Dungaciu: Dacă nu se va întâmpla nimic semnificativ pe direcția occidentală, în cinci ani Ucraina eșuată se va întoarce

<< M-ai înșeleat, Oksana… Ai plecat la străini și m-ai lăsat. Ai aruncat la coș tot ce am trăit împreună, ce am agonisit laolaltă…. Ți-ai schimbat și accentul, vorbești aproape altă limbă… Te-am bătut, din cauza ta, ca să-ți intre mințile în cap, dar am făcut-o din dragoste. Și tu tot nu ai înțeles… Și tot cu străinii ai rămas… Și ai crezut că își va fi bine. Și nu ți-a fost… Îți este rău și îți va fi și mai rău… Înțelege asta odată și întoarce-te acasă. Nu te mai face sluga lor ca să îmi faceți mie rău. Ei nu te iubesc, ca mine, ei doar te folosesc. Cu ei nu ai nimic de împărțit, noi suntem de când ne știm împreună și am trecut prin multe. Îți merge rău, Oksana… Întoarce-te acasă până nu mai faci și alte greșeli… Că nu vei mai rămânea cu nimic.

Și vai de capul tău va fi!

Cam așa s-ar rezuma lunga scrisoare trimisă ucrainenilor de președintele Vladimir Putin, pe 12 iulie 2021, afișată pe site-ul Kremlinului în limbile rusă și ucraineană, și intitulată, prețios, ca un tom academic, „Despre unitatea istorică a rușilor și ucrainenilor >>, scrie Dan Dungaciu, pentru Laboratorul de Analiza Războiului Informațional și Comunicare Strategică.

<< Dincolo de sugestia din titlu, textul nu este despre trecut; este despre prezent și, mai ales, despre viitor.

Despre acest viitor vom vorbi în acest articol.

Episodul I. Putin „la sfat cu poporul”. Cu poporul din… Ucraina!

Miercuri, 30 iunie 2021, președintele Rusiei a participat la o conversație în direct cu cetățenii ruși, deja tradițională. Deloc nefiresc, o bună parte a răspunsurilor prezidențiale au avut de-a face cu Ucraina. Cu această ocazie, Vladimir Putin a pus pe agendă o serie de teme pe care avea să le elaboreze și detalieze mai târziu.

În primul rând, faptul că Ucraina nu este pe lista „statelor neprietene” ale Rusiei, de curând dată publicității (unde sunt incluse doar SUA și Republica Cehă), se bazează nu pe atitudinea liderilor – profund anti-rusă -, ci pe cea a populației: „Nu cred că ucrainenii sunt neprietenoși. Nu, nimic de acest gen, doar suntem aceiași… ”, a spus Vladimir Putin, reiterând teza demult formulată că rușii și ucrainenii sunt „un singur popor”. Și că elitele de la Kiev nu sunt „poporul”.

În al doilea rând, și cu legătură evidentă cu prima afirmație, președintele rus a trecut repede prin istorie reamintind audienței că „Rusia mare”, „Rusia albă” (Belarus) și „Rusia mică” (Ucraina) sunt locuite de același popor, „poporul rus”, care a fost dezbinat – pentru a fi slăbit! – în diferite momente ale istoriei, pe aceste aliniamente „identitare”, de diverse forțe externe, inamice, culminând – atenție! – cu acțiunea bolșevicilor, cea mai dură și mai eficientă în acreditarea acestei false idei a existenței celor trei „popoare”. La acest moment culminant, președintele Putin a făcut anunțul public că urmează un articol personal „la care lucrează” și care va încerca să clarifice toate aceste chestiuni.

În al treilea rând, este exprimată în termeni duri critica față de acțiunile regimului de la Kiev. Elitele politice nu au nicio legătură cu poporul, iar anti-rusismul acestora este „mult peste capacitatea de înțelegere a unei minți normale”. Motivul consternării prezidențiale era legea cu privire la populațiile indigene ale Ucrainei, care urma să fie votată la 1 iulie 2021, o zi mai târziu, unde se stipulează că acest statut de „popor indigen” îl au doar tătarii din Crimeea, crimeenii și karaiții (care, spre deosebire de tătarii din Crimeea, care sunt predominant musulmani, practică diferite versiuni ale iudaismului): „Din timpuri imemoriale, rușii au locuit aici, iar acum sunt declarați neindigeni acolo… Ce să facă acum, să plece?… Acest lucru este comparabil cu utilizarea unui fel de armă de distrugere în masă și este o chestiune foarte serioasă!”

Alte teme legate de Ucraina și exprimate în dialogul cu cetățenii sunt deja banalizate: persecuțiile la care ar fi supuși politicienii pro-ruși din Ucraina și faptul că o întâlnire bilaterală cu președintele Zelenschi se poate negocia serios doar atunci când agenda discuțiilor va fi adecvată și ar avea realmente rost – adică, după cum acredita președintele rus, „deciziile legate de Ucraina se vor lua la Kiev, și nu la Washingotn, și, parțial, la Berlin și la Paris”.

Episodul al II-lea. Epistola președintelui Putin către „frații” ucraineni (și belaruși!). Proiectul „anti-Rusia” s-a terminat

Episodul următor este mai consistent. Pe 12 iulie 2021, pe site-ul prezidențial apare așteptatul articol al președintelui Putin, deja anunțat. Ideea de bază a articolului este o proiecție identitară, abundent argumentată istoric (asta în viziunea președintelui rus), care să susțină – putem bănui -, eventuale viitoare proiecte strategice. De aici și interesul nostru pentru textul de la Kremlin.

Istoric vorbind – și referințele academice ar fi menite să îi susțină teza – nu există decât o distincție artificială între „popoarele” rus, ucrainean și belarus, acestea constituind, împreună, nedivizat, marele popor rus: „Pentru a înțelege mai bine prezentul și a privi în viitor, trebuie să ne îndreptăm spre istorie. Desigur, în cadrul articolului este imposibil să acoperim toate evenimentele care au avut loc de-a lungul a o mie de ani. Dar mă voi opri asupra acelor puncte cheie, de cotitură, care sunt importante pentru noi – atât în Rusia, cât și în Ucraina – să ni le amintim”.

Istoria este pusă la treabă. Și referințele sunt numeroase, polemice, nefirești pentru un text prezidențial și depășind mult dimensiunile unui articol. Idee este aceeași, că orice distincție tare între așa zisele popoare ruse și ucrainene e fără fundament istoric real, este doar „fundamentată” geopolitic, pentru a submina, ieri și azi, forța de lovire și de manifestare istorică a marelui popor rus. Există, firește, și nuanțe, pe care nu trebuie să le exagerăm mai mult decât e cazul: „de-a lungul multor secole de fragmentare, au apărut, în diferite state, trăsături lingvistice regionale și dialecte (cum ar fi dialectul ucrainean, n.n.). Limba literară a fost îmbogățită în detrimentul limbii populare. Ivan Kotlyarevsky, Grigory Skovoroda, Taras Shevchenko au jucat aici un rol imens. Lucrările lor reprezintă moștenirea noastră literară și culturală comună. Poeziile lui Taras Șevcenko sunt scrise în limba ucraineană, în timp ce proza este scrisă în cea mai mare parte în limba rusă. Cărțile lui Nikolai Gogol, un patriot al Rusiei, originar din regiunea Poltava, sunt scrise în limba rusă, pline de expresii și motive folclorice rusești. Cum poate fi împărțită această moștenire între Rusia și Ucraina? Și de ce am face asta?”

Interesant e altceva. Cei mai vinovați de impunerea acestei distincții artificiale și primejdioase sunt… bolșevicii. Ei închid acest lanț al agresiunilor externe împotriva unității poporului rus! În anii 1920 și 1930, susține sus și tare președintele Putin, „bolșevicii au promovat activ politica de „indigenizare”, care, în RSS Ucraineană, s-a desfășurat ca ucrainizare”… „Indigenizarea” a jucat fără îndoială un rol important în dezvoltarea și consolidarea culturii, limbii și identității ucrainene. În același timp, sub masca luptei împotriva așa-numitului șovinism de mare putere rusă, ucrainizarea a fost adesea impusă celor care nu se considerau ucraineni. Politica națională sovietică – în locul unei mari națiuni ruse, un popor tri-unitar format din „ruși mari”, „ruși mici” și „ruși albi” (bieloruși) – a consolidat și impus distincția între trei popoare slave separate la nivel de stat: rus, ucrainean și bielorus”.

Astfel, conchide președintele, Ucraina de azi, identitar vorbind, „este în întregime creația erei sovietice”. În ciuda acestui fapt, Ucraina și Rusia au fost împreună, profunzimea cooperării pe care „am avut-o acum 30 de ani ar putea stârni invidia țărilor UE de astăzi”. La momentul destrămării URSS, cele două state erau „parteneri economici naturali și complementari”, aveau o relație strânsă capabilă „să sporească avantajele competitive și să crească potențialul ambelor țări”. Ucraina independentă a fost, sugerează președintele Putin, cea mai avantajată după prăbușirea URSS: „o infrastructură puternică, un sistem de transport al gazelor, construcții navale avansate, construcții de aeronave și rachete, capabilități pentru creare de instrumente științifice perfomante, proiectare și școli de inginerie la nivel mondial. După ce au primit o astfel de moștenire, liderii Ucrainei, declarându-și independența, au promis că economia ucraineană va deveni una dintre cele mai importante și nivelul de trai al oamenilor unul dintre cele mai înalte din Europa”.

Și Ucraina a eșuat: „În ultimii 10 ani, producția de produse metalurgice a scăzut cu 42%. Scara dezindustrializării e teribilă, iar generarea de energie electrică s-a înjumătățit aproape în Ucraina în peste 30 de ani. Și, în cele din urmă, potrivit FMI, în 2019, chiar înainte de epidemia de coronavirus, nivelul PIB-ului pe cap de locuitor din Ucraina era mai mic de 4 mii de dolari, sub Republica Albania, Republica Moldova și Kosovo – stat nerecunoscut. Ucraina este acum cea mai săracă țară din Europa”.

De ce s-a întâmplat asta?

În primul rând, ne spune președintele Putin, (un pic) autocritic, aceste eșecuri sunt „consecințele propriilor noastre greșeli făcute în diferite perioade”, dar, mai ales „rezultatul muncii intenționate a acelor forțe care au căutat întotdeauna să ne submineze unitatea”. Formula utilizată este cunoscută din timpuri imemoriale: divide și cucerește. Nimic nou. De aici și „încercările de a juca la chestiunea națională, de a semăna discordia între oameni. Și ca o super sarcină – să împartă și apoi să joace diverse părți ale unui singur popor unele împotriva altora.”

Cine este vinovat pentru asta? Oamenii din Ucraina? Desigur că nu, se grăbește să ne asigure. „Autoritățile ucrainene” sunt cele care „au risipit și au aruncat realizările multor generații”. Dar poporul, spre deosebire de liderii săi, este bun: „știm cât de muncitori și de talentați sunt oamenii din Ucraina. Știu cum să obțină persistent și încăpățânat succese, rezultate remarcabile. Și aceste calități, precum deschiderea, optimismul natural, ospitalitatea, nu au dispărut. Acestea sunt sentimentele a milioane de oameni care tratează Rusia nu numai bine, ci cu o mare dragoste, la fel cum avem și noi pentru Ucraina aceleași sentimente”.

Dar elitele politice, vai!, elitele politice, „pas cu pas, au atras Ucraina într-un joc geopolitic periculos, al cărui scop este de a transforma Ucraina într-o barieră între Europa și Rusia, într-un cap de pod împotriva Rusiei”.

Adică esența conceptului „anti-Rusia”. Și președintele rus îl explicitează.

Autorii occidentali – cine alții? – ai proiectului „anti-Rusia” „au construit sistemul politic ucrainean în așa fel încât președinții, deputații, miniștrii să se schimbe, dar să existe o orientare constantă spre separarea de Rusia, spre dușmănie cu aceasta”. Prin urmare, nici nu contează ce spun și cum câștigă alegerile un politician ucrainean. De pildă, „principalul slogan pre-electoral al președintelui în exercițiu a fost realizarea păcii. El a venit la putere în acest sens”. Dar „promisiunile s-au dovedit a fi minciuni”. Nimic nu s-a schimbat, chiar, în anumite privințe, situația din Ucraina și din jurul Donbas s-a degradat. În proiectul „anti-Rusia”, continuă Putin, „nu există loc pentru Ucraina suverană, precum și pentru forțele politice care încearcă să-și apere adevărata independență. Cei care vorbesc despre reconciliere în societatea ucraineană, despre dialog, despre găsirea unei ieșiri din impasul care a apărut, sunt etichetați ca agenți „pro-ruși””. Și Vladimir Putin merge și mai departe. Ucraina tinde să devină „un stat construit pe ură”, căci „numai cei care urăsc Rusia sunt acum declarați patrioții „corecți” ai Ucrainei”. Mai mult, „întregul stat ucrainean, în viitor, va fi construit exclusiv pe această idee. Ura și furia – iar istoria lumii a dovedit acest lucru de mai multe ori – este o bază foarte șubredă pentru suveranitate, plină de multe riscuri grave și consecințe grave”.

Dar există speranțe! Căci „pentru mulți din Ucraina proiectul „anti-Rusia” este pur și simplu inacceptabil. Și sunt milioane de astfel de oameni. Dar nu li se permite să ridice capul. Ei au fost practic lipsiți de ocazia legală de a-și apăra punctul de vedere. Sunt intimidați, conduși în subteran. Pentru convingerile lor, pentru cuvântul rostit, pentru exprimarea deschisă a poziției lor, nu numai că sunt persecutați, ci și uciși. Criminalii tind să rămână nepedepsiți”.

E timpul să ne împotrivim! – ne spune însuși Vladimir Putin. (Atmosfera devine surrealistă: președintele unei Rusii care purifică spațiul public și politic de „agenți străini” occidentali, denunță persecuțiile politice anti-ruse din Ucraina!). Inevitabil, a sosit momentul în care conceptul „Ucraina nu este Rusia” nu se mai poate accepta. S-a resuscitat conceptul „anti-Rusia”, pe baza vechile evoluții ale ideologilor polono-austrieci, dar acesta s-a dovedit un eșec. „Toate trucurile asociate cu proiectul anti-Rusia ne sunt clare. Și nu vom permite niciodată teritoriilor noastre istorice și oamenilor apropiați de noi care locuiesc acolo să fie folosite împotriva Rusiei. Și celor care fac o astfel de încercare, vreau să le spun că în acest fel își vor distruge țara (subl.n.)”. În plus, deși o spune relativ voalat, o asemenea atitudine ar duce la pierderea definitivă și a altor teritorii, pe care Kievul dă semne că nu le-ar mai dori înapoi (aluzia e la Donbas, firește).

Și, după amenințare, iată și propunerea pozitivă.

Actualelor autorități din Ucraina le place să se refere la experiența occidentală, considerând că este un model. Așadar, „uitați-vă la modul în care Austria și Germania, SUA și Canada trăiesc una lângă alta. Similare în compoziția etnică, în cultură, de fapt, cu o singură limbă, ele rămân state suverane, cu propriile interese, cu propria lor politică externă. Dar acest lucru nu interferează cu o puternică integrare sau relațiile lor aliate. Au frontiere determinate și transparente. Iar cetățenii, traversându-le, se simt acasă. Ei creează familii, studiază, lucrează, fac afaceri. Apropo, la fel ca milioanele de nativi din Ucraina care trăiesc acum în Rusia. Pentru noi, ei sunt ai noștri, rude”.

Ucraineni, veniți „acasă”, pare că spune Kremlinul, căci „Rusia este deschisă dialogului cu Ucraina și este pregătită să discute cele mai dificile probleme. Dar este important pentru noi să înțelegem că un partener își apără interesele naționale și nu îi servește pe alții, nu este un instrument în mâna cuiva pentru a ne lupta cu noi”.

Și iată cum trebuie să arate viitorul: „respectăm limba și tradițiile ucrainene”, spune președintele, dar este convins că „adevărata suveranitate a Ucrainei este posibilă tocmai în parteneriat cu Rusia”. Căci aceea legătură nu se poate rupe: „Legăturile noastre spirituale, umane, civilizaționale s-au format de-a lungul secolelor, revenind la aceleași surse, temperate de încercări, realizări și victorii comune. Rudenia noastră este transmisă din generație în generație. Este în inimi, în memoria oamenilor care trăiesc în Rusia și Ucraina moderne, în legăturile de sânge care unesc milioane de familii. Împreună am fost și vom fi întotdeauna de multe ori mai puternici și mai de succes. La urma urmei, suntem un singur popor”.

Rusia „nu a fost niciodată și nu va fi niciodată „anti-Ucraina””.

Și ce ar trebui să fie Ucraina – „este de latitudinea cetățenilor să decidă”.

Episodul al III-lea. Președintele rus mai pune odată accentele

Pe 13 iulie 2021, la o zi după publicarea articolului, Președintele Putin dă un interviu, postat tot pe site-ul Kremlinului, în care clarifică principale teze și reia mesajele principale.

„Am decis să pregătesc acest material nu acum, ci cu mult timp în urmă, de câteva luni mă gândesc la el”, dar ceea ce l-a făcut să îl publice este momentul prin care trece azi Ucraina: acolo „există o mulțime, milioane de oameni care doresc să restabilească relațiile cu Rusia. Sunt sigur că sunt milioane de oameni. Și există forțe politice care sunt în favoarea acestei normalizări. Dar, aparent, nu li se oferă nicio șansă de a-și realiza planurile politice, sunt pur și simplu îndepărtați de pe scena politică într-un mod nesistematic, ilegal”. Vladimir Putin întinde mâna acelor oameni și le transmite un semnal.

A doua idee pe care insistă este vina bolșevicilor pentru situația la care s-a ajuns. Proiectul „anti-Rusia”, început în secolele XVII – XVIII în Commonwealth-ul polon-lituanian, folosit apoi de mișcarea națională poloneză, și, înainte de Primul Război Mondial, folosit de Austria-Ungaria, a fost adus la culminație de bolșevici. „De ce bolșevicii au trebuit atunci să preia această idee și să o implementeze în construcția unui stat unificat, din punct de vedere istoric, nu este foarte clar”.

A treia ideea este că ideile de profunzime, realitățile de substrat, cum ar spune Nicola Iorga, nu pot fi evacuate din memoria istorică: „în vremurile sovietice, ei au încercat să radieze conștiința religioasă a poporului nostru. Ce s-a întâmplat? De îndată ce a început Marele Război Patriotic, Molotov, vorbind la radio, a spus „cetățeni și cetățene”. Iar Stalin, când a vorbit – când au realizat întreaga catastrofă iminentă a războiului început de Germania nazistă – el a spus deja „frați și surori”. Aceasta este aproape o convertire ecleziastică. Și apoi a fost restaurată și Patriarhia. Și astăzi biserica și-a luat locul cuvenit în viața societății”. Deci ideea de „popor rus” unic, „treimea poporului nostru”, n-a dispărut nicăieri, „oricât de mult ar încerca cineva și oricât ar încerca cineva să pună în aplicare aceste planuri”.

Încă o idee reluată este că cei care lucrează astăzi pe proiectul „anti-Rusia” își vor distruge țara: „este puțin probabil ca oamenii care locuiesc în Ucraina să se uite calm la acei conducători de astăzi, care vin la putere sub aceleași lozinci, și apoi se revopsesc ca cameleoni și apără poziții complet diferite și, de regulă, protejează interesele nu ale poporului ucrainean, ci ale celor care conduc și plătesc pentru șederea lor la putere”. Și un sfat către politicienii Ucrainei: că citească acest articol cu atenție înainte de a solicita întrevederi bilaterale:„Dacă există dorința de a discuta, cred că trebuie să facă o pauză; citiți-l cu atenție de la început, analizați-l, verificați documentele… Este destul de dificil să te certi cu acest articol, deoarece este sincer. De fapt, se bazează pe documente istorice”.

Și ultima idee, strategică, o construcție regională după modelul UE.

Problema principală este ca Ucraina „să nu se creeze amenințări pentru noi. Și vedem că începe dezvoltarea militară a acestui teritoriu, asta ne îngrijorează… Și sper foarte mult că preocupările noastre vor fi luate în serios”. În ceea ce privește aranjamentele regionale mai ample, referința este la… UE! „Uniunea Europeană se dezvoltă și nimeni nu o compară cu Uniunea Sovietică. Deși am vorbit deja despre acest lucru, numărul deciziilor obligatorii luate de Parlamentul European este mai mare decât numărul acestor decizii obligatorii care au fost luate de parlamentul Uniunii în epoca sovietică. Nimeni nu le compară cu Uniunea Sovietică. Aceasta este o chestiune voluntară”.

Ce înseamnă Uniunea Rusia – Belarus? Nu e un stat, ne spune președintele Putin, „este doar un anumit nivel de integrare”. Și iarăși referința este la UE: „Dacă ne comparăm cu UE, aceasta are un nivel de integrare mult mai profund decât avem în cadrul statului Uniunii cu Belarus. Mult mai adânc. Există o monedă unică, de fapt, o uniune vamală foarte puternică și așa mai departe. Și un singur spațiu, mișcare. Totul este acolo pe care nu l-am realizat încă. În același timp, cu păstrarea deplină a suveranității. Cu toate acestea, facilitează viața oamenilor, creează anumite condiții pentru dezvoltarea economică și crește competitivitatea generală. Dacă relațiile se dezvoltă în acest fel, atunci, desigur, vom susține în orice mod posibil relațiile de acest fel. Vom lucra pentru acest lucru în parteneriat cu toți vecinii și prietenii noștri”.

Acum, la o treia intervenție publică pe această temă, totul ar trebuie să fie clar. Ucraina este așteptată în Rusia, într-o casă mobilată după modelul UE!

O uniune… à la russe.

Nu te poți abține să nu te gândești la vorbele lui Viktor Cernomîrdin, fostul premier rus din anii 90, a cărui vorbă a devenit un veritabil proverb acolo: „am vrut să facem bine, dar ne-a ieșit ca întodeauna”.

Înainte de a trece însă la concluzii, o scurtă referință la reacția Kievului.

Răspunsul oficial al Ucrainei e ponderat. Mai degrabă nu există!

La formul „Ucraina 30”, consacrat sărbătoririi a 30 de ani de independență, pe data de 6 iulie 2021, Ministrul de Externe ucrainean, nu președintele, a dat o primă replică, indirectă, afirmațiilor președintelui rus din cadrul conversației cu cetățenii. Dmytro Kuleba a spus că Ucraina este „un stat din Europa Centrală” și că „ în partea noastră de Europă, nu există un popor format din ruși, ucrainenei și bieloruși”.

Pe 13 iulie, la o zi după publicarea articolului, cu ocazia altei reuniunii a forumului „Ucraina 30”, președintele Volodymir Zelenschi intervine.

În primul rând, răspunzând criticilor legii „popoarelor indigene” adoptate de parlamentul ucrainean la 1 iulie, președintele a subliniat că „aceasta este o afacere internă a Ucrainei” și nu privește pe alții.

În ceea ce privește conținutul articolului, liderul ucrainean a apreciat „munca colegului său rus”, deși a recunoscut că nu a citit întregul articol – au existat „lucruri importante”, „întâlniri importante”, care i-au consumat timpul. „Dar în părțile pe care le-am citit, am văzut o muncă profundă. Într-adevăr, președintele Federației Ruse a petrecut mult timp cu textul, deoarece există o mulțime de lucrări de arhivă acolo. Nu pot decât să invidiez că președintele unui stat atât de mare își poate permite să petreacă atât de mult timp, citind atâtea documente, pe un astfel de subiect”, a spus liderul de la Kiev, o afirmație care a fost considerată de unii drept ironică. (În sine, este, pusă în contextul răspunsului, nu mai e, căci răspunsul președintelui Ucrainei e mai degrabă deferent și precaut.)

În același timp, președintele Ucrainei și-a exprimat unele critici. El s-a plâns – greșit! – că ucrainenii sunt uitați în Rusia atunci când vorbesc despre „victoria asupra fascismului, despre cel de-al doilea război mondial”. „Nu este frățesc să faci asta”, iar despre „frațietatea” ruso-ucraineană a spus că e ceva de genul „Cain și Abel”. Una peste alta, președintele Ucrainei a promis că va „analiza articolul” de îndată ce va găsi timp și a recunoscut că partea ucraineană va da un răspuns la acesta. În plus, el a menționat că ar putea discuta articolul său cu Vladimir Putin în persoană.

Și cam atât.

Criticile din presa ucraineană sunt evidente și de așteptat, dar și unele aprecieri pozitive – toate predictibile, căci fiecare a apreciat articolul lui Vladimir Putin în funcție de atitudinea politică anterioară. Cu mențiunea că unii au asemuit textul cu… Mein Kampf-ul lui Hitler.

Să reținem deocamdată atitudinea precaută a autorităților de la Kiev. Nu s-a declanșat nicio confruntare identitară al nivel de stat.

E și acesta o formă de răspuns.

Concluzii. Întorcerea fiului risipitor – versiunea slavă

Întrebările fundamentale legate de articolul fluviu al preșdintelui rus – un eveniment, fără îndoială – se referă la „de ce” și ”de ce acum”?

Nu vom intra aici în evaluarea istorică a argumentelor președintelui Putin, căci nu acesta este scopul acestui material. Vom încerca să schițăm un răspuns la la cele două interogații enunțate și care ni se par esențiale, nu doar în legătură cu relațiile bilaterale, „frățești” sau nu, ruso-ucrainene, ci pentru viitoarea configurație a regiunii. Căci despre asta e vorba, până la urmă.

  1. În primul rând, nu poți să nu sesizezi minuția proiectului de comunicare al Kremlinului în această chestiune: tizzing, articol, interviu. Este evident că nu e nici o poveste conjuncturală nici de moment. Mesajul e important, dincolo chiar de persoana președintelui, devenit principal comunicator într-un proiect de stat; așa cum sunt toate proiectele importante ale Federației Ruse.
  2. De ce acest articol? Prima ipoteză este cea ilustrată deja de președintele rus în textul său. Ucraina tocmai a votat, la 1 iulie 2021, legea cu privire la „populațiile indigene”, un gest incomprehensibil și șocant în viziunea președintelui rus, cel care a făcut o comparație dură cu „armele de distrugere în masă”, respectiv efectele de excludere a rușilor – deveniți „cetățeni de gradul doi” – din Ucraina și, pe cale de consecință, a izgonirii lor de acolo. Evenimentul poate fi, desigur, iritant pentru Kremlin, dar e prea mult să-l considerăm motivație principală. E mai mult decât atât.
  3. Ipoteza care ni se pare mai plauzibilă este că nu rușii din Ucraina sunt principala țintă a noilor preocupări livrești ale președintelui rus, ci ucrainenii înșiși. Mai concret. Ucraina este, pentru Rusia, de departe, cel mai important actor strategic din regiune, singurul pentru care, explicit, a intrat în confruntare și căruia i-a anexat teritorii strategice, plus că Moscova, indirect, controlează regiuni separatiste. Fiind principala miză strategică, rușii cunosc această țară și cercetează în detaliu ce se petrece acolo. Și, din această perspectivă, există posibilitatea ca lunga epistolă a președintelui Vladimir Putin să fie răspunsul statului rus – inclusiv la nivel de proiecție strtegică – la evoluțiile interne și externe care privesc Ucraina. Care evoluții, nu sunt deloc pozitive.
  4. Pe plan extern, cota Ucrainei pare să fi scăzut dramatic. Nu putem decât să speculăm pe marginea convorbirii Biden – Putin de la Geneva, dar ideea de „reset” americano-rus, chiar dacă cuvântul este cu obstinație respins – căci ar fi al doilea reset cu Rusia pentru actualul președinte american la care a participat explicit! –, devine tot mai greu de evitat, cel puțin în cazul Ucrainei. Semnalele din ultima vreme sunt limpezi. Neinvitarea Ucrainei la Summitul NATO de la Bruxelles, ridicarea ștachetei pentru obținerea MAP din partea NATO la nivelul celor care fuseseră anunțate pentru integrarea propriu-zisă în Alianță, acceptul american rapid pentru finalizarea proiectului Nord Stream 2 (deci pierderea anuală de 2 miliarde USD pentru Kiev), semnal de neimplicare militară din partea Americii în timpul tensiunilor recente din jurul Ucrainei și a Crimeei, estomparea pozițiilor franco-germane în formatul Normandia și acomodarea acestora mai degrabă cu poziția rusă decât cu cea ucraineană etc. Adăugați aici lipsa de interes a administrației Biden față de președintele Zelenschi, care nu a fost sunat de către omologul american decît odată cu creșterea tensiunilor militare în regiunea Mării Negre, și chiar neclaritatea legată de întâlnirea preconizată Biden-Zelenschi, despre care nici acum nu se știe dacă va avea loc în luna iulie 2021, cum fusese anunțat. În plus, pare că președintele Zelenschi și-a pierdut orice încredere a partenerilor: lipsa oricărui aplomb pentru lupta împotriva corupției a iritat evident Washingtonul, iar intransigența în negocierile cu Rusia, inclusiv dorința de modificare a Acordurilor de la Minsk, a iritat europenii. Nici că se putea mai prost!
  5.  La nivel intern, situația nu este nici ea favorabilă actualei administrații. Sprijinul intern a scăzut dramatic, undeva între 20 și 30% (cădere de la 73% în 2019!). Partidul prezidențial are astăzi în jur de 20%, coborâre dramatică față de poziția majoritară pe care o avea în Rada ucraineană, în condițiile în care partidele pro-ruse revin și câștigă poziții. Situația economică este și ea complicată, perspectivele luptei împotriva corupției nu se întrevăd, și nici șanse pentru instaurarea păcii în Donbas nu sunt reperabile la orizont. Mai adăugați aici și creșterea vertiginoasă a dezamăgirii societății civile pro-Vest din Ucraina față de ce aceasta consideră că ar fi cedări nepermise ale Occidentului față de Rusia pe dosarul ucrainean.
  6. Avem răspunsul și la întrebarea „de ce acum?”. Căci acesta este peisajul debusolant în care apare epistola lungă către ucraineni a președintelui Federației Ruse. Președintele unei țări care, în materie de strategie și politică externă, are instituții eficace. Și care, poate, și-au făcut deja evaluările: în condițiile unei crize acute în Kiev, dublată de un semnal că proiectele de integrare euro-atlantică sunt scoase din discuție, Ucraina intră în disoluție. În acest context, Vladimir Putin transmite un semnal: noi suntem aici! Și noi suntem voi, căci suntem un popor până la urmă. În lipsa acută de soluții pe care o trăiește sau o va tări Ucraina, Kremlinul vine cu o soluție „acreditată” istoric: o nouă construcție, bazată pe – cum altfel? – „respect reciproc”, similară Uniunii Europene, care să cuprindă și Belarusul și Ucraina, ca state suverate separate (așa se explică și eforturile conjugate și sincrone al Moscovei în Belarus). Prin epistola sa, Vladimir Putin a anunțat fiul risipitor ucrainean că îl așteaptă acasă și… se pregătește să taie vițelul cel gras! Aceasta ar putea să fie adevărata miză a acestui text care nu e despre trecut, ci despre… viitor!
  7. Nu e vorba deci nici de mult trâmbițata „rupere a Ucrainei”, nici de anexarea de către Rusia a unei bucăți masive din estul țării. Într-o primă instanță, e vorba despre un proiect mai realist și mai puțin exploziv. Revenirea unei Ucraine deziluzionate și fără niciun proiect occidental real în zona de influență rusăîntr-o „uniune” mai mult sau mai puțin formală, pe model UE! Și, dacă lucrurile stau așa, responsabilitatea liderilor de la Kiev, de la Bruxelles sau Washingotn este enormă. Căci intrarea Ucrainei în disoluție, fără ca vreun proiect occidental să o poată salva, înseamnă că nici măcare ipoteza unui „buffer”/„cordon sanitar” între Est și Vest nu se mai pune.
  8. Aviz statelor din regiune: lăsați orice iluzii! Dacă nu se va întâmpla nimic semnificativ pe direcția occidentală în următoarea perioadă, în cinci ani de zile, cel mult, Ucraina eșuată se va întoarce, cu voia majorității populației, fără ocupație militară, precum fiul risipitor, în brațele Rusiei. Acesta pare să fie proiectul întrezărit – și încurajat – de Moscova. Iar președintele Vladimir Putin, prin lunga lui epistolă, nu a făcut decât să le transmită ucrainenilor această invitație. În limba ucraineană și în limba rusă. >>

Dan Dungaciu este membru al Consiliului de Experți LARICS.

Se face tot mai multă lumină în privința Covid-ului lung. Problemele de inimă lăsate în urmă și pentru care tinerețea nu este nicidecum un scut

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here