Liderul PSD a părăsit rapid spitalul, a spus că este perfect sănătos, ceea ce înseamnă că este posibil, într-adevăr, să-l fi luat cu leșin de la acuzația de trădare națională, pe care i-a adus-o Klaus Iohannis, după cum spune, foarte convins, Paul Stănescu. Sau, poate, de la cifrele amețitoare pe care le citea. Care cifre? Cele din programul PSD, ”Repornim România,” la care nimeni nu a mai fost atent după ce internarea lui Marcel Ciolacu a devenit știrea principală a zilei:
2250 lei/lună acordat angajatorilor care încadrează persoane concediate în timpul crizei; 1000 de lei celor concediați, eșalonarea plății impozitului pe salariu, indemnizație de sprijin de 700 lei/lună pentru gospodăriile cu venituri de până la 1.500 lei și de 300 lei/lună pentru gospodăriile cu venituri de la 1.501 lei până la 2.000 lei/lună.
Scutirea de impozit a medicilor de familie; eșalonarea obligațiilor fiscale ale firmelor pentru trei luni; suspendarea până la finalul anului plata impozitului pe venit, a CAS și a taxelor locale, aferente trimestrului doi, pentru toate firmele din multe domenii afectate de criză; zile libere pentru salariați, plătite în avans.
Ajutor de stat de 500 de milioane de lei pentru agricultori; 1 miliard de lei pentru programul ”Rabla” (dublu față de cel actual); 300 milioane lei pentru ”Rabla pentru electrocasnice” (de zece ori mai mult decât în prezent); anularea până la sfârșitul anului a taxei pentru licențe de transport, a taxei de drum și a altor taxele stabilite de către Autoritatea Rutieră Română pentru firmele de transport.
Plus un pomelnic de măsuri pentru ajutorarea turismului, care presupun construirea de șosele, drumuri, infrastructură stradală, utilități, centre de tratament balnear, hoteluri, restaurante, centre sportive și culturale și multe altele.
Două lucruri nu a mai apucat să spună fostul partener de vânătoare al lui Omar Hayssam, pentru că l-a apucat tremuratul: cât ar costa toate aceste măsuri minunate pe care partidul său le propune cu atâta generozitate și de unde vor lua banii pentru a le susține.
Nu e de mirare, PSD a găsit întotdeauna căi de a dispărea în ceață când s-a ajuns la cele două întrebări cruciale. Cel mai adesea, au plecat de la guvernare când a venit nota de plată pentru măsurile populiste, fără acoperire, pe care le-au adoptat. Și întotdeauna și-au folosit cu maximă eficiență mașina de propagandă pentru a da vina pe altcineva pentru erorile lor grosolane.
Au câștigat alegeri pe seama unor texte demagogice precum cele pe care le-a recitat Ciolacu duminică, s-au înșurubat la putere temeinic cu ajutorul procentelor masive furnizate de creduli, între timp au avut grijă să excaveze pentru ei, personal, resursele pe care promiteau că o să le pună în slujba economiei și a societății, după care, când a venit scadența, i-au lăsat pe alții să plătească oalele sparte.
Au pesediștii un noroc fabulos! Cum pleacă de la guvernare și vine altcineva care trebuie să repare tot ce au distrus, vine o criză economică. Iar redresarea devine extrem de grea, pentru că se pornește un vânt teribil din față, în timp ce toate măsurile populiste ticăie în raniță.
Cel mai bun exemplu, unul care ar trebui să ne înghețe sângele în vene, este cel din 2010, când Băsescu și Boc au decontat jaful și dezmățul populist lăsate în urmă de Geoană și Tăriceanu. Ceea ce am văzut, duminică, la Ciolacu, este o repetare la indigo a ceea ce a făcut PSD, fix acum zece ani, când îl făceau pe Băsescu responsabil de criza profundă care lovise România și pe care ei o provocaseră, în bună măsură, agravând paroxistic efectele recesiunii mondiale. Ba chiar îi trasau ca directive președintelui ce măsuri trebuie să ia.
Azi, situația le convine mai mult pentru că și criza este mai gravă. De aceea, sceneta lacrimogenă pe care o joacă PSD, Ponta și Tăriceanu de la începutul pandemiei încoace, în care pretind că mor de grija cetățenilor și a antreprenorilor (pe care îi jecmănesc de fiecare dată când vin la putere și cărora acum le promit câte-n lună și-n stele), are șanse și mai mari să le iasă. Cum?
Pe de-o parte, pentru că efectele asupra economiei private și a cetățenilor care nu lucrează la stat sunt atât de dure încât și presiunea pe guvernanți pentru a rezolva problemele este pe măsură. De aici, rezultă că și riscul ca ei să nu mulțumească pe toată lumea și aproape pe nimeni 100% este foarte mare. Doi, instabilitatea politică pe care au început să o genereze sistematic – moțiune de cenzură, amânarea alegerilor, anularea amenzilor și multe altele – le va pune și mai multe probleme liberalilor și le va îngreuna misiunea de a reporni economia.
Ultima ediție a revistei The Economist pune punctul pe i: peste tot în lume, marea problemă pentru economie, pe termen mediu, va fi generată nu de restricțiile de diverse tipuri impuse de guverne, ci de opțiunile individuale ale fiecărui cetățean de a evita locuri aglomerate, de a limita cheltuielile, de a călători mai puțin, de a amâna investițiile, din prudență.
De ce? Pentru că în timp ce ridicarea restricțiilor de către guverne este chestiune relativ simplă, ”de pe o zi pe alta,” opțiunile individuale sunt mult mai dificil de inversat.
Cea mai bună demonstrație: comparația tiparelor scăderii consumului între Danemarca și Suedia. În timp ce măsurile restrictive luate de Suedia sunt la polul opus față de cele din Danemarca, modul în care consumul a scăzut în cele două țări este tras la indigo.
Ce înseamnă asta, concret?
Că țările care vor reuși să redea încrederea cetățenilor nu doar din perspectiva ținerii sub control a pandemiei, ci și că lucrurile în ansamblul lor au reintrat pe un făgaș bun, pozitiv, ascendent, vor ieși mai rapid din criză și poate chiar întărite. În timp ce țări care poate au reușit să limiteze destul de bine numărul de morți și de infectări se vor zbate încă multă vreme în criză, dacă atmosfera socială și politică rămâne dominată de tensiune, conflict și incertitudine.
Aici ne întoarcem la PSD. Sarabanda declarațiilor populiste și promisiunilor bombastice ridică până și în mințile celor mai raționali și echilibrați oameni nivelul de așteptare față de autorități. Toți așteptăm măsuri excepționale de la Guvern, pe măsura efectelor calamității, foarte puțini suntem dispuși să acceptăm că nivelul de resurse financiare disponibile este extrem de redus, pentru că venim după trei ani de guvernare iresponsabilă Dragnea – Tăriceanu.
Doi, instabilitatea politică pe care PSD, Ponta și Tăriceanu o alimentează programatic, pentru că nu mai au altă carte de jucat, va perpetua starea de incertitudine și de teamă față de viitor pe care ne-a insuflat-o deja pandemia. Fără recâștigarea rapidă a încrederii nu va crește consumul, așadar șanse mici ca economia să-și revină rapid.
Concluzia: am intrat deja în sezonul politic post-pandemie, în care agenda publică nu va mai fi dominată de numărul de morți și infectați, nici de restricții, nici de gesturile de solidaritate, ci de soarta economiei.
Tripleta roșie va ataca din toate pozițiile, insistând că guvernul este nepăsător față de nevoile antreprenorilor și ale cetățenilor, că face mult prea puțin pentru ei. Puterea se va apăra lăudându-se cu ce face și va trece sub tăcere tot ce nu poate face, pentru că foarte puțini vor fi dispuși, emoțional, să accepte limitele puterii de intervenție a statului român și se vor concentra pe semnele incompetenței mai mult decât pe cele ale neputinței.
Din păcate, pe cât de simplu e jocul PSD și al acoliților și pe cât de ușor sunt de demontat promisiunile lor populiste, pe atât de greu le va fi liberalilor și președintelui să se apropie de așteptările și de nevoile oamenilor. Vor trebui să facă de cinci ori mai mult decât ar fi făcut în vremuri normale pentru a nu pierde consistent din încrederea alegătorilor.
Dacă nu vor reuși un miracol, PSD va ieși întărit din această criză. Pentru că hazardul le-a pus, din nou, pe tavă șansa unei reveniri în forță. O șansă profund nemeritată.
Din cauza parteneriatului PSD – PNL/Tăriceanu, România a cunoscut cea mai dramatică prăbușire economică din Europa în criza din 2009. Amintiți-vă cine au fost iresponsabilii care au încărcat cheltuielille statului pănă la refuz în 2007 și în 2008, care au deturnat resursele de la investiții la măsuri populiste și care ne-au dus de la +9 % la -9% în doar un an, uitați-vă la ce fac acum, uitați-vă la cum s-au mobilizat aliații lor din Curtea Constituțională și o să observați că se pregătesc să ne servească, din nou, clasica lor rețetă pentru dezastru.
Dacă le iese jocul, epidemia de ticăloșie ce crește sub ochii noștri va face mai multe ravagii decât coronavirusul!
P.S. Cei care sunt tentați să creadă că soluțiile vânturate de Ciolacu, Ponta și Tăriceanu ne pot salva ar fi bine să-și amintească cât ne-a costat mărinimia partidelor lor, acum zece ani. Acestea sunt măsurile pe care alianța PSD – PNL/Tăriceanu le-a luat, când semnele crizei internaționale deveniseră deja de neignorat și care au făcut ca România să fie cea mai afectată țară de pe continent:
În timpul guvernării Tăriceanu au fost angajați în sistemul public peste 400.000 de funcționari în plus. Mai bine de jumătate din acest spor a fost realizat în 2007 și 2008.
În 2007 și 2008, salariile în sistemul public au crescut cu 63% față de 2006.
În aceeași perioadă, sporurile la salarii au crescut cu 76%.
Cumulat, costurile cu forța de muncă au crescut cu 139%.
Între septembrie 2007 și octombrie 2008, au existat patru majorări ale punctului de pensie.
În mai puțin de doi ani, s-a ajuns aproape la o dublare a pensiilor, prin creșterea punctului de la 396,2 lei (ianuarie 2007) la 697,5 (octombrie 2008) lei.
Creșterile din 2008 și 2009 au marcat începutul unei dezechilibrări profunde a bugetului asigurărilor sociale, situație care nu a fost remediată nici până azi.
Ce înseamnă asta? Până în 2007, de exemplu, sumele strânse din CAS-ul colectat de la angajați și angajatori acopereau integral suma datorată pensionarilor. După cele patru majorări ale punctului de pensie din 2007 și 2008, sumele colectate de la angajați și angajatori au devenit insuficiente pentru a acoperi pensiile.
Astfel, majorările decise în 2007 au determinat ca, în 2008, gaura din bugetul asigurărilor sociale să fie de 1,4 miliarde lei. În timp ce majorările din 2008 au dus deficitul, în 2009, la 6,4 miliarde de lei. De unde au fost acoperite diferențele? Din împrumuturi externe dar și din celelalte taxe colectate de stat. Impozit pe profit și pe venit, TVA, accize.
Deficitul înregistrat la pensii a explodat în 2010, ajungând la 11 miliarde, după ce Curtea Constituțională a respins încercarea guvernului Boc de a limita efectul politicilor dezastruoase ale lui Tăriceanu prin revenirea la o valoare mai mică, sustenabilă, a punctului de pensie. Decizia CCR de a păstra creșterile artificiale, motivate electoral, impuse de tandemul PSD-PNL, a obligat guvernul să crească TVA de l9% la 24%.
Mai grav, nici până azi nu am reușit să ne reîntoarcem la situația ante-2007, când pentru pensii nu era nevoie să luăm bani din alte taxe decât din cele pe forța de muncă. Banii care se duc pentru acoperirea acestui deficit sunt bani luați de la investițiile esențiale, pe care nu ni le mai permitem. Acolo este acum sursa subdezvoltării noastre.
Da, articol excelent, nu scrieti foarte des, d-le Turturica, dar atunci cand scrieti, sunteti magistral. Acesti NENOROCITI – psd-alde-pro ro-udmr trebuie executati in piata publica, dimpreuna cu latrinele rosii si monstruoasa ccr, iar javra de avocat al poporului, pusa mot, peste gramada asta imensa de rahat!
Aveti dreptate. Un singur comentariu am. La revenirea PSD au pus umarul in mod consistent liberalii si dl Johannis. Cand au dat jos guv Dancila trebuiau fortate anticipate asa cum au sustinut cei de la USR. In schimb domnii liberali au preferat vreo 3 luni de joaca dea guvernarea si de numiri in posturi. Au fost mai preocupati sa dea in USR, sa nu uitam episoadele Rise Project si invitatia inexistenta la guvernare, pe care il considerau rivalul lor uitand completa ca PSD face jocul din opozitie foarte bine.
Să nu uităm de pensiile speciale, de serviciu, de merit și câte or mai fi, câ au devenit confidențiale.
Aceste pensii și îndemnizații cred au ajuns la un milion. Cifrele de 300 000 – 400 000 erau și pe vremea lui Boc, deci sigur sunt mult mai mari. Modul lor de calcul și modul lor de INDEXARE este putin cunoscut, discutat și analizat. Deci fodul total al acestor pensii în curând vor ajunge fondul total al pensiilor normale si atunci va fi o mare problemă de nerezolvat.