Cum a ajuns Georgiana Suciu căpitan de vas pe tancurile petroliere

Georgiana Suciu, o tânără româncă în vârstă de 32 de ani, este căpitan de vas și străbate în lung şi-n lat mările şi oceanele lumii la bordul unor gigantice tancuri petroliere şi transatlantice. 

Georgiana a povestit pentru „Adevărul” cum s-a îndrăgostit de mare de la o vârstă fragedă și cum au făcut-o să viseze poveştile spuse de tatăl ei că într-o bună zi va trăi aievea cele auzite.
A copilărit la Măcin, nu tocmai departe de marea cea albastră care i se înfăţişa când închidea ochii, iar ulterior destinul ei a curs într-o direcţie.
Copilăria mea a fost înconjurată de păpuşi şi de cartofii gătiţi cu pământ şi în coajă, tot la bunica la Măcin, dar pe parcurs am crescut, am început să îndrăgesc din ce în ce mai mult poveştile tatălui, un om cu o experienţă de peste 40 de ani pe marile şi oceanele lumii. Tot am încercat să găsesc momentul care a declanşat tot ce a urmat, dar, deşi pare ireal, cred că a fost o înşiruire, un tot, cumva că un puzzle, voiaj după voiaj, poveste peste poveste, cred că aşa a început totul. Deşi mereu m-am jucat cu păpuşile, mi-a plăcut să fiu puternică, să fiu deosebită, să fiu specială, iar meseria asta cred că mi le oferă pe toate”, rememorează Georgiana.
Anii au trecut, Măcinul bunicilor a rămas în urmă, iar tânăra a urmat şcoala generală şi liceul într-un oraş port, însă nu pe malul mării. De aici a ajuns în cele din urmă la Constanţa, unde a studiat la Academia Navală.
Şcoală generală şi liceul au urmat la Brăila, alături de mămăiţa şi părinţii mei, apoi, ea a rămas să mă vegheze de sus, dar lăsând în urmă cele mai frumoase amintiri şi importante lecţii. După 4 ani de liceu în care am visat cu fiecare celulă a corpului că o să urmez ATF-ul la Bucureşti, pasiune ce încă arde, am sfârşit prin a mă înscrie la Academia Navală Mircea cel Bătrân din Constanţa.
Ca orice student din provincie, mi-am dorit să rămân la Constanţa pe timpul verii, urmând să am diverse joburi care să îmi permită o cazare la cămin şi mâncarea până la următorul salariu, sunt recunoscătoare pentru fiecare experienţă în parte”, povesteşte tânăra de 32 de ani.

I-a fost să se impună într-o lume a bărbaților

Anii studenţiei au fost intenşi. Atunci a început să realizeze cât de greu îi va fi ca femeie să se impună într-o lume dură, o lume a bărbaţilor, în care reprezentantele sexului frumos sunt de multe ori marginalizate. A avut însă şi şansă, iar de-a lungul anilor a beneficiat şi de sprijinul unui adevărat mentor, care a ajutat-o să treacă peste momentele mai puţin faste şi să răzbească în cele din urmă.

Nu ştiu sigur dacă a fost doar pentru mine personal sau pentru toate fetele care au dorit să profeseze în această lume dominată de bărbaţi. A fost foarte greu să fiu acceptată de o companie, deşi colegii mei băieţi, găseau mai uşor contracte, pentru mine ca fată a fost foarte greu. Aş destăinui numele acelui om, care acum este foarte sus pe plan politic în Constanţa, dar nu ştiu dacă îmi este permis, mi-a fost profesor la studiile de masterat, cred cu tot sufletul că acel om mi-a întins mâna de care aveam nevoie la început de drum şi fără dansul nu aş fi unde sunt acum. O să îi fiu recunoscătoare o viaţă întreagă”, mărturiseşte ea.

Emoțiile primei curse pe mare

Îşi aminteşte şi acum ca şi cum ar fi fost ieri prima cursă pe mare. Emoţiile, lacrimile, dar şi sentimentul de fericire şi momentele plăcute alături de colegi o urmăresc şi acum.
Dumnezeule mare, da, cum să nu-mi amintesc prima cursă? A fost cu Nava Şcoală, Albatros, deşi nu fusese prima dată când călcasem pe un vapor, a fost intens, a fost un voiaj de două luni, care se anunţase a fi doar de două săptămâni. A fost prima dată când eram departe de casă, de uscat, de prieteni, a fost un voiaj cu lacrimi, multe, dar experienţe atât de frumoase alături de colegi şi de ceilalţi membri de echipaj ai vaporului, oameni care ne-au învăţat bazele navigaţiei”, rememorează tânăra.
Azi, dacă e să privească în urmă şi să le facă o recomandare celor care ar vrea să-i cale într-o bună zi pe urme, spune că toate calităţile necesare unui navigator se reduc la una singură.
Trebuie ca tu, om aflat la început de drum să fii sigur de ceea ce îţi doreşti, să crezi în tine, să lupţi chiar şi atunci când pare că nu ai nicio şansă, tu eşti cel mai important. Ai nevoie de o minte limpede, de conştiinţă, trebuie să ştii şi avantajele şi lacrimile ce vor urma. Cred că un cuvânt are le cuprinde pe toate ar fi asumare”, punctează Georgiana.

Voiajul cel mai lung

Obişnuită să petreacă săptămâni şi luni în curse care par de multe ori interminabile, românca are şi propriul record. A petrecut un an fără câteva zile la bordul unui vapor. Pentru ea a fost şi o etapă specială.
Cea mai lungă cursă, adică voiaj… Păi, am stat la vapor 11 luni şi trei săptămâni, a fost cel mai lung voiaj pe care l-am avut vreodată. Era primul contract în compania unde lucrez acum, mi-am dorit să mă afirm şi să demonstrez că pot, şi, na, am putut. Dar nu aş mai repeta experienţa. Pe de altă parte, nici cursa perfectă nu există, nu cred, este doar un vis unde toate planetele ar trebui să se alinieze, de la echipaj, la zona de navigaţie, la starea şi condiţia vaporului, dar de asemenea, ştiţi cum se zice, omul sfinţeşte locul”, mărturiseşte tânăra.
Însă cel mai lung voiaj nu a fost şi cel mai dificil. La acest „titlu” aspiră o altă cursă, ceva mai scurtă, care a durat mai puţin de jumătate faţă de cea mai lungă.
Cea mai grea cursă pentru mine, din punct de vedere emoţional, a fost ultimul voiaj. Am stat departe cinci luni de omul care m-a susţinut din prima secundă fără să se gândească la el, fără să fie egoist, s-a gândit doar la bucuria mea şi cât de mult mă ajută pe mine ceea ce fac. A fost atât de greu, dar el a fost stâlpul meu. Pe de altă parte, din punct de vedere al muncii, cred că fiecare voiaj are ceva dificil. Bine, eu sunt şi extrem de sensibilă, mă consum mult, dar în fiecare voiaj întâlneşti situaţii noi, oameni diferiţi şi este necesar să te împarţi pentru toţi, dar mai ales pentru tine. Trebuie să ne amintim mereu că acei 24 de oameni îţi sunt alături timp de luni bune şi că pe cât se poate atmosfera trebuie să fie cât mai bună”, spune ea.

Cel mai greu moment

În toţi aceşti ani, Georgiana a colindat oceanele planetei şi a văzut practic aproape tot ce era de văzut. Şi a trăit şi momente deosebite, intense. Au fost multe clipe extraordinare, care au făcut-o să se simtă împlinită, să simtă că şi-a găsit menirea. Însă au existat şi momente mai puţin plăcute, dar de departe unul a afectat-o cel mai mult, chiar dacă între timp a reuşit să treacă peste asta. S-a întâmplat acum mai bine de 10 ani, când Georgiana nu era căpitan de vas, ci era doar o tânără ambiţioasă.
S-a întâmplat în 2009 parcă, eram la început de drum, căutam să plec în voiaj, eram disperată pentru că majoritatea companiilor refuzau fete. Mă rog, am găsit o companie dispusă să mă angajeze şi am plecat la drum. Pe parcurs au apărut probleme, iar pentru că nu am vrut să am relaţii intime cu domnul comandat, am fost debarcată în Brindisi, urmând să mă descurc să vin acasă. Cred că a fost aventura vieţii mele drumul până în România”, îşi aminteşte Georgiana.
Deşi ar fi putut să reclame abuzul, nu a făcut-o din cauza presiunii la care se temea că ar putea fi suspusă, dar mai ales pentru că risca să i se închidă toate porţile în faţă
Eram o copilă la început de drum, dacă mergeam şi mă plângeam de ceea ce am păţit mi-era teamă că mi se vor închide toate porţile. Ţin minte şi acum iarna aia grea, eram pe o stradă în Brindisi, mama era în alt oraş în Italia, dar departe de mine. Tata era şi el în voiaj, practic eram singură. L-am sunat pe Marius, coleg de facultate şi prieten, el m-a sfătuit să tac şi să vin acasă. Dar acum, unde sunt acum ca şi poziţie la bordul navei, nu aş mai putea să tac nicio secundă dacă mi s-ar întâmpla mie sau altei femei asta. Mă rog, nici nu este cazul pentru că la compania unde mă aflu acum femeile sunt respectate şi apreciate, iar astfel de situaţii nu ar putea să apară în veci”, adaugă tânăra.

Cum a trecut prin Triunghiul Bermudelor

Însă nu doar comportamentul ostil sau abuziv al şefilor poate marca destinul unui marinar. Georgiana a trăit şi altfel de momente delicate, furtuni infernale care au pus la un moment dat în pericol chiar şi vasele pe care naviga. A trecut însă cu bine peste asta ba chiar, mai mult, privind în urmă acum spune că şi astfel de momente pot să aibă farmecul lor.
Furtuni? Oh, da! Cred că nu-i marinar pe pământul ăsta să nu fi trecut prin cicloni sau furtuni mari, dar cred că asta-i frumuseţea vieţii pe mare. Am prins vreme rea de o săptămână şi ceva, am dormit cu salteaua pe jos… mă rog, dormit e mult spus, am moţăit cel mult pentru că te aruncau valurile peste tot. Însă frică nu cred că mi-a fost, ci doar am resimţit o oboseală cruntă, mai ales că era imposibil să dormi două-trei ore legate, a fost greu pentru toţi”, rememorează ea.
Meseria i-a oferit Georgianei şi şansa de a vedea locuri pe care oamenii obişnuiţi nu prea au cum să le vadă pe parcursul vieţii. Dar aşa cum nu au speriat-o nici furtunile uriaşe de pe ocean, nu au speriat-o nici clipele petrecute în locurile considerate periculoase de către navigatori şi nu numai.
Am trecut şi prin Triunghiul Bermudelor, dar la limită. N-am simţit niciun fel de frică, ci doar entuziasm. Era un moment aparte, mai ales că acel loc are o încărcătură serioasă”, mai spune navigatoarea.

„Dacă nu eram marinar, aş fi fost actriţă sau bucătar”

Deşi mare parte din viaţă, cel puţin în ultimii 10-15 ani i-a petrecut în larg, Georgiana este genul de om care trăieşte şi se bucură de fiecare moment al vieţii şi când se află acasă. Evident, în tot acest timp încearcă să recupereze zilele în care a stat departe de partenerul ei şi momentele în care a dus dorul familiei.
Timpul meu liber este umplut de obicei de orele pe care le petrec în bucătărie, unde încerc fel de fel de reţete, jucat pe Playstation, citit, făcut poze, îmbrăţişări lungi şi familie”, susţine tânăra. „Dacă nu eram marinar, aş fi fost actriţă sau bucătar”, se amuză ea.
Însă ca orice marinar, dorul de ducă, de navigat îşi face simţită prezenţa, la fel cum atunci când se află pe ocean, la mii de kilometri depărtare, dorul de familie şi de partener o macină. Admite că are mare noroc şi că a găsit persoana care o înţelege perfect şi are toată răbdarea atunci când ea este departe. Şi nu întâmplător.
Iubitul meu este şi el marinar, dar de scurt timp. Sper din suflet să îi placă şi lui la fel de mult precum îmi place mie. Este minunat să ai un om care să te susţină şi chiar dacă nu cred că există relaţia sau căsnicia perfectă, trebuie să existe în viaţă un om care să nu fie egoist, să nu îţi ţină visurile ascunse, să te ridice când nu mai poţi, să îţi şteargă lacrimile atunci când eşti tristă. Este un om uimitor, ne ştim şi suntem împreună de un an de zile, însă totul a fost atât de intens. 
El nu mă crede când îi zic cât de mult m-a ajutat cât am fost plecată, am vorbit zilnic, am plâns, am râs, ne-am făcut planuri, ne-am certat şi ne-am împăcat. Dar la sfârşit de orice, el a fost cel ce m-a ţinut de mână şi mi-a zis că pot chiar şi atunci când credeam nu mai pot. Şi cred că ăsta este secretul, ca fiecare partener să încerce să fie un stâlp pentru celălalt. Acum, eu sper din suflet să îi pot fi şi eu alături aşa cu mi-a fost şi el mie”, încheie Georgiana.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here