Coronavirusul dă indicii despre cum va acționa în toamnă-iarnă. Rafila: Să ne pregătim logistic și comportamental

Inquam Photos / George Călin

Prof. Alexandru Rafila a declarat, luni, la Digi24, că teoria sezonalității coronavirusului de Wuhan capătă confirmări. În Africa de Sud se consemnează o creștere semnificativă a numărului de infecții, explică Rafila. Potrivit acestuia, indiciile care vin de acolo le pot oferi autorităților române o idee despre cum ar trebui să se pregătească de gestionarea crizei Covid-19 când revine sezonul rece.

„Odată cu apropierea sezonului cald, scade numărul de cazuri în emisfera nordică și crește în emisfera sudică. În Africa de Sud este o creștere marcantă. Sezonalitatea pe care o atribuiam și acestui virus se pare că, încet–încet, începe să se contureze. Să sperăm că în emisfera nordică vom avea mult mai puține cazuri în această vară, ca să ne putem pregăti pentru sfârșitul anului. Acesta trebuie să fie cuvântul de ordine, să ne pregătim logistic și comportamental, ăsta e lucrul esențial. Și atunci, vom putea să gestionăm mult mai bine și fără impact social și economic așa de ridicat în aceste două luni”, a explicat Alexandru Rafila.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here