Sursa foto: Inquam Photos Octav Ganea

Liderii PSD se reunesc la începutul săptămânii viitoare în ședința Comitetului Executiv pentru a decide strategia partidului pe următoarea perioadă. Surse social-democrate au declarat pentru HotNews.ro că pe ordinea de zi se află tema depunerii moțiunii de cenzură dar și alianțele la nivel parlamentar. Marcel Ciolacu negociază cu ALDE un parteneriat la nivel parlamentar și are nevoie de validarea acestuia în interiorul forurilor de conducere ale partidului.

Discuțiile privind colaborarea la nivel parlamentar cu partidul lui Călin Popescu Tăriceanu se află în faza avansată. Potrivit surselor citate, președintele interimar al PSD Marcel Ciolacu și secretarul general Paul Stănescu ar fi avut o serie de întâlniri cu liderii ALDE care sunt dispuși să colaboreze pe termen lung cu PSD și ar putea susține și vota o eventuală moțiune de cenzură.

De asemenea, cei doi lideri ai PSD ar fi purtat discuții cu parlamentari de la PRO România și ar fi convins o parte dintre aceștia pentru o colaborare pe termen mediu împotriva PNL. Conducerea PSD intenționează să prezinte în ședința CEX, programată marți la Parlament, rezultatele negocierilor, susțin sursele HotNews.ro.
De altfel, Marcel Ciolacu dorește să prezinte un proiect de unificarea stângii în România la viitorul congres extraordinar al PSD. Potrivit surselor citate, Ciolacu vrea să coopteze Pro România și ALDE în acest demers.

Preșdintele PSD Marcel Ciolacu a anunțat, miercuri seară, într-o emisiune la România TV că PSD va începe strângerea de semnături pentru depunerea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Orban. El a precizat că moțiunea ar putea fi depusă înainte de alegerile locale. Liderul interimar al PSD a adăugat că ar vrea o alianță cu ALDE și Pro România, pentru formarea unui Guvern și pentru alegerile locale.
Vicepreședintele ALDE Varujan Vosganian a declarat joi că propunerea lui Marcel Ciolacu privind o alianță PSD-ALDE este o recunoaștere a greșelii făcute de social-democrați în august 2019, când au rupt alianța de guvernare. „Această mână întinsă către ALDE este o recunoaștere că PSD a luat o decizie greșită în luna august în privința alianței”, a declarat deputatul ALDE, potrivit Mediafax.

Ședința Comitetului Executiv al PSD va avea loc săptămâna viitoare, marți, la Parlament, de la ora 13.00, la Parlament.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here