Gestionarea focarului de coronavirus din Ischgl, orașul-stațiune austriac, cunoscut pentru destrăbălarea de după schi, a dus la răspândirea Covid-19 în toată Europa. Acum rudele celor care au murit doresc dreptate, iar peste 6.000 de oameni și-au unit forțele într-un proces. Der Spigel a mers pe urma responsabilităților, intereselor de afaceri și a indiciilor pe care le aduc ultimele zile și clipe din viața celor care au decedat. O poveste care pornește de la un nucleu de 11.000 de oameni și care apoi s-a ramificat de-a lungul și de-a latul a cinci continente.
„Reykjavík – 2.671 km”, „Helsinki – 1.734 km”, „Soltau – 861 km”. Schiurile înșirate de-a lungul crestei Pardatschgrat, situată deasupra stațiunii austriece de schi Ischgl au fost lăsate în urmă de turiști din întreaga lume, cu numele orașelor lor natale scrise pe ele și vizibile de la o poștă. Ele duc spre patru direcții, în mare parte spre nord.
Până în 13 martie, turiștii, în majoritate germani, olandezi și scandinavi erau o priveliște comună la schi și la petrecerile din Ischgl – „Ibiza Alpilor”. Apoi a venit acea zi fatidică de vineri, când mii de oameni au început să fugă din Valea Paznaun, infectată de coronavirus.
De atunci, micuțul oraș Ischgl, cu 1.600 de locuitori, a devenit cunoscut și drept „ground zero”, un punct fierbinte din care virusul s-a răspândit. La început printre turiști, apoi, după ce toată lumea a fost trimisă acasă, în Germania și nu numai. Conform cercetărilor realizate de radiodifuzorul austriac ORF, peste 11.000 de cetățeni ai UE s-au infectat cu virusul în Austria, în mare parte la Ischgl și în stațiunile de schi din împrejurimi. Numărătoarea nu îi include pe cei infectați de turiștii întorși din Ischgl. Virologii de la Universitatea Medicală din Innsbruck au descoperit că peste 42% din populația localității Ischgl poartă anticorpi pentru coronavirus. Unii locutirori au început să aibă simptome la sfârșitul lunii februarie.
Cel puțin 27 de oameni, în primul rând germani, ar fi plătit cu viața distracția de care se bucuraseră în Ischgl. Printre ei și Thomas Henkel, un tată din orașul Bochum, situat în vestul Germaniei, care nu avea habar, când a părăsit Ischgl, că mai are doar nouă zile de trăit. Sau Rudi Lempik, din Pulheim, Germania, care a ajuns la Urgență, chiar dacă inițial testul său de coronavirus ieșise negativ.
Cei pe care i-au lăsat în urmă solicită acum lămurirea celor ce s-au petrecut în februarie și martie. Sau, mai degrabă, a ceea ce nu s-a întâmplat. La Parchetul din Innsbruck și cel din Viena există plângeri penale pentru infracțiuni economice și corupție – acuzații împotriva politicienilor austrieci, hotelierilor și operatorilor de telecabine. În toamnă, cel târziu, încep procesele civile.
Miza: cine poartă răspunderea pentru permiterea răspândirii nestingherite a virusului, timp de zile întregi, în Valea Paznaun. De ce s-a pierdut atât de mult timp? Au stat nepăsarea și lăcomia la baza permisiunii ca telescaunele și petrecerile să continue timp de încă 10 zile după primele avertismente?
Căutarea răspunsurilor ne întoarce înapoi la Ischgl, Innsbruck și Viena; la primarii și proprietarii locali de baruri, la guvernul provincial tirolian și la cancelarul Republicii Austria. De asemenea, duce acasă la cei care azi plțng dispariția celor dragi.
Bochum, Barlachweg
Pe 12 martie, puțin după ora 9 dimineața, Doris Henkel s-a așezat în biroul ei și i-a scris un mesaj WhatsApp soțului său, care se afla acasă. „Bună, scumpule, ai mai putut afla ceva?”
Cu o seară înainte, Thomas Henkel se întorsese din Austria, unde fusese la schi, și se simțea slăbit. Poate că era doar din cauza drumului lung, având în vedere că stațiunea se află la opt ore de Bochum. Sau poate că din cauza serilor lungi de la Ischgl, unde zilele sunt pline de zăpadă, iar serile de schnapps și șampanie.
Henkel nu tușise, dar a avut febră: 39,8 grade Celsius. Și diaree. A păstrat distanța de familia sa și a sunat la departamentul de sănătate Bochum, întrebând dacă poate fi testat pentru coronavirus. I-a scris apoi soției: „Au spus că ar trebui să aștept. Nu cred că este corona”.
Cadrele medicale cu care vorbise la telefon considerau că e mai degrabă un deranj la stomac. L-au întrebat dacă fusese într-o zonă de risc sau dacă se aflase în contact cu cineva despre care știa că fusese infectat. Cum Thomas nu părea, la acel moment, că se afla în vreuna dintre aceste situații, nu putea fi testat. Cu o săptămână înainte, Ischgl fusese declarat zonă de risc ridicat de către Islanda.
Henkel nu a fost programat pentru testare decât abia după două zile. Între timp, Ischgl a fost declarat zonă cu risc ridicat de către Institutul Robert Koch (RKI) din Berlin, autoritatea de sănătate publică din Germania. Henkel a primit o programare pe 23 martie. Dar deja era prea târziu.
Pe 17 martie, paramedicii s-au prezentat în echipament de protecție și l-au luat pe Henkel în ambulanță. Soția sa, Doris, nu a avut voie să-l însoțească la spitalul din Bergmannsheil. A fost ultima dată când l-a mai văzut în viață. Trei zile mai târziu, Thomas Henkel a murit din cauza colapsului multiplu de organe.
Orașul Bochum a transmis exprimat condoleanțe la moartea lui Henkel. Pe 12 martie, autoritățile medicale din întreaga țară încă urmau ghidul RKI, conform căruia pacienții care „se plângeau” persistent de „simptome respiratorii” ar trebui să fie testate. Responsabilii din Ischgl și-au exprimat și ei părerea de rău, dar au insistat, de asemenea, că respectaseră toate reglementările oficiale.
Thomas Henkel, dezvoltator de software, a murit la vârsta de 54 de ani și a fost înmormântat într-un cimitir protestant din Bochum-Wattenscheid, deoarece unele persoane dintr-un sat de schi tirolian au decis să trateze coronavirusul ca pe o problemă îndepărtată.
Asta, în ciuda faptului că, cu patru zile înainte ca Henkel să-și încarce schiurile în mașină și să plece spre Tirol cu șeful său, André, și alți doi colegi, primele avertismente legate de turiști islandezi infectați la Ischgl ajunseseră deja și în Tirol. Însă ele au rămas, în cea mai mare parte, neluate în considerare.
Dacă pericolul imens ar fi fost tratat mai puțin neglijent în Ischgl, Innsbruck și Viena sau în Bochum și Berlin, atunci Henkel – un împătimit de schi, tenis și badminton – ar mai fi putut trăi câteva decenii. Avea tensiunea arterială sub control. Ar fi putut continua să aibă grijă de familia sa. Fără el, soția și fiul său se luptă să își plătească chiria.
Mai presus de toate, acum se simt neputincioși și resimt un gol. Thomas Henkel era fericit. Își petrecea serile gătind, iar lasagna era specialitatea sa. Când făcea mâncare, bea un pahar de vin. Uneori, cânta la pianul pe care îl moștenise, își urmărea peștii de acvariu, mai ridica volumul la amplificatorul său, Yamaha, ori apăsa pe accelerația Hondei sale CBR 650.
Acum există o fotografie cu Henkel așezată lângă o farfurie de ceai pe un sertar din apartamentul lor din Bochum. Îl înfățișează culcat pe plajă, cu capul sprijinit pe-o mână, zâmbind. Poza a fost făcută cu ani în urmă, la Marea Baltică, în peninsula Darss.
Doris Henkel s-a alăturat unei inițiative austriece pentru o acțiune în instanță. Ea dorește ca responsabilii de moartea soțului său să fie identificați și cercetați.
Viena, Oskar Werner Platz
Procesul este condus de la Viena, din biroul lui Peter Kolba, un ex-parlamentar bătăios. Kolba este avocat și șeful Asociației independente pentru protecția consumatorilor. Este considerat un specialist în asemenea procese. Computerul său conține poveștile unor oameni din toată lumea care au călătorit la Ischgl și s-au întors acasă bolnavi.
Kolba este responsabil de efortul de a-i aduce pe cei responsabili în justiție. Lista sa de victime înregistrate include 6.151 de bărbați și femei de pe cinci continente. Mai mult de 3.200 dintre ei au fost infectați direct în Ischgl sau prin contactul cu cineva care se afla acolo. Două treimi dintre victime sunt din Germania, dar Kolba se ocupă și de cazuri din Israel, Statele Unite și Emiratele Arabe Unite.
El speră că în urma acestui proces vor fi plătite daune de milioane de euro. „Avantajul nostru mare în pregătirea proceselor îl constituie baza noastră de date”, spune Kolba. „Când am nevoie de un detaliu, am acces la peste 6.000 de persoane pe care le pot intervieva”.
Protocoalele victimelor arată amploarea tragediei de la Ischgl. Într-un fișier Excel, părțile vătămate descriu experiențele lor cu boala, cele mai grave cazuri termindându-se cu decesul. Apar acolo și numele barurilor apres-ski frecventate de acei oameni în Ischgl, afaceri care acum au acum faima infamă de focare de coronavirus: Kitzloch, Nikis Stadl, Trofana Alm.
„Tatăl meu este bolnav definitiv. O să moară”, scrie un danez infectat la Kitzloch și care a călătorit acasă fără să bănuiască ceva. „Viața mea este total dată peste cap”, s-a plâns un belgian. Fusese la Kitzloch și i-a dat virusul mamei sale. „Sper că sistemul de justiție austriac își va face treaba”.
Un olandez, a cărui mamă a murit, scrie: „Cum să cuantificăm această pagubă? O viață de om nu are preț”.
Viena, districtul guvernamental
Conform alineatului 51 din Legea privind controlul epidemiilor din Austria, guvernul austriac este responsabil pentru combaterea bolilor. În cazul Ischgl, acest lucru înseamnă că Ministerul Sănătății din Viena ar fi putut ordona închiderea tuturor telescaunelor, hotelurilor și barurilor apres-schi, la cel mai mic semn că coronavirusul a ajuns pe Valea Paznaun, unde la începutul lui martie se aflau aproximativ 11.000 de turiști.
Primul avertisment referitor la o persoană infectată care s-a întors din Tirol a fost primit la hotelul afectat din Ischgl pe 3 martie, la ora 20:26. Venea din Islanda. Alarma oficială a sunat cu puțin timp înainte de miezul nopții, a doua zi, 4 martie. Un e-mail de la cea mai înaltă autoritate sanitară islandeză din Reykjavík a fost trimis la Viena prin intermediul sistemului de avertizare timpurie și de răspuns european (EWRS), o platformă web. Cu toate acestea, au fost necesare încă șase zile pentru ca toate barurile de tip apres-schi din Ischgl să se închidă și alte nouă zile pentru suspendarea instalațiilor de urcare.
Cancelarul austriac, însă, consideră că acesta nu este un motiv pentru ca zona să fie arătată cu degetul. Sebastian Kurz stă sub un candelabru imens, în biroul său din piața Ballhausplatz, din Viena. „Dacă încercați să faceți să pară că Ischgl ar fi responsabil de o pandemie, atunci treceți mai departe”, spune el. Cancelarul pare hotărât să nu discute despre eșecul guvernului său și susține că nu are niciun rost un joc al culpabilizării.
Îi este teamă lui Kurz de consecințele legale, pentru el sau unii din guvernul țării sale? „Nu.”
Apropiați ai cancelarului spun că guvernul de la Viena era „doar căsuța poștală dintre Islanda și Tirol”. Și în plus, arată că ceea ce s-a întâmplat în Ischgl nu se va mai repeta. Kurz afirmă: „Autoritățile noastre din domeniul sănătății au învățat o lecție”.
Bernhard Benka vede lucrurile la fel. Medicul conduce departamentul IX / A / 7 al Ministerului Sănătății, fiind principalul epidemiolog al țării și consilier al ministrului Sănătății, Rudolf Anschober. Toate mesajele din sistemul EWRS trec prin biroul lui Benka. Lucru valabil și pentru cel din 4 martie, trimis de omologul islandez, la ora 23:55. Scria în el: „8 cazuri din zona de schi din Ischgl”.
Benka spune că, deși avertismentul a fost „discutat în celula de criză a statului” pe 6 martie, administrația raională din Landeck ar fi trebuit să acționeze. În această privință, vina revine autorităților din Tirol. Benka pune întârzierea de trei ore a unui alt e-mail de urgență către Tirol – cu numele persoanelor infectate și a hotelurilor unde erau cazate – pe „ușoare întârzieri” în căldura momentului.
Și cine poartă răspunderea pentru acea nenorocită zi de vineri, 13, când mii de turiști au fost evacuați din vale, fără să li se facă mai întâi teste de coronavirus, permițând răspândirea virusului? Benka spune că Ministerul Sănătății nu este de vină. „Autoritățile regionale”, susține el, au fost responsabile de punerea în aplicare a deciziei.
Ischgl, Dorfstraße
Locul în care dezvoltatorul de software Bochum, Thomas Henkel, și-a petrecut ultima seară lipsită de griji din viața sa, nu mai există: Trofana Alm, una dintre cele mai mari cabane de apres-ski din Alpi, a fost demolată, ca și cum a da jos o clădire ar putea ridica blestemul său. Pe aceeași proprietate este construită acum o nouă clădire.
Ultimele fotografii pe care Henkel i le-a trimis de la Ischgl soției sale, Doris, îl înfățișează alături de tovarășii săi: patru bărbați cu două sticle de 3 litri de rom Havana Club pe masa din fața lor și un semn: „Rezervat pentru André”.
Marți, 10 martie, se răspândise în localitate vestea că virusul ajunsese. Barul apres-schi Kitzloch se închisese deja. În Trofana Alm, ospătarul s-a apropiat de germani în jurul orei 19.00, sfătuindu-i să-și termine sticla de rom în seara aceea. În acea după-amiază, administrația raională ordonase ca toate barurile apres-schi să se închidă „imediat”, dar administratorii de la Trofana Alm au dorit să mai profite o seară de afaceri. Poliția locală a stat și s-a uitat.
Într-o zi bună, la Trofana Alm se consumau 300 de litri de bere pe oră, iar schnapps-urile, vinul și șampania curgea-gârlă. Pereții erau decorați cu zicale care încurajau oamenii să-și înece inhibițiile. Administratorul restaurantului a fost Alexander von der Thannen, președintele asociației de turism Paznaun-Ischgl.
Tatăl său este cel mai de succes antreprenor din zonă. Într-un interviu acordat în hotelul deținut de familia sa, Johann von der Thannen comandă cafea și zâmbete. Strânge zeci de milioane de euro pe an cu imperiul său gastronomic. În ceea ce fusese cândva un sat alpin, aceste sume l-au pus cu mult înaintea concurenței. Diligența, nu lăcomia, este fundamentul averii sale, spune el. Când von der Thannen a auzit pentru prima dată că sezonul de iarnă se va încheia brusc pe 13 martie, a crezut că este o glumă proastă. „Nu se poate așa ceva doar din cauza unei gripe”, spune el.
Opinia sa despre pandemie pare modelată de bilanțul său. Sfârșitul timpuriu al sezonului i-a costat compania 6 milioane de euro în vânzări. Dar acum von der Thannen și fiul privesc din nou spre viitor. Noul Trofana Alm va avea mai puține locuri și, prin urmare, o ventilație mai bună. Bătrânul von der Thannen arată noile planuri de construcție, apoi escortează grupul prin dărâmăturile a ceea ce, până în martie, fusese arena de spectacole de 1.500 de locuri din localitate, faimoasă pentru dansatorii săi pe mese și „petrecerile cu asistente sexy”. Afacerile din jurul vieții de noapte sunt deocamdată moarte, spune hotelierul.
Pentru cel mai de succes om de afaceri din Ischgl, pandemia are mai puțin de-a face cu destinele celor care au luat virusul mortal din focare ca Trofana Alm și l-au răspândit în nenumărate alte localități, și mai mult cu forțe întunecate care acționează din umbră.
Innsbruck, Grand Hotel Europa
Lucrurile încă mergeau bine în Tirol pe 18 februarie. Nu exista niciun caz de coronavirus confirmat în întregul stat. Sebastian Kurz s-a întâlnit, la Grand Hotel Europa, cu reprezentanții „Tiroler Adlerrunde”, un puternic grup de interese de afaceri ai cărui membri îi includ pe Johann von der Thannen și fiul său, operatori de ascensoare și sponsori ai partidului de centru-dreapta ÖVP al cancelarului.
O săptămână mai târziu, s-a stabilit că un recepționer de la hotel era infectat cu coronavirus. Autoritățile au reacționat exact așa cum trebuia: Hotelul a fost sigilat, contactele oaspeților au fost depistate, iar cei afectați au fost carantinați timp de 14 zile. Sistemul a funcționat. Situația era sub control.
Dacă reacția ar fi fost aceeași șapte zile mai târziu, când primul avertisment din Islanda a ajuns la Ischgl, oare Thomas Henkel, din Bochum, și celelalte victime ar mai fi fost în viață? Guvernatorul tirolez, Günther Platter, cel mai puternic om din capitala statului Innsbruck timp de 12 ani, consideră că astfel de întrebări nu își au rostul. Ia o gură de aer, apoi spune că „în cea mai mare criză de la cel de-al Doilea Război Mondial” el nu poate găsi ceva pe care să-l fi făcut prost.
Platter era șeful operațiunilor din Tirol. „Meseria mea a fost să am situația sub control”, spune el. Acum obiectivul este de a face o analiză foarte critică, dar fără accent pe responsabilități individuale ale oamenilor și instituțiilor. Bărbatul susține că aceasta este acum sarcina parchetului și a unui grup independent de anchetă parlamentară.
Pentru Platter, mizele sunt mari, nu numai din punct de vedere legal. O treime din banii câștigați în Tirol într-un an sunt legați direct sau indirect de turism. Prosperitatea acestei lumi alpine își are rădăcinile în afacerile ei cu străini, în special cu cei din nordul Germaniei, aflat în vecinătatea imediată a Austriei. Această relație dragoste și ură a fost cândva subiectul unui film usturător, compus din patru părți, realizat de regizorul austriac Felix Mitterer, „Piefke-Saga”. Trei decenii mai târziu, regizorul plănuiește un al cincilea episod, o saga Ischgl.
Cat sunt de nesimtiti toti, nimeni nu-si asuma nimic, ii doare la basca de oamenii ucisi in toata Europa, ei trebuie sa vanda bere si rom, jigodiile dracului! Sper sa nu mai calce nimeni prin statiunea voastra criminala!