​Președintele american Donald Trump a salutat miercuri un acord comercial „istoric” între Statele Unite și China, chiar înainte de semnarea documentului împreună cu principalul negociator chinez, Liu He, relatează AFP.

Ziua de astăzi marchează o etapă istorică, o etapă ce niciodată n-a mai fost parcursă cu China, spre un acord comercial corect și reciproc între Statele Unite și China”, a declarat președintele american.

Trump a spus de asemenea că ia în calcul o deplasare în China în curând.

Preşedintele american Donald Trump declarase la începutul acestui an că prima fază a acordului comercial cu China va fi semnată pe 15 ianuarie la Casa Albă, chiar dacă detaliile acordului nu sunt în totalitate clare, transmitea Reuters. 

Preşedintele a scris într-un tweet că va semna acordul alături de ”reprezentanţi de rang înalt din China” şi că ulterior va călători la Beijinf pentru a începe discuţiile privind faza următoare.

Trump a declarat săptămâna trecută că el şi preşedintele chinez Xi Jinping vor fi gazdele ceremoniei de semnare a fazei întâi a acordului comercial.

Acordul, convenit la începutul acestei luni, va reduce tarifele şi va mări achiziţiile chineze de produse agricole, energie şi produse manufacturate americane, corectând şi unele probleme legate de proprietatea intelectuală.

Cu toate acestea, nu a fost făcută publică  o versiune a textului, iar oficialii chinezi trebuie să facă unele angajamente publice, cum ar fi creşterea importurilor de bunuri americane la 200 de miliarde de doalari, care ar dubla exporturile americane în China.

Statele Unite au lansat războiul comercial împotriva Chinei acum un an şi jumătate, sub acuzaţia de practici comerciale incorecte, cum ar fi furtul de proprietate intelectuală şi subvenţii care avantajează incorect companiile chineze de stat.

Reprezentantul pentru Comerţ al Statelor Unite a spus că prima fază a acordului comercial include protecţii legale mai puternice din partea Chinei pentru brevete, mărci, copyright, inclusiv îmbunătăţirea procedurilor penale pentru combaterea delictelor online, piraterie şi bunuri contrafăcute.

Probleme precum subvenţiile din industrie vor fi discutate în cadrul unui acord ulterior, potrivit autorităţilor americane.

Escaladarea tarifelor reciproce, care a început în iulie 2018, a agitat pieţele şi a încetinit creşterea economiei mondiale.

Surse: Hotnews.ro, News.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here