Cine se poate vaccina anti-Covid, în România, începând de săptămâna viitoare

În jurul datei de 15 ianuarie va debuta a doua etapă a vaccinării anti-Covid, în cursul acesteia urmând a fi imunizată populația cu vârsta peste 65 de ani, cei cu risc ridicat (aflate în evidență cu boli cronice) și angajații din sectoare esențiale.

Potrivit unui grupaj realizat de Digi24.ro, angajații de la stat și de la privat eligibili în această a doua fază de vaccinare sunt:

  • Personalul-cheie pentru funcționarea instituțiilor statului, respectiv Parlament, Președinție, Guvern, ministere și instituții subordonate acestora;
  • Personalul din domeniul apărării, ordinii publice, siguranței naționale și al autorității judecătorești;
  • Personalul din sectorul economic vital: procesare, distribuție și comercializare a alimentelor de bază, și anume:   
  • panificație, lactate, carne, fructe și legume;
  • uzine de apă, epurare, transport și distribuție apă;
  • centrale elcetrice, producție, transport și distribuție curent electric;
  • unități de producție, transport și distribuție combustibili lichizi și solizi;
  • unități de producție, transport și distribuție medicamente și materiale sanitare;
  • noduri feroviare, aeroporturi civile și militare, porturi esențiale;
  • comunicații, și anume Serviciul de Telecomunicații Speciale, radioul și televiziunea naționale;
  • Personalul din învățământ și creșe;
  • Personalul poștal și din servicii de curierat;
  • Personalul cultelor religioase;
  • Personalul din mass-media care desfășoară activități cu risc crescut de expunere la infecția cu SARS-CoV-2, cum ar fi reportaje în unități medicale;
  • Personalul din domeniul salubrității și deșeurilor;

În continuare, înscrierea la vaccinare se poate face pe platforma online pusă la dispoziție de autorități.

3 COMENTARII

  1. “ cei cu risc ridicat (aflate în evidență cu boli cronice) ”
    Aflate în evidența cui?
    Cei cu boli cronice NU SUNT IN EVIDENȚĂ CU CARDUL DE SĂNĂTATE! Aceste date NU sunt trecute în cardul de sănătate. Ei sunt în evidență la medicul de familie DAR NU POT FI LISTAȚI.
    Cum vor face?

  2. Si cat va ține etapa a doua??…nu de alta să știm și noi ăștia care nu suntem in nomeclatorul de mai sus, dacă avem vreo șansă anul ăsta…!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here