Diana Șoșoacă, cu masca sub nas, la întâlnirea liderilor AUR cu Iohannis

Potrivit imaginilor difuzate, de la întâlnirea delegației Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) cu președintele Iohannis de la Cotroceni, avocata Diana Șoșoacă, aleasă senator, a purtat masca de protecție sub nas. Delegația AUR a intrat cu întârziere la consultările cu președintele Iohannis, pentru formarea noii coalții de guvernare. Dealtfel, Diana Iovanovici-Șoșoacă a devenit cunoscută în spațiul public prin acțiunile în care a militat împotriva măsurilor anti-COVID, notează Hotnews.ro.


În imaginile difuzate din sala de la Cotroceni, înainte de sosirea lui Iohannis la discuții, Șoșoacă a apărut purtând masca sub nas. Imaginile au fost întrerupte imediat după intrarea lui Iohannis în sală.
Din delegația Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) care a mers la Cotroceni au făcut parte George Simion, Claudiu Târziu, Ringo Dămureanu, Dan Tanasă și Diana Şoşoacă.
Explicațiile lui Șoșoacă

La finalul întâlnirii cu Iohannis, delegația AUR s-a oprit pentru declarații de presă. Nici George Simion și nici Diana Șoșoacă nu au purtat mască. Întrebat de ce nu poartă mască, Simion a răspuns: „Ați venit să-mi luati interviu. Dupa ce termin, îmi pun masca”.

Diana Șoșoacă a invocat, la rândul ei, probleme medicale. Ea a spus că, astfel, la discuția cu președintele a purtat masca sub nas, iar la final, înainte de a se despărți de șeful statului, și-a dat-o jos.

Întrebată de jurnaliști de ce nu poartă mască, Șoșoacă a răspuns: „Aveți o problemă cu masca asta. Da, e o mare problemă, pentru că se încalcă drepturi și libertăți ale unor oameni care efectiv sunt exceptați de la purtatul mastii. Și în condițiile în care 85% din măști nu sunt conforme, este o mare problema. Deci, nu știu ce purtați, treaba dvs cum vreți să aveți grijă de sănătatea dvs”.

Ea a spus că, la intrarea la Cotroceni, i s-a atras atenția să își pună masca, iar după ce a arătat un certificat medical i s-a permis să poarte masca doar pe gură: „Este un semnal că și noi cei caresuntem exceptați avem drepturi în această țară”.

Diana Iovanovici-Șoșoacă, aleasă senator din partea AUR, a devenit cunoscută prin acțiunile în care a militat împotriva măsurilor anti-COVID.
Ea a atras atenția în scandalul pelerinajului de Sf. Andrei. A fost avocata Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, care a dat în judecată autoritățile pentru a ridica restricțiile. „E un drept care nu poate fi îngrădit în niciun mod, în nicio situaţie. Drept pentru care și dacă ne-ar fi oprit, o luam pe câmp şi ajungeam la Sfântul Andrei“, a spus avocata, care în 30 noiembrie a mers la slujba oficiată de IPS Teodosie la Peștera Sfântului Andrei. La remarca unui jurnalist, că este pandemie, avocata a spus, revoltată: „Nu există aşa ceva! Duceţi-vă la Tătaru să vă spună de ce nu a decretat epidemie pe teritoriul României. (…) E totul o mascaradă“.
De asemenea, Șosoancă a atras atenția și printr-un discurs ținut la Iași împotriva măsurilor luate de către autorități care impuneau restricții cu prilejul pelerinajului de Sfânta Parascheva: „Cine e Iohannis să ne spună nouă, poporul pe care și-a clădit puterea, să nu mergem la Iași, la Sfânta Parascheva? (…) I-am spus lui Orban: Arestează-mă, bă! Că nu mă oprești tu pe mine!”.
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), care a intrat în Parlament cu un scor de peste 9%, este un partid înființat în toamna anului trecut de George Simion, fondator al Platformei Unioniste Acțiunea 2012, care militează pentru unirea cu Republica Moldova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here