Cum a devenit o comună din Giurgiu, în plină pandemie, un magnet de turiști

Pandemia scoate din anonimat localități altfel greu de găsit pe harta României. Cu doar patru mii de cetățeni în actele ultimului recensământ, comuna Hotarele, din Giurgiu, a fost vizitată în ultimele trei săptămâni de peste două mii de turiști, din aproape toate regiunile țării, scrie Digi24.

Comuna Hotarele este situată lângă Dunăre și râul Argeș iar în acte are cam patru mii de locuitori, dintre care vreo mie sunt plecați în pribegie. N-are monumente, n-are celebrități și nici legende care s-o așeze, turistic, pe hartă. De altfel, aici n-au apărut miracole peste noapte și nici n-a fost descoperită vreo comoară.

Secretul e altul și este deja public: primăria a amenajat un centru de vaccinare, iar de o lună încoace, la Hotarele, s-au vaccinat peste 1300 de olteni, munteni și dobrogeni.

„1300 de oameni au venit la rândul lor, 30%, 40%, au fost însoțiți. Deci, cumva, cel puțin 2000 de oameni ne-au vizitat, doar medical, să spunem așa, în perioada asta de două săptămâni, două săptămâni și ceva de când am început vaccinarea”, spune primarul comunei.

„Dacă socotim că și-au luat o apă, dacă și-au luat un sendviș, dacă și-au luat un te miri ce, un suc, clar au vizitat și unitățile de desfacere de pe raza comunei Hotarele. Pentru notorietatea comunei, putem spune că acest centru de vaccinare este un business, e o afacere, din care toată lumea câștigă. Dacă socotim din punctul ăsta de vedere, da. Hotarele a câștigat.

Faptul că avem un centru de vaccinare în Hotarele ne-a adus notorietate, ne-a adus destul de multe vizite ale unor oameni care, de altfel, nu cred că ajungeau vreodată în Hotarele”, a mai adăugat edilul.

Mai multe detalii – AICI.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here