Cine sunt cei şase pasageri care nu şi-au mai continuat drumul cu avionul Ryanair reţinut în Belarus

Șase pasageri ai cursei Atena-Vilnius, deturnată la ordinul regimului Lukașenko din Belarus, au rămas duminică la Minsk. Potrivit Digi24, este vorba de jurnalistul de opoziție, Roman Protasievici (arestat), prietena acestuia și patru membri ai trupelor de securitate de la Minsk, pasageri în avion, care ar fi şi creat diversiunea folosită drept pretext. 

Pasagerii cursei Atena-Vilnius, intervievaţi de presă, susţin că ore întregi nu li s-a dat nicio explicaţie, dar şi că Roman Protasevici le-a spus celor din jur, în contextul arestării: „Mă vor condamna la moarte”.

„A fost oribil, pentru că ne-au ținut trei ore fără să ne spună nimic. Ne-au ținut pe niște coridoare. Ne controlau bagajele, dar în același timp îl arestau pe jurnalist”, a povestit, odată ajuns la Vilinus, unul dintre pasageri, citat de Digi24.

Potrivit acestuia, Protasevici era „foarte speriat. L-am privit în ochi și am văzut foarte multă tristețe. I-au luat rucsacul și au căutat peste tot”.

„Suntem foarte obosiți. Am stat acolo 8 ore. Nu am primit nicio informație despre ce s-a întâmplat, doar ce am putut găsi pe internet. (Arestarea, n.r.) s-a desfășurat foarte calm, iar el (Roman Protasevici – n.r. ) nu a protestat. Așteptam la coadă, când a fost ridicat pur și simplu”, a povestit alt pasager.

„Terror Air” – După ce a manipulat alegerile, Lukaşenko ia prizonieri şi criticii, şi traficul internţional

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here