Coliziunea dintre știință și politică, în Covid-19. Noua viață a experților, cum ia decizii Merkel și de ce oamenii de știință s-au și răzgândit în pandemie

Sursa: Pixabay

Coronavirusul face punte între două lumi care adesea au prea puține legături între ele: politica și știința. Este un test dificil pentru oamenii de știință din Germania, precum virologul Christian Drosten, ale cărui cercetări și expertize influențează politicile guvernamentale și l-au plasat agresiv în lumina reflectoarelor.

Un material Der Spiegel care pornește de la realitățile Germaniei, dar depășește granițele ei. El sondează cele mai puțin vizibile unghere ale relației dintre experți și liderii politici, în pandemie, și oferă pârghii pentru a înțelege mai bine de ce au existat situații în care specialiști de top sau șefi de state importante s-au răzgândit în privința evoluției Covid-19 sau a politicilor aferente.

Politicianul german Karl Lauterbach știe exact prin ce trece acum virologul Christian Drosten. „Atacurile împotriva lui au devenit personale. Criticii săi încearcă să-l discrediteze și să-i distrugă reputația”, spune el.

Lauterbach, membru al Partidului Social-Democrat, de centru-stânga, din parlamentul german, Bundestag, este el însuși un om de știință. El știe de la prima mână cât de groaznică poate fi o publicitate politică. Trece iarăși prin așa ceva chiar acum, pentru că se arată sceptic cu privire la rapiditatea cu care Germania a trecut la relaxarea restricțiilor publice din cauza coronavirusului.

Marți, Lauterbach a găsit un pachet pe biroul său din Bundestag. În interior, se afla un kit de testare pentru Covid-19 și o etichetă cu rezultatul: „pozitiv”. În biletul atașat scria: „Bea asta și vei fi imun”. Lui Lauterbach i s-a părut macabru, așa că a trimis pachetul la poliție.

Christian Drosten, care nu este obișnuit să primească colete pline de ură, a primit un pachet similar. Drosten și-a construit o carieră științifică, iar lumea cu care fusese obișnuit nu este nicăieri la fel de încărcată emoțional sau de isterică precum politica, mai ales în timpul unei crize.

Dar, datorită coronavirusului, Drosten, directorul Institutului de Virologie de la Spitalul Universitar Charité din Berlin, a devenit el însuși o figură politică. Experiența și sfaturile sale au modelat politica guvernamentală în probleme de viață și moarte. Ajuns în acest rol, Drosten a făcut mulți oameni nefericiți.

„Ar trebui să-mi fie frică? Nu cred”

Lunea trecută, tabloidul german BILD l-a atacat pe Drosten și i-a pus la îndoială metodele dintr-un într-un studiu publicat de institutul său. Iar marți, a sosit pachetul. Miercuri, Drosten, în timpul unui interviu acordat DER SPIEGEL, expertul nu părea tulburat: „Ar trebui să-mi fie frică? Nu cred”.

În aceste zile, coronavirusul reunește două lumi, două sisteme care altfel există mai mult sau mai puțin independent unul de celalt: știința și politica.

E drept că aceste două terenuri s-au mai intersectat. Tehnologia armelor, în special, este un domeniu în care liderii politici au folosit în mod tradițional rezultatele și constatările cercetătorilor. Astăzi, multe ramuri ale politicii vin cu consilii științifice proprii, care în condiții normale oferă expertiză la intervale regulate și confortabile.

Dar ceea ce se întâmplă acum este ca un soi de experiment. Stimulați de un virus mortal, politicienii au nevoie de descoperiri științifice pentru a-și face treaba – și au nevoie de ele repede. Au nevoie de ele pentru a lua decizii incredibil de importante, care afectează sănătatea, prosperitatea și libertatea oamenilor.

Dacă rezultatele unui studiu sunt corecte sau false nu mai este doar o chestiune academică. În criza coronavirusului, răspunsul poate avea consecințe pentru milioane de oameni.

Acest lucru face ca mulți oameni să se simtă inconfortabil. Nu toată lumea vrea să accepte realitatea. Îndoiala și scepticismul își fac și ele loc. Într-o democrație, totul ar trebui să fie supus dezbaterii.

Dar există și teoriile conspirației care susțin, de exemplu, că Bill Gates a creat coronavirusul, generând un filon de ură la adresa lui.

Christian Drosten a devenit el însuși una dintre aceste figuri expuse la ură. Este evident acest lucru de fiecare dată când își citește e-mailurile. „Între timp”, spune el, „mail-ul de ură a devenit normal. De cele mai multe ori, mesajele sunt pline de greșeli de ortografie. Unii dintre expeditori sunt cu adevărat jalnici, alții extrem de narcisiștii, răuvoitori și manipulatori”, spune el. A întreprins acțiuni în instanță după apariția unui afiș care îl compara cu medicul nazist, Josef Mengele.

Acest tip de ură este un ghiveci din diferitele anxietăți ale oamenilor: frica de un crah economic, neîncrederea față de guvern, dar și o aversiune profundă pentru cancelarul Angela Merkel, pe care Drosten îl sfătuiește. Acest lucru i-a determinat pe unii să-l învinovățească pentru perioada de carantină.

Drosten, omul de știință, a devenit astfel o figură simbolică pentru politica lui Merkel, un țap ispășitor. Însă acest lucru îi exagerează rolul, la fel cum se întâmplă și în cazul lui Merkel, deoarece cei 16 guvernatori ai Germaniei sunt cei care determină răspunsul statelor lor la criză. Realitatea, însă, joacă doar un rol minor în unele cercuri. În schimb, domnește nebunia.

Când oamenii de știință se răzgândesc

Cariera lui Drosten a luat o întorsătură subită. În câteva săptămâni, el a trecut de la a fi în mare măsură necunoscut publicului la statutul de țintă pe care se proiectează totul – de la speranță la anxietate – în timpul celei mai mari crize prin care a trecut Germania postbelică.

A studiat inginerie chimică și biologie, iar mai târziu medicina umană. Din 2017, este directorul Institutului de Virologie al Spitalului Universitar Charité din Berlin.

Cele mai recente cercetări ale sale s-au concentrat pe măsurarea încărcăturilor de virus legate de vârstă și cât de contagioși sunt copiii. Este una dintre cele mai presante întrebări în acest moment, deoarece va stabili când și în ce condiții, copiii vor avea voie să se întoarcă în creșe sau la școală. Nici o altă problemă nu pătrunde atât de profund în viețile părinților. Cunoașterea nivelului de infecțiozitate la copii va decide dacă părinții se pot întoarce la muncă, cât de dificilă va fi situația lor acasă și dacă copiii lor vor avea șanse la o viață bună sau nu.

Pentru a găsi răspunsuri la aceste întrebări, este necesar să știm ce rol joacă copiii în răspândirea virusului. Dacă răspândesc virusul în familiile lor, școlile ar putea deveni cu ușurință surse de noi lanțuri de infecții. Dacă nu, atunci este timpul să înceapă din nou cursurile.

În 11 martie, ministrul german de interne, Horst Seehofer, i-a invitat pe Christian Drosten și Lothar Wieler, șeful Institutului Robert Koch, autoritatea de sănătate publică din Germania, la ministerul său. Aproximativ 20 de angajați ai guvernului au fost și ei acolo. Grupul a fost alimentat cu gustări bavareze și a avut loc o discuție de trei ore. Drosten a exprimat scepticism cu privire la închiderea școlilor și a creșelor, deoarece acest lucru ar face mai dificil pentru medicii și îngrijitorii cu copii să meargă la muncă.

Dar apoi Drosten a citit un studiu din Statele Unite, care cercetase eficacitatea închiderii școlilor în timpul pandemiei de gripă spaniolă. După aceea, s-a răzgândit, așa cum face de multe ori atunci când întâlnește informații noi. Pentru el, este perfect normal.

A doua zi, Wieler și Drosten au fost la Cancelarie, unde Merkel avea o întâlnire cu liderii statelor. Spre deosebire de ziua precedentă, Drosten a subliniat beneficiile închiderii școlilor. Când au văzut asta, unii politicieni s-au enervat. Markus Söder, guvernatorul Bavariei, a anunțat apoi că școlile din statul său se vor închide. Ceilalți guvernatori l-au urmat rapid.

Acum, Germania dezbate problema opusă: când și cum pot fi redeschise școlile și creșele? Dar încă nu se știe cât de infecțioși sunt copiii.

Drosten a dorit să obțină informații clare pe această temă, așa că a efectuat un studiu în care a măsurat concentrația virusului SARS-CoV-2 în gâtul copiilor infectați. Rezultatul: „Copiii pot fi la fel de infecțioși ca și adulții”. El a publicat studiul într-o versiune preliminară care nu a fost încă supusă reviziei formale. Ideea nu a fost să prezinte un anumit nivel de certitudine, ci ca alți oameni de știință să citească lucrarea și să o critice.

Tabloidul BILD a adunat apoi citate din alte publicații care au fost critice cu studiul lui Drosten, invocând spre exemplu numărul mic de copii implicați. Totuși, chiar articolul din BILD a avut câteva tușe dubioase, inclusiv faptul că autorul i-a acordat lui Drosten doar o oră pentru a răspunde la întrebări, înainte de publicare.

În podcast-ul său zilnic, Drosten a avut două lucruri de spus pe tema infecțiozității copiilor: „Nu știm nimic”. „Acum depinde de politicieni să facă ceva”. Dar ce?

Presiune imensă

Un răspuns a venit săptămâna aceasta, de la Winfried Kretschmann. Guvernatorul Baden-Württemberg este un catolic devotat, care crede și în știință. Anterior a fost profesor de biologie și chimie, iar când merge în drumeții identifică plantele de pe traseu și vorbește despre insecte.

Întrucât guvernele altor state permiteau redeschiderea creșelor, Kretschmann a așteptat rezultatele unui studiu științific început de consilierii săi cu o lună mai devreme. Un grup de spitale universitare au examinat 2500 de copii. Potrivit Universității din Heidelberg, care a preluat conducerea studiului, obiectivul era crearea „unei baze științifice pentru luarea deciziilor politice”.

Dar conceptul de timp al oamenilor de știință nu s-a aliniat cu cel al politicienilor. Kretschmann, de obicei un om prudent și atent, i-a presat săptămâna trecută pe cercetători să prezinte rezultatele. Pe de o parte, oamenii de știință știu că nu pot forța aceste lucruri. Pe de alta, părinții copiilor de creșă trec printr-o perioadă grea. „Presiunea este imensă”, spune Kretschmann.

Cu o zi înaintea conferinței de presă săptămânale a guvernului, Spitalul Universitar Heidelberg a prezentat rezultatele preliminare, dorite, ale studiului COVID-19 din Baden-Württemberg. „Din cauza urgenței mari”, la cererea guvernatorului a fost furnizat un rezultat provizoriu „cu accent pe faptul că rezultatele finale erau încă în curs de procesare”, a declarat o purtătoare de cuvânt a spitalului.

La scurt timp după aceea, Kretschmann a făcut o declarație publică apăsată, potrivit căreia „copiii nu doar că se îmbolnăvesc mai rar decât adulții, dar se și infectează mai rar ca adulții”. Totodată, oficialul a mai arătat că: „Putem exclude faptul că copiii sunt în mod special vectori de infectare cu acest virus”. Rezultatele, a mai spus Kretschmann, „nu stau în calea relaxării ulterioare a restricțiilor”.

Rezultatele studiului au fost doar preliminare, însă Kretschmann le-a folosit pentru a vorbi de măsuri concrete. Avea nevoie de rezultate pentru a putea „face” ceva, așa cum spunea Drosten atât de nonșalant pe podcastul său. În acest cuvânt stă cea mai mare diferență dintre cele două sisteme.

„Politicienii trebuie să acționeze, în timp ce oamenii de știință trebuie să descrie și să explice”, scria recent filosoful Julian Nida-Rümelin. Este familiarizat cu ambele domenii. A lucrat ca om de știință și a petrecut doi ani ca ministru de stat pentru cultură, sub fostul cancelar german Gerhard Schröder.

Apoi, în lumea oamenilor de știință nu prea apar consecințe din lumea reală, în condițiile în care rezultatele cercetărilor rămân în cercurile științifice, unde incertitudinea este văzută ca un motiv de continua cercetarea. Greșelile pot fi jenante, dar rareori sunt percepute ca fiind mare lucru.

Mize diferite

Cu toate acestea, atunci când politicienii fac greșeli, ele pot avea consecințe de amploare, atât pentru cetățeni, cât și pentru politicienii înșiși, care riscă să nu fie realeși. De aceea, ei preferă să-și bazeze deciziile și acțiunile pe certitudini. Dar acestea sunt dificil de întâlnit, mai ales în cazul COVID-19.

Pas cu pas, cercetătorii sunt nevoiți să exploreze un teritoriu complet nou, sub ochiul atent al unui public nervos. Au fost publicate peste 20.000 de lucrări pe SARS-CoV-2 și COVID-19, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății. Și fiecare susține că conține informații noi. Nu este de mirare că ceea ce ieri fusese considerat fapt, astăzi se poate dovedi a fi o greșeală – și nu pentru că opinia unui cercetător s-a schimbat, ci pentru că noi informații au ieșit la iveală.

Dar politicienii trebuie să ia aceste informații preliminare și să „facă” ceva. Până la urmă, virusul nu așteaptă să apară certitudini. Dimpotrivă, s-ar răspândi fără încetare dacă l-am lăsa.

Viteza cu care se prezintă noi descoperiri științifice a fost o sursă de consternare între oamenii de știință și politicieni. Este un proces lent, adesea agitat, iar progresul nu poate fi forțat. Cu toate acestea, deciziile politice, în special în perioadele de criză, nu lasă loc întârzierilor. De aceea, deciziile sunt luate pe baza rezultatelor preliminare. E cazul Baden-Württemberg.

Comparativ cu ritmul normal al cercetării științifice, pandemia coronavirusului a dus deja la o accelerare fără precedent. Ca niciun virus înainte, cercetătorii au identificat virusul SARS-CoV-2, l-au secvențiat și, supravegheați de Christian Drosten, au dezvoltat o modalitate de testare pentru acesta. În timp record, au fost dezvoltate noi vaccinuri care sunt deja în faza de studii clinice. Și totuși, pentru politicieni, chiar și asta este prea lent.

În timp ce cercetătorii ar petrece altfel ani întregi în planificarea studiilor clinice, acum sunt pregătiți să facă totul în câteva săptămâni. Revistele științifice au scurtat deja drastic procesele de revizuire și publicare. Și pentru că acest lucru este încă prea lent pentru mulți cercetători, o mare cantitate de lucrări despre COVID-19 sunt urcate imediat pe servere.

Acest lucru nu garantează întotdeauna acuratețea necesară. Există un pericol din ce în ce mai mare de apariția pe piață a unor cercetări neîncheiate, date sau de studii falsificate sau afectate de conflicte de interese, care evită filtrele academice și sunt făcute publice.

Iar publicul politic este cu mult diferit de publicul științific. Atâta timp cât conflictele rămân academice, drama poate fi ținută sub control. Oamenii care se confruntă cu critici sau vinovății își pot vedea de treabă fără a se vedea făcuți de rușine în public.

Conflict de interese

Ce înseamnă să fii în centrul atenției este un lucru pe care Christian Drosten și alți cercetători îl experimentează în prezent. Poate fi atât o binecuvântare, cât și un blestem.

Drosten a căutat singur publicul larg. La început, vorbea zilnic, de două ori pe săptămână, pe podcastul său, despre cele mai recente evoluții din lumea institutelor științifice și laboratoarelor. Sobru, răbdător, uneori cu o meticulozitate amețitoare, a destrămat studii proaspăt publicate în China, Islanda sau SUA. Iar când Drosten, expertul, a vorbit despre „rate de atac”, „intervale de încredere” și „specificitate”, milioane de oameni îl ascultau.

În plus, este activ pe Twitter, dă interviuri și apare în emisiuni TV. În scurt timp, Drosten a devenit o vedetă.

Dar pentru că nu a devenit doar o vedetă, ci și o figură politică, el este acum la mila publicului politic. Acest lucru este important într-o democrație. Totul trebuie să poată fi criticat, pus la îndoială și dezbătut.

Capcanele inerente acestui public au fost ceva ce experimentase direct virologul Hendrik Streeck. La începutul lunii aprilie, a publicat rezultatele preliminare ale studiului său de teren, „Covid-19 Case Cluster Study”, pe care îl realizase în orașul Gangelt, din statul Renania de Nord-Westfalia, unde a izbucnit unul dintre primele focare din Germania.

Streeck a prezentat studiul împreună cu guvernatorul statului, Armin Laschet, care a cerut relaxarea mai rapidă a restricțiilor din viața publică, simțindu-se încurajat de rezultatele studiului. În aceeași zi, Christian Drosten a luat parte la o conferință de presă la Science Media Center și și-a exprimat rezervele cu privire la studiul lui Streeck.

Drosten a menționat, printre altele, inconsecvențele statistice. De exemplu, el a spus că „distribuția pe gospodării” nu fusese clarificată. De asemenea, el a criticat publicarea rapidă a studiului, într-o formă provizorie: „Chiar dacă nu a fost supus unei recenzii științifice, ar fi trebuit totuși să pună la dispoziție un rezumat, înainte de a-l pune la dispoziția publicului larg și a politicienilor”.

Revista Capital l-a acuzat pe Streeck că a urmat un scenariu al agenției Storymachine în publicarea studiului. Kai Diekmann, fostul redactor-șef al BILD, este co-fondator al Storymachine.

Criticile la adresa lui Streeck s-au intensificat, iar imparțialitatea sa ca om de știință a fost pusă la îndoială. Apoi podcastul pe care l-a făcut pe întrebări științifice despre cercetarea coronavirusului, pentru difuzorul public german Bayerischer Rundfunk, a fost anulat.

În 4 mai, Streeck a publicat rezultatele finale ale studiului Heinsberg, care au reflectat îndeaproape rezultatele preliminare. Deși nu mai existau rezerve științifice, studiul a continuat să fie cunoscut sub numele de „controversatul studiu Heinsberg”. Relația cu Storymachine a fost o greșeală, spune acum Streeck. În timpul unei audieri parlamentare pentru comisia de sănătate din Renania de Nord-Westfalia, Streeck a declarat că totul a decurs „prost”. Când a venit momentul să prezinte rezultatele finale ale studiului, Laschet nu a fost prezent.

Confirmarea prejudecății

„Politicienii exploatează, de asemenea, știința”, spune Lauterbach, parlamentar, dar și epidemiolog și economist în domeniul sănătății. A studiat la Harvard și a activat 35 de ani ca profesor la Universitatea din Köln.

Ca exemplu, Lauterbach citează mărturiile experților din parlamentul german, care fac parte integrantă din procesul legislativ. Acolo, partidele politice invită în general oamenii de știință de la care se pot aștepta la sprijin. „Oamenii de știință sunt adesea folosiți de politicieni pentru a oferi o bază pentru pozițiile pe care le-au formulat deja”. Este probabil ceea ce a făcut Laschet cu Streeck.

Înainte ca Lauterbach să devină politician și să fie ales în Bundestag, în 2005, era adesea invitat să depună mărturie ca expert, de obicei de către social-democrați sau verzi. În linii mari, consideră că procesul este unul frustrant: „De aceea am considerat că este mai eficient să mă implic direct în politică. În acest fel, pot da glas argumentelor științifice fără să-mi stea nimic în cale.”

El dorește ca mai mulți oameni de știință să intre în politică. Și dorește ca perspectivele oamenilor de știință să joace un rol mai mare în politică, mai ales când vine vorba de schimbările climatice. „Nu vom depăși viitoarele crize dacă nu învățăm să ne bazăm mai mult pe știință”, spune el.

O astfel de încredere a încolțit deja prin 2007, când s-a născut porecla de „cancelar climatic”.

În februarie 2007, oamenii de știință care lucrau pentru Organizației Națiunilor Unite au publicat cifre alarmante despre încălzirea globală. În luna martie, cancelarul Angela Merkel și-a presat colegii din Uniunea Europeană, în timpul unui summit de la Bruxelles, cu privire la obiectivele climatice, care la momentul respectiv păreau pe jumătate ambițioase. De atunci, ea a fost cunoscută drept cancelarul climatic. În calitate de fost om de știință, a avut încredere în numere și le-a folosit pentru a șlefui politica.

Dar în 2008, au început să apară și alte cifre alarmante. Lumea s-a scufundat într-o mare criză financiară, iar Merkel a decis că nu îi poate împovăra pe germani cu prețuri mai mari ale energiei în timp ce economia se prăbușea. Nu credea că cineva va se va încolona în spatele unei asemenea mișcări.

În asta constă și una dintre diferențele semnificative dintre cele două sisteme. În știință, faptele contează. În politică, este vorba de majorități. Cei aflați la putere au nevoie de aprobare pentru deciziile lor, motiv pentru care majoritatea problemelor implică și aspecte legate de putere. Un politician care nu găsește o majoritate își pierde puterea.

Și Merkel este politician

Odată ce Angela Merkel a văzut problema climei ca pe o amenințare pentru puterea sa, a pus-o în așteptare. De aceea, oamenii ar trebui să fie atenți să nu supraestimeze faptul că este ea însăși o savantă și a lucrat, odată, ca fizician la un institut de cercetare. Este foarte bună să explice ce consecințe au diverse cifre asociate coronavirusului. Ea, desigur, ascultă de Lothar Wieler, directorul Institutului Robert Koch. De asemenea, ia în considerare sfaturile lui Christian Drosten. Dar Merkel va decide întotdeauna ca politician. Iar asta înseamnă că se va întreba mereu ce vor însemna deciziile ei pentru din punct de vedere al puterii.

După gustul ei, relaxarea restricțiilor asupra vieții publice pare că se întâmplă prea repede, dar, deoarece nu are puterea să le spună guvernatorilor ce să facă, nu este dispusă să facă din țânțar armăsar. În schimb, Merkel spune: Ești responsabil pentru asta. În schimb, un om de știință convins de poziția s ar zice: Asta e ceea ce susțin, cu mai mult de atât nu te pot ajuta.

Având în vedere toate diferențele dintre cele două sisteme, politica și știința au colaborat destul de bine în timpul crizei. O comparație de la o țară la alta a grupului Deep Knowledge a dezvăluit același lucru. În aprilie, analiștii acestui think-tank londonez au comparat mai mult de o sută de țări privitor la cum au gestionat pandemia. Germania a fost singura țară europeană clasată în top 10 și deasupra Coreei de Sud, Japoniei și Chinei.

În pandemie, Germania a reușit să identifice relativ bine semnalele apariției de noi infecții și să urmărească lanțurile de infectare, câștigând astfel timp prețios. Christian Drosten își asumă rolul în acest sens, în special pentru că a fost unul dintre primii care au dat alarma cu privire la coronavirus, în Germania.

Karl Lauterbach, care vorbește foarte mult cu Drosten în aceste zile, l-a încurajat să meargă înainte, în ciuda atacurilor. „Dacă va continua să fie deschis, clar și transparent cu rezultatele sale științifice și dacă nu le denaturează, va fi bine. Este o persoană cinstită și un om de știință de top”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here