Cine este criminalul profesoarei de psihologie din Cernavodă

O profesoară din Cernavodă a fost găsită moartă în casă, joi, cu mâinile legate la spate şi un căluş în gură. Descoperirea a fost făcută de sora sa.

Principalul suspect în cazul uciderii profesoarei de psihologie din Cernavodă este un bărbat, fost pacient al ei. Surse din anchetă spun că bărbatul a fost angajat ca să schimbe nişte obloane la locuinţa femeii.Oamenii legii l-au găsit pe suspect şi se pare că acesta a încercat să se sinucidă, relatează Adevărul.  

Potrivit unor surse, femeia ucisă la Cernavodă se numeşte Cristina Palu şi era profesoară la Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu“ din Medgidia. Crima a fost descoperită, joi dimineaţă, chiar de sora profesoarei. 

Pompierii ISU Dobrogea au fost solicitați, joi dimineață, în jurul orei 09.00, prin apel unic pe 112, să intervină pentru deblocarea unei uşi în Cernavodă. La fața locului s-au deplasat pompieri de la Detaşamentul Cernavodă cu o autospecială de stingere și o autospecială de descarcerare, şi de asemenea, în sprijin, o ambulanţă SAJ. 

Sosiţi la fata locului, pompierii au deblocat usa cu mijloacele din dotare, iar în casă au găsit o femeie, în vârstă de aproximativ 50 de ani, care a fost declarată decedată. 

IPJ Constanța a anunţat că a fost demarată o anchetă, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, existând suspiciunea de crimă deoarece femeia găsită decedată în locuinţa sa din oraşul Cernavodă ar fi avut mâinile legate la spate. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here