Linia 5 de tramvai, una dintre cele mai importante linii din București, care face legătura între Băneasa și centrul orașului, stă închisă de aproape patru ani. Ba mai mult, a devenit o uriașă parcare pentru mașinile care vin la clădirile de birouri din zona Floreasca. Motivul blocajului a apărut în momentul în care o parte din terenul de la Băneasa, unde întoarce tramvaiul, este revendicat, iar șina a fost scoasă pentru modernizare, dar nu mai poate fi pusă la loc deoarece municipalitatea nu poate investi până nu se clarifică situația juridică, potrivit informațiilor transmise de Primăria Capitalei la solicitarea HotNews.ro.


Stelian Bujduveanu, viceprimarul Capitalei responsabil cu infrastructura, a declarat pentru HotNews.ro că tramvaiele vor circula din nou pe această linie în maxim 3 luni, până la soluționarea litigiilor soluția fiind introducerea unor tramvaie cu dublă cabină, care nu au nevoie de buclă de întoarcere. Linia de tramvai, aflată într-o stare avansată de degradare, ar putea fi modernizată prin PNRR.

Circulația tramvaielor liniei 5 între Băneasa – Barbu Vacărescu – Terminal Sf. Gheorghe a fost sistată în septembrie 2017 din următoarele două motive: litigiul privind deținerea terenului aferent buclei de întoarcere din zona Bd. Aerogării/ Str. Grațioasă (lucrare începută, dar suspendată din cauza litigiului) și necesitatea modernizării întregii infrastructuri rutiere (inclusiv calea de rulare a tramvaielor și stațiile aferente) de pe Bd. Barbu Văcărescu și Str. Cpt. Alexandru Șerbănescu, până la Pasajul Băneasa”, se arată în răspunsul transmis de Primăria Capitalei la solicitarea HotNews.ro.


În 2012, Primăria Capitalei a investit în modernizarea liniei de tramvai circa 36 milioane lei, însă a fost modernizat doar tronsonul de pe bd Aerogării și de pe Podul Băneasa.

Pe Bd. Aerogării, până la bucla de întoarcere, ultimele investiții au fost făcute în anul 2012 și au cuprins lucrări la linia de tramvai, stații, peroane, carosabil, trotuare, semaforizare și iluminat public, iar valoarea acestora a fost de aproximativ 36 milioane lei cu TVA. Pasajul Baneasa a fost recepționat final în 2016 și a fost dat în administrarea Administrației Străzilor (a ieșit din garanție)”, a mai răspuns instituția.

Tronsonul dintre Podul Băneasa și Șoseaua Ștefan cel Mare se află însă într-o stare avansată de degradare, iar municipalitatea nu a făcut nimic în ultimii 5 ani pentru a remedia situația. Când vor circula din nou tramvaiele pe linia 5? Deocamdată este greu de spus.

Pentru ca linia 5 să fie funcțională trebuie finalizate lucrările la bucla de întoarcere a tramvaiului. Pentru ca acest lucru să se întâmple este nevoie de lămurirea situației juridice a terenului aferent (la Direcția Juridică există 4 notificări înregistrate privind restituirea imobilelor situate în strada Grațioasă nr. 8 și nr. 10, sector 1). De asemenea, trebuie modernizată linia pe tronsonul Str. Av. Șerbănescu – Șos. Stefan cel Mare (înlocuite dalele existente, înlocuită linia), trebuie remediate anumite deficiențe (gropi și fisuri în asfalt, tasări în zona gurilor de scurgere și canalelor) și completate elementele sustrase de pe artera Aerogării (balustrade din metal, panourile de despărțire între liniile de tramvai în dreptul stației). Circulația se va relua după finalizarea lucrărilor la bucla de întoarcere și după modernizarea liniei de tramvai pe secțiunea Str. Av. Șerbănescu – Șos. Ștefan cel Mare”, se arată în răspunsul transmis de Primăria Capitalei la solicitarea HotNews.ro.


Stelian Bujduveanu, viceprimarul Capitalei responsabil cu infrastructura, spune însă că în 3 luni tramvaiele ar putea circula din nou pe această linie, fiind disponibilă o soluție temporară.

Așteptăm să se termine lucrarea la parcarea de la capătul Șoselei Pantelimon și nodul de întoarcere a tramvaiului, ca să poată întoarce tramvaiul în interiorul parcajului supraetajat, apoi putem lua tramvaiele cu dublu cap și le putem pune pe linia 5 până când rezolvăm situația juridică de la capătul liniei 5, unde există acele cereri de retrocedare. Vom încerca să găsim o soluție legală, fie expropriem, fie o soluție tehnică astfel încât bucla de întoarcere să ocolească terenul notificat, dar asta durează, iar până atunci tramvaiele cu dublu cap care circulă acum pe Șoseaua Pantelimon pot circula pe acolo. Cred că lucrările la parcarea de pe Șoseaua Pantelimon, inclusiv bucla de întoarcere, vor fi gata într-o lună, asta nu înseamnă că dăm în folosință parcarea, fiindcă mai avem partea de autorizare ISU, dar tramvaiul va putea întoarce și putem folosi tramvaiele cu dublu cap în altă parte”, a explicat Stelian Bujduveanu pentru HotNews.ro.

În ceea ce privește starea liniei tramvaiului 5, pe tronsonul nereabilitat, Bujduveanu spune că se va face o expertiză, care să certifice dacă este sigură pentru pasageri. Pe termen mediu, linia este propusă pentru modernizare pe PNRR:

În aproximativ 3 luni vom avea gata expertiza pentru linia tramvaiului 5 și dacă este sigură, circulația tramvaielor va fi reluată. Pe termen mediu, avem 48 de km de șină de tramvai, inclusiv acest tronson și depourile STB, pentru care cerem finanțare prin PNRR”, a mai spus Bujduveanu.

Pentru preluarea pasagerilor care foloseau tramvaiul 5, STB a înființat linia navetă de autobuze 605, care să asigure transportul călătorilor în zona „Piața Sfântul Gheorghe – Strada Barbu Văcărescu – Bd. Aerogării, însă autobuzele rămân blocate în trafic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here