Dilema pusă de munca forțată din China marilor mărci din lumea modei. Experimentul maoist din Xinjiang, adus la zi

Lumea are puține mai multe conglomerate orwelliene decât Grupul de Producție și Construcții Xinjiang (GPCX), o afacere care implică aproape trei milioane de oameni, în stilul paramilitar din vestul Chinei. A fost înființat în 1954 pentru a pune la treabă un aflux de soldați demobilizați de etnie Han, într-o zonă dominată de uigurii musulmani. Are o miliție de 100.000 de membri, însărcinată cu smulgrea din rodcini a extremismului. Membri miliției și alții ajută GPCX să aprovizioneze lumea cu o panoplie întreagă de bunuri. Aproximativ 400.000 de fermieri GPCX produc o treime din bumbacul Chinei. Alții se ocupă de exportul tomatelor de Xinjiang. De la pijamale la passata, produsele GPCX pătrund în lanțurile de aprovizionare globale.

Departamentul de Stat al SUA suține că GPCX folosește și muncă forțată. La sfârșitul lunii iulie, Trezoreria americană a impus sancțiuni acestui organism, invocând legături cu abuzurile asupra drepturilor omului din Xinjiang, unde cel puțin un milion de uiguri și membri ai altor minorități etnice au fost deținuți în lagărele de detenție. Sancțiunile au venit după un memoriu al administrației Trump, prin care companiile sunt sfătuite să nu aibă nicio legătură cu munca forțată din regiunea autonomă și din afara acesteia. Unii rataileri, printre care și PVH Corp, ale cărui mărci includ Calvin Klein și Tommy Hilfiger, au declarat public că vor tăia legăturile cu Xinjiang, din cauza preocupărilor legate de regimul de muncă. Auditorii lanțului de aprovizionare pentru producătorii occidentali de produse electronice și încălțăminte spun că există numeroase „stegulețe roșii” care indică faptul că uigurii care ar fi putut fi transferați cu forța în fabrici din alte regiuni chineze.

Evaluarea tratamentului aplicat lucrătorilor nu este ceva nou pentru marile firme active în zone lovite de sărăcie și represiune. Dar în China, aceste probleme sunt agravate de puterea statului, dimensiunea economiei și tensiunile cu America. Într-un moment în care covid-19 a forțat multe companii să ia în considerare reducerea lanțurilor lor de aprovizionare chineze, îngrijorarea cu privire la munca forțată din regiunea uigură a pus „gaz pe foc”, susține un drector executiv.

Astfel, firmele occidentale se confruntă cu mai multe necunoscute. Cum pot dovedi că pe lanțurile lor de furnizori nu se practică munca forțată din moment ce auditul în Xinjiang este tabu? Cum să abordeze public problemele legate de drepturile din câmpul muncii fără a supăra Beijingul sau Washingtonul? Și cum să se asigure ele că un control excesiv asupra locurilor de muncă nu înrăutățește viața uigurilor? Acestea sunt întrebări morale, politice și sociale la care întreprinderile consideră că nu ar trebui să răspundă singure.

Să luăm trasabilitatea. Xinjiang se află în centrul industriei chineze a bumbacului, firelor și a textilelor, fiind și cea mai mare din lume. Regiunea furnizează 84% din bumbacul țării, soiul de aici fiind unul râvnit.

Fabricile din această regiune aparțin unora dintre cei mai mari producători din China, aflați sub contract cu mărci occidentale.
Până de curând, când acele mărci erau preocupaute de condițiile de muncă din Xinjiang, trimiteau echipe de auditori să inspecteze fabricile. Potrivit unui reprezentant, acest lucru a încetat atunci când autoritățile au început să privească procedura ca pe ceva greșit. Fără audituri, Xinjiang a devenit o gaură neagră în lanțul de aprovizionare, ceea ce, pentru companiile occidentale, face aproape imposibilă păstrarea furnizorilor de acolo. Mai mult, chiar și în afara Xinjiang-ului, bumbacul său este un ingredient esențial din componența firelor chinezești. El poate fi amestecat cu alte tipuri, inclusiv de import, și poate fi exportat în întreaga lume. Verificarea provenienței acestui bumbac, pentru a demonstra că nu are de-a face cu Xinjiang este „cel mai greu lucru pe care l-am făcut vreodată”, se plânge un auditor.

A doua mare problemă este una geopolitică. Navigarea, în contextul răcirii sino-americane, este din ce în ce mai dură. Marile firme internaționale spun că, chiar dacă își reduc dependența de lanțurile de aprovizionare din China continentală, nu doresc totuși să iasă complet depe această piață. Însă păstrarea fabricilor chinezești, fie și numai pentru aprovizionarea consumatorilor autohtoni, riscă să duc la utilizarea de materii prime din Xinjiang. Guvernul chinez este atât de ostil oricărei critici cu privire la drepturile omului din Xinjiang, în special din partea străinilor, încât companiile occidentale trebuie să se bazeze pe furnizorii chinezi pentru a face lobby în numele lor -un efort delicat.

Între timp, în America, sancționarea represiunii uigurilor are un sprijin bipartizan care este puțin probabil să scadă, indiferent de cine va câștiga alegerile din noiembrie. Dar mărcile americane consideră că politicienii le-au pus pe prima linie a protejorii drepturilor omului din China, fără și un sprijin din partea „Uunchiului Sam”. Companiile se bucură de puțin sprijin diplomatic atunci când negociază cu China, iar „instanța” de pe Twitter a opiniei publice poate fi aspră. După cum mâhnit o spune un director executiv: „Este ca pe vremea vrăjitoarelor. Ștacheta vinovăției este incredibil de joasă. Ștacheta nevinovăției este extrem de ridicată”. Este atât de ușor să arăți cu degetul.
Toate acestea împine firmele globale să fie extrem de prudente și ridică o ultimă dilemă. Evitarea unei reacții adverse din partea activiștilor (și, potențial, a consumatorilor) necesită eliminarea angajaților uigur din lanțurile de aprovizionare, pur și simplu pentru că este atât de greu de dovedit dacă au fost constrânși sau nu. În cele din urmă, poate fi necesară ruperea legăturilor cu furnizorii chinezi are pot avea orice legătură cu Xinjiang – adică, majoritatea – chiar dacă e vorba de relații de de încredere de zeci de ani. Acest lucru îi poate afecta pe uiguri, cărora firmele occidentale le-ar oferi cu bucurie locuri de muncă decente, direct sau indirect.

Firmele textile consideră că tehnologia poate oferi un răspuns. Există programe-pilot pentru testarea ADN-ului și a altor lucruri, pentru a verifica sursa bumbacului din fire și țesături. Patricia Jurewicz, director la Responsabil Sourcing Network, spune că mărcile din lumea modei studiază modul în care firme de tehnologie precum Apple au răspuns la o parte din Dodd Frank Act din 2010, pentru a se asigura că niciun mineral din Republica Democrată Congo, aflată în conflict, nu a intrat în lanțurile lor de aprovizionare.

Desigur, un tricou este mai ieftin decât un smartphone, iar trasabilitatea costă bani. Soluția ideală ar fi ca guvernul chinez să înceteze persecuția minorității sale musulmane. După cum observă un om de afaceri, ironia este că, cu cât Beijingul recurge la tactica de mână forte în Xinjiang, pentru a menține stabilitatea, cu atât regiunea economică este mai instabilă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here