De ce succesul Taiwanului în lupta cu Covid poate declanșa reacția dură a Chinei

Sursa: Wikimedia

Gestionarea eficientă a crizei Covid-19 și „diplomația măștii” au ridicat profilul Taiwanului pe plan extern. În același timp, neîncrederea Beijingului față de președintele taiwanez este în creștere, în timp ce tensiunile din strâmtoarea Taiwan cunosc niveluri tot mai ridicate, notează South China Morning Post, într-o analiză pe care o redăm pe larg.

Președinta taiwaneză, Tsai Ing-wen, depune jurământul pentru un al doilea său mandat, în cadrul unei ceremonii de inaugurare adaptată din cauza pandemiei de coronavirus. Acest nou mandat al lui Tsai debutează pe fundalul unei atmosfere triumfale, sondajele de opinie arătând că nivelul de aprobare de care se bucură a atins un nivel record, de 70,3%, în aprilie, datorită gestionării eficiente a focarului de coronavirus.

Inaugurarea vine de asemenea în contextul ședinței Adunării Mondiale a Sănătății, organul decizional al Organizației Mondiale a Sănătății, în care excluderea Taiwanului a devenit un punct cheie pe ordinea de zi.

Tsai și Partidul Progresist Democrat, care susțin independența Taiwanului față de China, au obținut o victorie răsunătoare atât la alegerile prezidențiale, cât și la cele legislative din ianuarie. Revenirea miraculoasă, atât pentru Tsai, cât și pentru partidul ei, a datorat mult politicii din ce în ce mai nefericite a Beijingului și a răspunsului dur al lui Tsai la aceasta, precum și a protestelor pro-democrație, întinse pe parcursul mai multor luni, din în Hong Kong.

Taiwanul este unul dintre cele doar câteva locuri din lume care au ieșit mai puternice din pandemie, grație răspunsului rapid dat de insulă la izbucnirea focarului. Taiwanul era expus unui risc ridicat din cauza apropierii de China continentală, în special având în vedere că focarul izbucnise în jurul Anului Nou Lunar, când peste un milion de taiwanieni care locuiesc pe continent obișnuiesc să se întoarcă acasă. Cu toate acestea, până în prezent, insula a înregistrat doar 440 de cazuri și șapte decese.

Taiwanul este una dintre puținele economii dezvoltate din lume în care toate școlile sunt deschise și au loc competiții sportive – cum ar fi cele din populara Ligă Chineză de Baseball Profesionist.

Insula s-ar putea dovedi, de asemenea, printre puținele economii dezvoltate, dacă nu chiar singura, care înregistrează o creștere – guvernul prognozează o creștere economică de 2% în acest an. Între timp, pentru cele mai avansate economii, inclusiv țările G7, se preconizează scăderi abrupte ale ratelor de creștere, lumea plonjând în cea mai grea recesiune de la Marea Depresiune din anii ’30.

Pandemia de Covid-19 va ajuta la impulsionarea politicii lui Tsai, de reducere a dependenței excesive a industriei taiwaneze de continent, mișcare care a fost deja stimulată de războiul comercial SUA-China. Exporturile Taiwanului s-au bazat până acum pe un sistem de comerț triunghiular între insulă, China continentală și Statele Unite.

Mai mult decât atât, poziția internațională a insulei a fost puternic stimulată de campania de bunăvoință din timpul pandemiei – a donat 17 milioane de măști chirurgicale Statelor Unite ale Americii, Europei, Australiei, Noii Zeelande și Asiei de Sud-Est.

Contribuțiile sale au ajutat-o să câștige simpatie și sprijin larg pentru eforturile sale de a reintra în unele organizații internaționale, în special în Organizația Mondială a Sănătății. Votul referitor la permisiunea Taiwanul de a participa la ședința Adunării Mondiale a Sănătății a fost urmărit îndeaproape.

Din 2009 până în 2016, Taiwanul participase în calitate de observator. De atunci, în fiecare an a încercat să obțină sprijin pentru un loc la masă. Campania sa din acest an a fost susținută pe scară largă de democrațiile occidentale, deși Beijingul, așa cum era de așteptat, a reușit iarăși să blocheze Taiwanul.

Profilul internațional, în creștere, al Taiwanului poate avea un cost ridicat, deoarece ar putea declanșa o reacție din partea Beijingului pe care Taipei speră să o evite.

Pandemia a îndepărtat și mai mult China continentală și Taiwanul, înrăutățind totodată relațiile dintre SUA și China. Tsai preia funcția prezidențială pe fondul creșterii tensiunii în strâmtoarea Taiwan, așa cum au demonstrat-o exercițiile militare în timpul ceremoniei de inaugurare a acesteia.

Pe 14 mai, USS McCampbell, un distrugător din clasa Arleigh Burke, a navigat prin strâmtoare, chiar când militarii chinezi s-au angajat în exerciții navale cu foc viu în largul coastei nordice a continentului.

Insula guvernată în mod democratic se va confrunta pe mai departe cu provocări, având în vedere neîncrederea tot mai mare manifestată de Beijing față de Tsai și partidul ei. Astfel, cea mai importantă misiune a lui Tsai în timpul celui de-al doilea mandat va fi navigarea în apele tulburi. Menținerea păcii și stabilității este în interesul maxim al oamenilor de peste strâmtoare și nu numai.

  • Despre autor: Cary Huang este un veteran în afacerile chineze, scriind pe această temă încă de la începutul anilor ’90. A transmis pentru Post din biroul de la Beijing, în perioada 2005-2013. Anterior, a lucrat, peste un deceniu, ca redactor pentru China la The Standard.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here