Corina Chiriac și-a donat trofeele și numeroase obiecte personale Muzeului Național de Istorie

Corina Chiriac, una dintre cele mai iubite artiste din România, a donat, joi, Muzeului Național de Istorie a României peste 300 de obiecte personale. Printre acestea se află trofeele de la Cerbul de Aur și Steaua fără nume, cele mai frumoase rochii, instrumente muzicale, discuri de vinil cu dedicații, medalii, carnetele de artist și chiar pașapoartele pe care le-a deținut. 

M-am gândit că aceste obiecte merită să fie văzute, în viitor, de mai multe generații, care, de exemplu, vor dori să vadă cum arăta trofeul Cerbul de aur în 1971. În spatele meu este o rochie de paiete argintie. Vă spun așa, la ureche, să nu ne audă nimeni, uitasem cât eram de slabă. O rochie foarte frumoasă, pe care am purtat-o la multe festivaluri și concerte”, a spus Corina Chiriac la Digi24.

Fanii Corinei Chiriac pot vedea trofeele și o parte din viața sa.

Aici, în spate, aveți un trofeu care are o stea și o cheia sol. Este primul trofeu oficial pe care l-am obținut la concursul televizat Steaua fără nume. Aici aveți Trofeul Cerbul de aur, ediția 1969 -1971. Este un atestat de liber profesionist, din anii 70, mai precis 72. Se obținea în urma unui concurs cu juriu”, a mai spus artista.

Printre obiectele donate se află și haine de peste șapte decenii.

Bluzița asta este de la botezul meu, a păstrat-o mama. E din noiembrie 1949. S-au păstrat 3 piese, le-a păstrat mama. Au fost superb restaurate de către echipa muzeului. Aici am un carnet internațional de conducere, când m-am întors din SUA. Cred că este unic. Nici nu știu dacă se mai eliberează cu poză. Am un bilet de avion din anii 70, care arăta ca un carnet de cecuri. Am păstrat câteva bucăți și le-am donat muzeului”, a explicat Corina Chiriac.

Colecția donată mai cuprinde discuri de vinil cu autografe, instrumente muzicale vechi,diplome, medalii, legitimații de artist.

O altă parte importantă a colecției vine de la familia artistei: „Aici avem partea strămoșilor mei. Tabloul cel mare îl reprezintă pe străbunicul meu buzoian, negustorul Nichita Nestorescu, care a fondat împreună cu meseriașii și negustorii din Buzău în 1911 o corporație a meseriașilor breslelor unite din Buzău”.

Muzeul Național de Istorie a României va organiza luna viitoare o expoziție cu obiectele donate de Corina Chiriac.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here