City Insurance, un thriller economic. Procurorii ridică documente de la sediul central

Procurori și ofițeri de la Parchetul General au ridicat, joi dimineața, acte de la sediul central al City Insurance, compania pentru care Autoritatea de Supraveghere Financiară a cerut falimentul. Cel puțin trei plângeri penale au fost depuse în cazul companiei care era lider pe piața RCA, cu 3 milioane de polițe, transmite Digi24.

Descinderea are loc în dosarul pornit la nivelul Parchetului General după ce actuala conducere a ASF a făcut o plângere în care a reclamat o serie de probleme legate de modul în care conducerea companiei de asigurări a respectat legislația.

Plângerea viza în special împrumuturile făcute de companie la mai multe bănci din Elveția, despre care există suspiciuni că ar fi fictive. Ancheta se desfășoară in rem.

Mai sunt pe rol două dosare penale legate de City Insurance – o plângere la DNA legată de o favorizare a companiei de către fosta conducere a ASF și una la DIICOT, depusă de acționarii City față de cei care au gestionat afacerile din România ale companiei.

Daniel Apostol, directorul de comunicare al ASF, a spus la Digi24 că azi va fi publicată în Monitorul Oficial decizia Autorității de a retrage autorizația de funcționare pentru City Insurance.

„Veți descoperi toate detaliile care au stat la motivarea acestei decizii, unele poate chiar șocante. Asigurăm publicul că ASF nu dorește decât respectarea legilor statului”, a spus el.

„După publicarea acestor documente, toată opinia publică va lua la cunoștință faptele care au stat la baza deciziei de ridicare a deciziei de funcționare”, a precizat Apostol.

„ASF veghează acum la felul în care Fondul de Garantare al Asiguraților își organizează activitatea și în baza OUG pe care ieri cabinetul a adoptat-o”, a mai spus Apostol.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here