<< Devine din ce în ce mai puțin probabil ca regimul președintelui rus Vladimir Putin să supraviețuiască războiului de agresiune pe care l-a început în Ucraina. Asta înseamnă că Rusia se îndreaptă din nou către o perioadă de tumult intern și, posibil, către o mare schimbare politică și constituțională >>, scrie Carl Bildt, pentru Project Syndicate.
<< Acum, că Rusia a fost atât de mult afectată și slăbită din cauza războiului nesăbuit al președintelui Vladimir Putin în Ucraina, ce ar putea rezerva viitorul țării? Scenariile plauzibile variază de la o preluare a puterii de către un sever consilier de securitate, precum Nikolai Patrușev, până la victoria electorală a unui disident precum Alexei Navalnîi. Dar un lucru este aproape sigur: regimul lui Putin nu va supraviețui războiului pe care l-a început.
La urma urmei, așa-numita „verticală a puterii” a lui Putin se poate întinde pe multe domenii economice și politice, dar depinde pe deplin de un control strict exercitat la vârf. Întreaga structură va începe, invariabil, să se fractureze pe măsură ce acel control slăbește și pe măsură ce diverse grupuri și interese încep să manevreze pentru a „culege” prada rezultată din prăbușirea inevitabilă. Principalul punct forte al sistemului – controlul atotputernic de „sus în jos” – va deveni astfel slăbiciunea sa fatală.
Acest nou episod de „vremuri tulburi” – o temă recurentă în istoria Rusiei – va urma imediat după plecarea lui Putin. Rămâne însă de văzut ce forțe politice se vor afirma. Bănuiesc că elanul de a continua dezastrul creat de Putin în Ucraina va fi destul de limitat. Putin a început războiul de unul singur și știm că nici măcar oficialii săi de securitate nu au fost vreodată încântați de acest fapt. Acest lucru a fost evident încă de la celebra reuniune televizată a Consiliului de Securitate, de la Kremlin, din 21 februarie 2022.
Chiar și după un an de represiune și propagandă necruțătoare, sprijinul poporului rus pentru războiul lui Putin este lipsit de entuziasm – în cel mai bun caz, sondajele de opinie arătând că majoritatea este în favoarea discuțiilor de pace. Orice lider sau partid care va apărea după Putin va trebui să facă o prioritate din încheierea rapidă a războiului.
Adevărat, asta nu înseamnă că va fi ușor să oprească luptele, cu atât mai puțin să revină la status quo ante, adică la starea de dinainte de invazie. Vor exista inevitabil unele voci care vor cere o agendă imperialistă și mai agresivă, și vor fi disperați să izbutească, temându-se pentru propriile vieți și mijloace de existență. Dar într-o situație în care opinia publică susține, în mod clar, încheierea războiului și în care „verticala puterii” a lui Putin se dezintegrează, iar sistemul represiv de la Kremlin este în dezordine, șoviniștii vor avea de dus o luptă dificilă.
Mai mult decât atât, istoric vorbind, vremurile tulburi au produs cereri pentru o guvernare mai reprezentativă. Ultimele decenii ale țarismului, de exemplu, au fost dominate de apeluri pentru o constituție democratică, iar proiecte similare au fost vizate și în anii de după prăbușirea Uniunii Sovietice. Nu există niciun motiv să credem că de data aceasta va fi diferit.
Da, nu este foarte probabil ca opoziția democratică a Rusiei să iasă din închisoare și exil, pentru a ajunge la putere. Dar asta nu înseamnă că această mișcare ar trebui neglijată. Chiar și în circumstanțe extrem de represive și inechitabile, susținătorii lui Navalnîi au reușit să câștige 20-30% din votul popular, iar sprijinul său din partea alegătorilor mai tineri, din zona urbană, doar a crescut în timp. Canalul de YouTube al lui Navalnîi ajunge la zeci de milioane de oameni, prin știri și programe de actualitate, iar acest număr este și mai mare atunci când se adaugă audiența altor mass-media independente.
Un rezultat extrem de improbabil este o destrămare a Federației Ruse. În eforturile sale de a obține sprijin pentru război, regimul lui Putin a prezentat acest scenariu ca un obiectiv occidental explicit. De fapt, Occidentul nu urmărește nimic de acest fel. Când Cecenia și-a declarat independența, în 1991, nu a existat niciodată nici măcar un indiciu că guvernele occidentale ar fi susținut-o. Și, deși problema Ceceniei va rămâne controversată, o susținere din partea Occidentului pentru independența Ceceniei nu ar exista niciodată.
Speculațiile despre independența Orientului Îndepărtat și a Siberiei sunt la fel de nefondate. Amintiți-vă de marile proteste publice de la Vladivostok, din 2020. Se puteau vedea steaguri din Belarus (ale opoziției) și din Ucraina, arborate ca simboluri ale democrației; dar protestatarii nu au făcut iluzii cu privire la obținerea independenței pentru o zonă masivă, puțin populată, atât de aproape de China.
În orice caz, există acum toate motivele să presupunem că elitele din cadrul structurii de putere ruse explorează deja, în mod discret, posibilitățile post-Putin ale țării lor. Cu alte alegeri prezidențiale care urmează deja în 2024, viitorul politic al țării este un subiect legitim și urgent de dezbatere.
Soarta Rusiei va fi hotărâtă, în cele din urmă, de poporul său. Schimbarea de regim este responsabilitatea sa. Dar asta nu înseamnă că Occidentul ar trebui să se abțină de la a influența rezultatul. Dimpotrivă, factorii de decizie din Occident ar trebui să caute modalități de a crea condițiile și stimulentele necesare pentru ca forțele mai democratice să triumfe. Putin nu este nemuritor, iar fragilitatea sa politică devine din ce în ce mai evidentă pe zi ce trece.>>
