Ecouri dintr-o epocă a întunericului. Asemănări și deosebiri între Xi Jinping și Stalin

O Chină însetată de teritorii necesită un răspuns al SUA – a venit vremea să fie reșapată Doctrina Stimson, cu refuzul ei de-a recunoaște schimbările politice sau teritoriale realizate cu forța, scrie într-o analiză CEPA Walter Clemens, expert în probleme eurasiatice al Universității Harvard.

🔹 Președintele Chinei și cel mai înalt lider al Partidului Comunist este un personaj unic în multe privințe. Cu toate acestea, de la preluarea puterii supreme în 2012-2013, acțiunile lui Xi Jinping în țară și în străinătate au schimbat natura regimului de la Beijing, creând rapid o dictatură totalitară care începe să semene, în unele privințe, cu amenințările din secolul XX reprezentate de național-socialismul german și de comunismul sovietic. Această realitate pune serioase probleme Statelor Unite și, per total, omenirii.

Regimul lui Xi dictează politica și controlează o mare parte a economiei și a vieții culturale. Controlează mass-media și epurează disidența. Liderii religioși autentici și avocații adevărați sunt reduși la tăcere.

Până în prezent, Xi nu a practicat genocidul fizic, așa cum au procedat alte dictaturi din secolul al XX-lea, dar a desfășurat forme de genocid cultural – iar acest lucru, la rândul său, a dus la numeroase victime, deoarece sterilizările forțate ale femeilor uigure au vizat nenăscuții. În timp ce Xi nu merge atât de departe încât să proclame un grup etnic dominant drept o rasă stăpână, el a inundat cu o naționalitate dominantă, poporul Han, zonele de frontieră. Chinezii Han depășesc numărul localnicilor din Tibet, Xinjiang și Mongolia Exterioară și ocupă cele mai bune locuri de muncă acolo. Localnicii devin rezidenți de mâna a doua în propriile locuri de baștină. Când bărbații și femeile uigure sunt trimiși în diferite destinații pentru a studia sau lucra, separarea limitează creșterea lor demografică.

Regimul Xi diferă de cel al lui Iosif Stalin, în măsura în care considera că politicile sale sunt prea respectuoase față de diferențele naționale: Constituția lui Stalin din 1936 a dat minorităților naționale, precum kazahii și armenii, dreptul de-a se separa de URSS și le-a permis să folosească propria limbă în școli și publicații. Născut în Georgia, Stalin a permis Georgiei, Armeniei și celor trei republici baltice să continue să folosească alfabetele lor tradiționale. Kazahii și alte minorități au trebuit să adopte chirilica.

Cerându-și dreptul la autodeterminare în perioada 1988-1991, cele trei republici baltice au declanșat prăbușirea Uniunii Sovietice. Pentru a evita această soartă, Beijingul limitează minoritățile chineze și le presează în mod sistematic să gândească și să vorbească în mandarină. Chiar și vorbitorii cantonezi din Hong Kong și Guangdong sunt așteptați să renunțe la moștenirea lor culturală.

Dornici să consolideze puterea economică și militară, dictatorii din trecut s-au străduit să dobândească tehnologie străină și sprijin financiar. În era sovietică, Stalin a transformat furtul într-o formă de artă și, în cele din urmă, a dobândit chiar și cunoștințele necesare pentru a produce o bombă atomică. La fel ca URSS, China comunistă a căutat să dobândească tehnologie străină prin orice mijloace. În anii 1950, Mao Zedong s-a bazat pe URSS pentru a oferi Chinei un eșantion de bombă atomică. Când acest puț a secat, China a pornit în căutarea celor mai noi cunoștințe științifice și industriale din Occident. Normalizarea legăturilor în timpul administrațiilor lui Richard Nixon și Jimmy Carter a deschis porțile oamenilor de afaceri, jurnaliștilor și studenților chinezi să învețe din Statele Unite atât în ​​mod deschis, cât și în secret.

Cea mai amenințătoare fațetă a regimului lui Xi Jinping pentru Occident este extinderea sa. Tacticile sunt în general mai puțin teatrale și mai subtile, dar la fel ca naziștii și sovieticii, China își extinde granițele cu forța. Acum împinge frontierele în Butan, precum și-n India. Își încalcă angajamentele față de Hong Kong, abandonând politica sino-britanică „O țară, două sisteme”. Sfidând Curtea Internațională de Arbitraj, Beijingul revendică practic toată Marea Chinei de Sud – chiar și apele teritoriale ale Vietnamului și Filipinelor. Beijingul amenință Taiwanul pe calea aerului și pe mare. Toate acestea riscă o coliziune cu navele occidentale care tranzitează Marea Chinei de Sud și Strâmtoarea Taiwan. Un pericol similar se profilează în Marea Neagră, deoarece Rusia vrea să țină navele străine departe de Crimeea.

Eforturile lui Xi de-a influența opinia mondială amintesc, de asemenea, de tactica lui Stalin și a succesorilor săi.

Acțiunile lui Xi în țară și-n străinătate reprezintă aceleași provocări în secolul XXI ca și cele impuse în secolul trecut de statele totalitare. Pericolele apar, chiar dacă lumea are nevoie de o mare colaborare între puteri pentru a profita de cele mai bune cunoștințe moderne și pentru a face față armelor nucleare, schimbărilor climatice și pandemiilor.

Statele Unite pășesc acum pe o frânghie subțire între imperativele interdependenței globale și nevoia de-a ține sub control agresivitatea. Confruntându-se cu o dilemă similară atunci când Japonia Imperială a pus mâna pe Manciuria, secretarul de stat al SUA Henry Stimson, în 1932, a emis ceea ce este cunoscut sub numele de Doctrina Stimson. Acesta a declarat că Statele Unite nu vor recunoaște niciodată schimbările politice sau teritoriale efectuate prin forța armelor. Majoritatea membrilor Ligii Națiunilor au urmat exemplul. Reiterarea Doctrinei Stimson ar oferi un răspuns constructiv la revendicările expansioniste ale lui Vladimir Putin, precum și ale lui Xi Jinping. 🟦

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here