcerea în Rusia și încarcerarea domnului Navalnîi, domnul Biden l-a numit pe domnul Putin un criminal. Domnul Putin a zâmbit, i-a urat domnului Biden multă sănătate, într-un mod amenințător, și a sugerat să se întâlnească și să dezbată la televizor. Biroul domnului Biden a răspuns că președintele are lucruri mai bune de făcut în weekend.

Câteva săptămâni mai târziu, domnul Putin a mobilizat o vastă armată la granița de est a Ucrainei. În același timp, a folosit întreaga greutate a aparatului său de securitate internă pentru a zdrobi mișcarea domnului Navalnîi și pentru a epura politica rusă de disidență semnificativă. Unii disidenți au fugit din țară. Putin a înăbușit puținele mijloace de comunicare independente rămase, etichetându-le drept „agenți străini”, speriind astfel agențiile de publicitate. Pentru a duce acasă mesajul destinat Washingtonului, spionii ruși au atacat grupuri americane pentru drepturile omului și think-tank-uri care l-au criticat pe Putin.

Tobele de război ale Rusiei în Ucraina au atras atenția domnului Biden; și au sugerat un summit. Echipa sa spera că o concesie făcută vanității domnului Putin îl va înclina pe acesta spre a provoca mai puține probleme. Între timp, sperau să proiecteze un nou exemplu de vitalitate democratică și leadership global.

Domnul Biden i-a mai oferit lui Putin o nouă victorie, de această dată depășind obiecțiile consilierilor săi superiori, renunțând la sancțiuni asupra uneia dintre firmele din spatele conductei de gaze naturale Nord Stream 2 pe care Rusia o construiește sub Marea Baltică către Germania, ocolind Polonia și Ucraina. Domnul Biden a făcut acest lucru ca o concesie nu către Rusia, ci către Germania și către realitate (conducta este 90% finalizată). Cu toate acestea, domnii Putin și Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei, care au aflat despre decizia Americii doar din mass-media, au considerat că este un mare câștig pentru Rusia.

Putin a semnalat că și el este interesat de o relație „previzibilă și stabilă” – prin care vrea să spună că America ar trebui să stea în mod previzibil în afara afacerilor Rusiei și a curții sale. În speranța de a trage propriile linii roșii, el a pregătit terenul pentru summit scoțând în afara legii mișcarea dlui Navalnîi ca fiind „extremistă”, amenințând că va anihila Ucraina, în cazul în care NATO se va apropia și sprijinindu-l pe Alexander Lukașenko, dictatorul belarus, care luna trecută a deturnat un zbor Ryanair pentru a aresta un adversar.

Dacă domnul Biden are nevoie să reducă tensiunile cu Rusia, astfel încât să se poată concentra asupra unei competiții mai presante cu China, domnul Putin are nevoie de o formă de relaxare cu America, astfel încât să se poată concentra asupra activității mai urgente de a reprima disidența și de a-și reconstrui imperiul. „În ultimii ani, Kremlinul pare să fi ajuns la concluzia că nu poate elimina simultan riscurile pentru guvernarea sa acasă, luptând, de asemenea, împotriva Occidentului la un cost economic în continuă creștere”, spune Andrei Kortunov, șeful think-tank-ului Russian International Affairs Council.

În timp ce domnul Biden, la fel ca Obama, înaintea sa, vede Rusia ca o distragere a atenției, domnul Putin vede America și valorile sale ca pe o amenințare existențială. „Dacă Putin ar îndeplini lista de dorințe a lui Biden, de a de-escalada conflictul cu America, a elibera toți prizonierii politici, a se retrage din Crimeea și Donbas și a face Occidentului concesii în alte puncte-cheie, rezultatul ar fi prăbușirea regimul existent”, spune Dmitri Trenin, directorul think-tank-ului Centrului Carnegie Moscova. În conferința sa de presă, domnul Putin a încercat să-și justifice represiunea numindu-și adversarii politici agenți americani și arătând spre propriile nedreptăți ale Americii.

Cel puțin deocamdată, gambitul domnului Putin pare să fi dat roade. Progresele în ceea ce privește acordurile nucleare și întoarcerea ambasadorilor dau un strat de legitimitate unui regim necinstit, care este pregătit să sacrifice vieți pentru a-și proteja bogăția și puterea. Rămâne de văzut dacă summitul va face regimul domnului Putin unul mai puțin periculos. Fiona Hill, care a lucrat în Consiliul Național de Securitate sub conducerea lui Trump, susține că cleptocrația domnului Putin a devenit una dintre cele mai mari amenințări la adresa securității pentru guvernele occidentale, alături de atacurile cibernetice paralizante. „Trebuie să arătăm că suntem pregătiți de acțiune, nu doar de cuvinte. Altfel, invităm pur și simplu Rusia să se mute aici”. >>

O cercetare de pionierat demonstrează posibilitatea de procreere în spațiul cosmic

1 COMENTARIU

  1. O intrebare ce tine de firescul lucrurilor . Ce a ramas in urma ? Vom vedea curind ceea ce urmeza .Discutiile si temele abordate – pregatite si ele din timp fiind – nu lasa loc de speculatii . Tratatul de la Minsk va fi respectat – atacurile cibernetice vor fi inlaturate si de o parte si de alta – problema nucleara este pe agenda discutiilor imediat viitoare – relatiile desfasurate prin ambasadori vor fi reluate – este posibil si un schimb de prozonieri – amestecul in politicile interne ale SUA si UE va fi inlaturat- o mai mare deschidere catre respectarea legilor universale va face contextul discutiilor imediate , cumva Rusia va fi reconectata lumii daca isi va respecta angajamentele luate .In Europa si in Romania efectul discutiilor va fi vizibil rapid . Ne asteptam ca multi dintre cei ce inca viseaza la alaturea imaginii de tara cu Rusia si China sa dispara (la modul generic ) din peisajul politic . In Romania vom asista la schimbari de atitudine ale unor partide politice ba chiar si a reprezentantilor unor institutii ce deservesc statul Roman .Dialogul intre PUTIN si BIDEN va continua .Deja doamna Ursula Von der Leyen va merge intr-o vizita prelungita prin toate tarile membre ale Uniunii Europene .PNNR a inceput sa fie aprobat .Curind vom primi si noi acceptul .Investitiile uriase vor fi parte a noului concept de dezvoltare ce cuprinde si energia asa numita -VERDE- .Presedintele tarii si premierul vor fi si ei parte a acestui deziderat national .Este OK – nu – ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here