Cum vede lumea ambasadorul Kuzmin, prin ochelarii cumpărați de Putin

Foto: INQUAM/George Călin

Linia oficială a Kremlinului s-a dat în stambă la București, prin intermediul unei conferințe lungi de presă, în care ambasadorul Valeri Kuzmin a mitraliat afirmații de la publicarea cărora până și site-urile de satiră s-ar fi abținut.

„Câte divizii are The Economist?”, s-o fi întrebat zilele astea Vladimir Putin, parafrazându-l pe Stalin, colegul său de perete din mozaicul de pe noua și dodoloața catedrală a armatei ruse. Între timp, valul de ecouri proaste l-au determinat pe președintele Putin să renunțe la a mai instala fresca respectivă.

Ironiile fine fac uneori cât un arsenal voios de ogive nucleare, iar The Economist a demonstrat-o încă o dată acum două săptămâni, când a trecut, cu migala binecunoscută, la vivisecția mușamalizării de stat, operată de Kremlin în dosarul Covid-19: „Rusia are mai mult mai mult succes în lupta cu Covid-19 decât ​​Occidentul, grație sistemului său medical superior și a conducerii politice excelente. Deși se confruntă cu una dintre cele mai mari rate de infecție, rata mortalității în Rusia este o șeptime din cea raportată de majoritatea statelor. Toate astea sunt valabile dacă credeți statisticile ruse. Însă puțini experți independenți o fac”. Nemiloasă introducere, trebuie să recunoaștem!

Joi, într-o conferință-maraton de peste trei ore, ambasadorul Rusiei la București, Valeri Kuzmin, a îngrășat ironiile jurnaliștilor de la The Economist, predând un poticnit curs de autosuficiență imperială.

Rezultatul: a reușit să se adreseze publicului din România ca și cum oamenii de aici ar fi încă la un secol distanță de descoperirea internetului și la alte două milenii de contactul cu marele miracol pe care epoca WWW l-a transformat în realitate: posibilitatea ca omul obișnuit să-și ia informații și din alte surse decât cele monopol de stat ori al vreunei armate de ocupație. Și de la mii de kilometri distanță. Și cel mai adesea, gratis.

Mai jos, câteva mostre elocvente. Cu precizarea că lansarea lor în eter cu atâta seninătate, de către un ambasador, și-ar fi putut găsi o eventuală justificare, chiar și așa certate cu adevărul istoric cum sunt, doar dacă publicul-țintă ar fi fost, și azi, același pe care anii lui Pauker, Dej și Ceaușescu îl decuplaseră total de la realitățile lumii largi și ale propriei țări:

Iată câteva dintre afirmațiile-buzdugan pentru bunul simț, făcute de ambasadorul Federației Ruse în România, Valeri Kuzmin:

  • Spre deosebire de Vest, de Occident, în Rusia există libertatea de a vorbi, libertatea de exprimare. La noi toată lumea are dreptul să-și exprime și își exprimă opinia: bloggeri, scriitori, actori, unii deputați fac și ei asta. Deci își exprimă opinia. Este exact acea moralitate de opinii, în spiritul căreia am fost educați vreo 30 de ani. Toți acești oameni își exprimă liber opiniile, pun întrebări, fac niște evaluări și nimeni, nimeni nu îi plesnește peste bot, nu le închide gura. Alta e situația cu Vestul, care este pur și simplu fascinat de ideea că Rusia uneltește împotriva Vestului.
  • Atunci când opoziția rusă își organizează evenimentele fără autorizație, polițiștii ruși și garda națională îi iau cu grijă pe sus, îi duc la autobuz ca să-i ducă pe urmă la secția de poliție, ca să le dea pe urmă drumul. Asta este numit stat terorist și dictatură polițienească.
  • Armata a XIV-a nu există în Transnistria. (*Traducerea în limba română a fost asigurată de Ambasada Rusiei)

Nu-i greu de bănuit câte sprâncene ar fi ridicat Aristotel dacă ar fi urmărit și el, peste ore, firul argumentativ al ambasadorului rus, știut fiind cât de dragă îi era logica celebrului filosof antic. Sofiștii ar fi fost însă mândri (mai ales pentru imaginația investită de Moscova în cosmetizarea prezenței militare ruse în regiunea transnistreană).

În cazul de față, paradoxul este acela că primul dintre sceptici, la auzul unor asemenea cuvinte, ar fi, indubitabil, chiar Valeri Kuzmin. Nivelul intelectual, pregătirea academică, experiența de viață și cea profesională, la pachet cu cunoașterea intimă a propriei sale țări, ca și a Occidentului sunt suficient de ridicate pentru a-l face să plesnească de râs dacă altcineva i-ar spune lui cele de mai sus.

Până la urmă, e greu de crezut că diplomația rusă ar fi putut să decadă într-atât de mult încât să trimită la post oameni capabili să creadă lucruri precum cele spuse de domnul Kuzmin.

Însă ambasadorul rus poartă, prin forța lucrurilor, două șube grele pe umerii săi, și iarna pe ger, și vara pe caniculă. Una e cea a propriului discernământ. Cealaltă, a mandatului.

În calitatea sa oficială, Valeri Kuzmin spune, la București, ceea ce vine în plic de la Kremlin. Evident, ca diplomat, cu cât statul pe care îl reprezinți e mai dictatorial, cu atât clivajul dintre ceea ce știi și ceea ce TREBUIE să spui e mai mare. E drept, îți trebuie un stomac tare pentru a concilia aceste două situări ireconciliabile, dar Valeri Kuzmin a dovedit că-l are și atunci când a fost la Chișinău, și de când s-a instalat la București.

De altfel, congruența dintre spusele sale de joi și linia directoare a discursului oficial al regimului Putin, pe cele trei teme de mai sus este mai mult decât evidentă.

Iar dacă ar mai fi fost nevoie de o dovadă suplimentară că ambasadorul Kuzmin nu spune ceea ce știe și crede el personal, ci ceea ce i se transmite de la Moscova că TREBUIE să spună, ei bine, această dovadă a venit tot joi.

Cum?

Printr-o singură frază, rostită de purtătoarea de cuvânt a diplomației ruse, Maria Zaharova: „Vedem că Bucureștiul a început să plagieze și asta arată că politicienii români nu sunt capabili să gândească independent”.

Zaharova se referă aici la Strategia Națională de Apărare a Țării 2020-2024, făcută publică zilele trecute la București. Un document în care Rusia figurează la capitolul amenințări și care trece rapid în revistă argumentele.

Acest subiect a fost abordat, joi, și de ambasadorul Valeri Kuzmin.

  • Este o poziție a unui stat membru NATO. Pentru NATO, este important să primească resurse financiare din partea fiecărui membru și ca mai mulți bani să fie alocați, din bugetele naționale, pentru apărare.
  • Documentul nu prezintă nimic nou, este un document al unui  stat NATO, plin de concepții ale NATO. Este orientat spre poziționarea, dislocarea militarilor NATO pe teritoriul României. Conține diferite elemente destul de discutabile.
  • Nouă ni s-a comunicat că pe baza acestui document, atunci când el va fi adoptat, vor fi briefinguri pentru țările vecine. Atunci vom putea vorbi mai clar despre el. Dar ideea este că, deși poate nu conține nimic nou, nu conține nici ceva prea frumos, nici ceva prea bun, prea pașnic.
  • Rusia este definită ca inamicul numărul unu, asta este o primă constatare.

Acolo unde Maria Zaharova vorbește de plagiat, Valeri Kuzmin prinde ideea și doar o îmbracă, precizând că… NATO, NATO, NATO. Așadar, spunând, la fel ca Zaharova, că nu e Strategia României, ci Strategia americanilor.

Sceneta jucată, joi, de șeful misiunii diplomatice a Rusiei la București nu este nouă, nu este ultima, nu este de natură să mai surprindă.

Ce a rămas totuși în aer după conferința-maraton a lui Valeri Kuzmin, orbitând spre neant ca  deșeurile spațiale care sfârșesc incinerate la intrarea în atmosferă, e ceea ce, inspirat de The Economist, am întrebat și eu, sperând la o minune – răspunsul concret:

  • Au apărut informații care se bat cap în cap despre anvergura epidemiei de Covid-19 în Rusia. Cum comentați discrepanțele dintre raportările oficiale ale Rusiei și analize comparative, precum cea reflectată în acest citat al unei publicații prestigioase precum The Economist, care, sunt convins, este percepută ca atare și de Ambasada Federației Ruse în România?

Minunea nu s-a produs. Dar probabil că asta e marea calitate și în același timp cumplitul defect al oricărei minuni: te face să speri, dar nu se întâmplă.

Pasajul-problemă l-ați întâlnit și mai sus: „Deși se confruntă cu una dintre cele mai mari rate de infecție, rata mortalității în Rusia este o șeptime din cea raportată de majoritatea statelor”.

Articolul din The Economist a apărut la sfârșitul lui mai. Am aruncat un ochi și azi pe Worldometers. Nimic semnificativ nu s-a schimbat în statistici, adevărul e tot în depresie.

Iar domnul Kuzmin știe prea bine asta. Dar, cum ziceam și mai sus, ar fi dincolo de mandatul său s-o recunoască.

P.S.: Pentru a privi în ochi realitatea nudă a Rusiei lui Putin, descrețindu-ne totodată frunțile, las, mai jos, un pasaj care nu mai are nevoie de comentarii. E din cartea lui Benjamin Bidder, fost corespondent Der Spiegel la Moscova și autor de articole în Financial Times, cu studii inclusive la Sankt Petersburg.

Cartea sa, apărută și în limba română, Generația Putin. Să înțelegem noua Rusie, explorează ceea ce ne anunță încă din titlu. Pasajul pe care l-am selectat e despre Dmitri Medvedev, dar până la urmă tot despre Putin e, deși, o perioadă, analiști riguroși s-au îmbătat puțin cu scenariul că ar fi existat diferențe colosale între cei doi. N-a fost să fie.

  • La 14 ani, Vera a scris pentru prima data pentru un ziar local; între timp, a ajuns să lucreze pentru Novaia gazeta, publicație critică față de Kremlin, la care are acțiuni Mihail Gorbaciov și pentru care scria Anna Politkovskaia, reportera ucisă în 2006. Nu s-a descoperit niciodată cine a comandat asasinatul, dar colegii lui Politkovskaia presupun că e vorba de anturajul lui Ramzan Kadîrov, liderul kremlinist al Ceceniei. La vreo două sute de metri de Eat & Talk, un asasin naționalist i-a împușcat, în ianuarie 2009, și pe avocatul Stanislav Markelov și pe Anastasia Baburova, colaboratoare la Novaia gazeta. Vera mărturisește că din ziua aceea a vrut să scrie pentru acest ziar.
  • La Facultatea de Jurnalism a Universității Lomonosov din Moscova, unde e student Vera, a studiat și Politkovskaia. Jurfak pregăteste ziariști de peste 60 de ani, dar n-a devenit niciodată un centru al libertății presei. În foaier sunt agățate pagini de titlu ale unor reviste precum Time și Spiegel, dar și ale unor reviste de propagandă sovietică, precum Pravda. Puterea de stat folosește cu plăcere această clădire clasicistă drept tribună.
  • Cu câteva zile înainte de întâlnirea de la Eat & Talk, președintele Dmitri Medvedev urcase scările atriului cu coloane. Șeful de la Kremlin a fost întâmpinat cu ovații. Zâmbind fericit, Medvedev a privit în jur, lăudând energia deosebită a locului.
  • Însă totul fusese organizat chiar de Kremlin. În public se aflau activiști aleși pe sprânceană din grupuri de tineret loiale, iar un moderator TV dădea indicații de regie: zâmbiți și aplaudați după fiecare răspuns. Oamenii serviciilor secrete opreau studenții de la Jurfak la intrare.
  • Vera Kiceanova și două prietene ale ei au fost reținute, fiindcă aveau pancarte. Pe una scria: De ce dumneavoastră sunteți pe Twitter, iar Hordokovski în pușcărie?
  • Vera ar fi o studentă mediocră cu chef de ceartă, s-a plâns mai târziu decanul facultății, Iasen Zasurski.
  • Vera are numai note de 10. Zasurski conduce Jurfak din 1965. În 2011, avea 82 de ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here