Cîțu, despre problema pensiilor: „S-ar putea să fie nevoie de mai multe legi, nu doar de una singură”

Foto: INQUAM/Octav Ganea

Premierul Florin Cîțu a afirmat luni seara la Digi24 că în 15 ani, dacă nu vor fi adoptate reforme care să împiedice acest lucru, fondul de pensii va deveni un dezastru. Potrivit acestuia, viitoarea lege a pensiilor trebuie să rezolve mai multe probleme, nu doar cea legată de sustenabilitate, astfel că, spune prim-ministrul, ar putea fi nevoie de mai multe legi. 

Întrebat despre sistemul actual de pensii din țara noastră, Florin Cîțu a răspuns că în 15 ani acesta nu va mai putea plăti pensiile românilor „pentru că vom avea un număr mare de oameni care vor ieși la pensie în același an iar cei care îi vor susține vor fi din ce în ce mai puțini”.

Premierul a afirmat că legea pensiilor este în prezent discutată de experți, în cadrul unui grup de lucru în Coaliție iar obiectivul ei este de a elimina nesustenabilitatea cu care sistemul de pensii actul se confruntă.

„Vom avea o lege a pensiilor care să adreseze toate problemele, sustenabilitatea este una dintre ele. Această lege o să fie în dezbatere publică și apoi o să fie aprobată de Guvern. După va merge în Parlamentul României unde va fi din nou dezbătută public și vom vedea care va fi varianta finală. Obiectivul este acela de a elimina riscul de nesustenabilitate a sistemului de pensii peste 15 ani”, a explicat Cîțu.

Potrivit acestuia, este posibil ca o singură lege să nu rezolve problemele cu care se luptă sistemul de pensii din prezent, astfel că ar putea fi nevoie de mai multe legi.

„S-ar putea să fie nevoie de mai multe legi, nu doar de una singură, pentru a îndrepta aceste probleme. Este o situație mai complexă, nu are sens să vorbim acum despre un singur indicator, cum este vârsta de pensionare, avem multe lucruri pe care le analizăm.

Nu știm exact care va fi forma finală a legii pensiilor care să rezolve această problemă de sustenabilitate. Nicio decizie nu a fost luată în acest moment și nici în discuția cu Comisia Europeană nu s-a pus condiția vârstei de pensionare. Ceea ce discutăm cu Comisia și este o recomandare de țară, este să avem o lege a pensiilor sustenabilă”, a mai adăugat premierul.

1 COMENTARIU

  1. O lege a pensiilor sustenabila bazata pe contributivitate ce poate oferi doritorilor sansa de a lucra si peste virsta de pensionare , concomitent cu inghetarea tuturor pensiilor – asa numite speciale – si cu marirea pensiilor mici cu un procent multumitor , peste rata inflatiei anuale ,adaugind si eliminarea posibilitatii ce cuprinde oferirea de noi pensii sau venituri speciale (inghetarea acestor venituri ) poate produce intr-un interval de timp de pina la 15 ani (perioada avansata ca po0sibila de catre premier ) la reglarea sistemului de pensii .In aceasta perioada de timp apropierea tuturor veniturilor se va face de la sine . Este adevarat insa ca pensionarii de acum vor avea de suferit .Concomitent ,este nevoie imediata de reorganizarea tuturor entitatilor de tot felul ce apartin statului . Premierul CITU s-a exprimat si el foarte clar intr-o emisiune TV . Comasare – rentabilizare , inchidere , vinzare -privatizare – eliminarea tuturor institutiilor statale , mici sau mai mari , ce nu isi justifica existenta si toate acestea ca parte nevoii de investitie . Statul ar trebui sa fie cit mai minimalist si sa se implice cit mai putin .

    Normalitatea ne arata obligatia guvernamentala de a elimina posibile scurgeri de bani directionate catre protejatii decizionali . Cheltuilelie inutile sau utile doar unor decidenti , uneori sustinuti si politic ,trebuie sa inceteze dealtfel ca si pastrarea acelor entitati de stat privilegiate ce nu isi justifica existenta .Companiile de stat nu mai trebuiesc recapitalizate .Ele pot fi ajutate de catre guvern doar in masura in care planul de restructurare este producator de plusvaloare .Trebuie interzisa cu desavirsire cheltuirea banilor alocati reorganizarii pe salarii sau pe orisice altceva ce devine consum si nu productie . Companiile ce nu se incadreaza in aceasta paradigma economica trebuiesc privatizate-vindute catre investitori romani sau din UE.Asteptam de la actuala guvernare sa prezinte public solutii . .

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here