De ce a afectat pandemia atât de diferit Japonia şi Marea Britanie: De aproape 27de ori mai puţini morţi la o populaţie dublă

Sursa: Pexels

Recent întors la bază, fostul corespondent al The Economist în Japonia face o comparaţie grăitoare între două lumi paralele în pandemie.

„Plecarea din Japonia, unde corespondentul dvs. a activat timp de patru ani, a fost un şoc. Aproape sigur, această ţară este cea mai funcțională și mai curată de pe planetă (chiar dacă nu există coșuri de gunoi pe străzi). Probabil este şi cea mai amabilă. Pandemia nu a făcut decât să amplifice tot acest cadru.

În timp ce restul lumii se luptă să îngrădească Covid-19, Japonia a trecut prin două vârfuri care, relativ vorbind, arată ca nişte simple ondulații. Puțin peste 1.600 de oameni au murit, într-o țară de 127 de milioane. Unele studii sugerează că nu a existat un exces de mortalitate (deoarece oamenii au grijă, au existat mai puține decese cauzate de alte boli, cum ar fi gripa). Iar lucrurile stau astfel chiar dacă Japonia are două dintre cele mai mari zece orașe ale lumii, dar și cea mai îmbătrânită populație – aproape o treime dintre locuitori au peste 65 de ani.

Tabloul din Japonia contrastează cu cel din Marea Britanie. Aproape 43.000 de oameni au murit – datele privind excesul de mortalitate sugerează că ar fi mult mai mulţi – dintr-o populație la jumătatea celei din Japonia și într-o ţară cu mai puțini oameni în vârstă (doar o cincime au peste 65 de ani). Marea Britanie se confruntă cu un al doilea val şi cu mai multe cazuri înregistrate decât în primul, deși acest lucru reflectă parțial faptul că se fac mai multe teste. În timp ce în Marea Britanie cureaua se strânge din nou – pe 12 octombrie, premierul Boris Johnson a anunțat un sistem de restricții pe trei niveluri de alertă – în Japonia vița a revenit la ceea ce seamănă acum cu ceva apropiat de normal. Închiderea din primăvară a fost mai scurtă și mult mai limitată, ca domeniu de aplicare, decât în ​​Marea Britanie și s-a bazat pe recomandări guvernamentale, mai degrabă decât pe reguli aplicabile legal.

Un indiciu important care explică ratele diferite ale răspândirii virusului a apărut imediat ce corespondentul dvs. a pășit pe aeroportul Heathrow, după zborul (cu Japan Airlines) de la Tokyo. A fost neliniștitor să vezi atâtea guri și nasuri. Ofițerii japonezi de pașapoarte poartă măști și viziere; omologii lor britanici nu și-au acoperit deloc fețele. Este posibil ca aceştia să fi fost protejați, în contactul cu pasagerii, de panourile din policarbonat, dar nu și de alți lucrători ai aeroportului, în timp ce se deplasau, făceau schimb de ghişee sau vorbeau. Între timp, pasagerii își purtau măștile la fel de dezinvolt cum îţi arunci o eșarfă peste umăr, ca pe nişte batiste sau pături pentru bărbie.

Această scenă s-a tot repetat în ieşirile pe care le-am făcut în zilele următoare. Ne-am aventurat, nu fără frică, într-un loc de joacă pentru copii de tipul soft play. Pe panouri scria că „spectatorii trebuie să poarte măști”, dar aproape toți părinții alergau, vorbind cu voce tare, fără măști; doar unii angajații le purtau. Am plecat. Salvamarii de la piscina locală erau şi ei descoperiți. La fel și barmanii dintr-o cafenea din apropiere. Chiar și după ce guvernul britanic a introdus obligativitatea măștii, în mai multe zone, pe 24 septembrie, mulți par să se conformeze cu jumătate de măsură, în cel mai bun caz.

Absenţa acoperirii feței este stranie și, sincer, îi provoacă anxietate corespondentului dumneavoastră. De când a început pandemia, rar ai văzut pe cineva, în Japonia, mai în vârstă decât elevul de şcoală primară, fără masca pusă corect, care acoperă atât nasul, cât și gura, inclusiv pe stradă. Din ce în ce mai multe dovezi sugerează că, atunci când sunt purtate corect, măștile nu numai că pot contribui semnificativ la încetinirea răspândirii virusului către alții, ci și la protejarea purtătorului.

Japonia avea un avantaj. Țara are o lungă istorie de purtare a măștilor. (Alte țări asiatice care au, de asemenea, o absorbție bună a măștilor au făcut acest lucru numai de la SARS, în 2003, care atunci abia a atins Japonia). Primele urme ale acestora datează de acum câteva secole, când măştile erau folosite la ritualuri religioase și, posibil, și din motive medicale. Dar au fost adoptate pe scară largă după ultima pandemie de gripă spaniolă, în 1918. Problema poluării aerului din Tokyo, din anii 1970, a oferit un alt motiv pentru a menține în viață obiceiul. La fel și presiunea de a nu fi nevoit să îţi iei o zi liberă pe motiv de boală, în timpul boom-ului economic, sau polenul larg răspândit, care provoacă febra fânului (sau rinita alergică – n.trad.). Apoi, în 2011, au existat îngrijorări legate de microparticulele lăsate în urmă de cutremurul și tsunami-ul care au cauzat explozia unei centrale nucleare. Toate acestea au însemnat că, chiar înainte de covid-19, măștile erau o imagine obișnuită în Japonia.

Japonia nu a avut doar un avantaj istoric. Din punct de vedere cultural, nu există o dezbatere încărcată politic referitor la libertatea personală și măști; că prin conformitate socială ori altfel, și fără instrucțiuni guvernamentale, măștile au devenit omniprezente din februarie, atât în rândul muncitorilor, cât și al publicului larg. Obiceiul implicit este să porți mască și să o scoţi în condiții excepționale: chiar și șoferii singuri în interiorul mașinilor pot fi adesea văzuți purtând masca, chiar dacă sunt trase în jos. În Marea Britanie găsim opusul.

Nu trebuia să fie așa. Alte țări fără o cultură a purtării măștilor le-au adoptat. Aproximativ 85% dintre italieni spun acum că poartă întotdeauna o mască în public. În Marea Britanie, această cifră este mai mică de o cincime. O parte a problemei ţine de transmiterea mesajelor. Avertismentele inițiale – conform cărora purtarea măştii ar putea fi contraproductivă pe motiv că i-ar face pe oameni să se simtă în siguranță și, prin urmare, să aibă un comportament mai riscant, sau pentru că îi determină să-și atingă fața mai des – nu au fost actualizate, pe măsură ce noile cercetări au sugerat că folosirea măştii este benefică.

Doar măștile probabil nu explică pe deplin diferența din modul în care virusul a afectat Japonia și Marea Britanie. Circulă și alte teorii care explică istoricul bun al Japoniei. În loc să se îmbrățișeze sau să dea mâna, japonezii stau în picioare și se înclină unul fața celuilalt. Unii sugerează că se şi produce mai puțină salivă atunci când se vorbeşte în japoneză (un punct de vedere ce poate fi fantezist, deși e adevărat că japonezii tind să nu vorbească tare, să nu râdă în hohote sau să strige unii la alţii). Alții consideră că populația a fost expusă la mai multe coronavirusuri și, prin urmare, este mai rezistentă la acestea.

În iunie, Taro Aso, ministrul japonez al Finanțelor, a spus că le-a explicat interlocutorilor străini că rata scăzută a mortalității a țării se datorează unui nivel ridicat al standardelor culturale. Acest lucru a dus la acuzații de rasism și naționalism. Totuși, mulți japonezi au privit cu groază experiențele prin care au trecut alte țări în pandemia de Covid-19. Se întreabă de ce oamenii din alte părți nu poartă măști sau nu poartă la eidezinfectant pentru mâini. (Pe 19 iunie, s-au format cozi în afara UNIQLO, o marcă gigantică de îmbrăcăminte japoneză, de clienți dornici să își cumpere noua mască de față potrivită pentru căldura din timpul vară).

Japonia are și o politică de frontieră extrem de strictă. În prezent, interzice cu totul persoanelor din 159 de țări să intre și, până în septembrie, i-a împiedicat pe locuitori să plece și să se întoarcă. Acum, oricine dintre puținii cărora le este permis să intre, sau japonezii și străini care vin şi pleacă trebuie să facă un test pentru infecția cu covid-19 înainte de a pleca, la sosire și trebuie să stea în carantină timp de două săptămâni, indiferent de rezultat.

Japonia este laxă când vine vorba de alte măsuri preventive. Nu există suficientă testare. Distanțarea socială este minimă. Cu toate acestea, pe măsură ce timpul a trecut, a părut ciudat să critici bilanţul ţării. După ce au stat închise câteva săptămâni, în primăvară, creșele au fost redeschise şi aşa au rămas, cu grupuri mari de copii care se amestecă împreună. Școlile, care fuseseră închise câteva luni şi mai devreme decât în alte țări, s-au redeschis în iunie și au rămas așa. Companiile au fost afectate puternic, dar pot funcționa din nou. Purtarea unei măști are puține costuri, iar dovezile eficacității lor sunt tot mai mari; acesta va fi unul (din multele) obiceiuri japoneze pe care corespondentul dvs. îl va păstra.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here