Exercițiu NASA: Cum reacționează autoritățile dacă un asteroid lovește Pământul

NASA a imaginat un scenariu în care Pământul ar fi lovit de un asteroid și l-a prezentat săptămâna trecută, la cea de-a 7-a Conferință de Apărare Planetară.

Cu acea ocazie, a fost pus în aplicare scenariul NASA de impact simulat al asteroizilor, potrivit Digi24.

Întrucât nu există o modalitate de a simula fizic acest lucru, experimentul a constat în punerea în practică a coordonării între diferite agenții federale americane, agenții spațiale internaționale, instituții științifice, manageri ai unor situații de urgență și alți factori de decizie.

Pe tot parcursul săptămânii, participanții la simulare au fost bombardați cu informații în continuă evoluție despre un asteroid fictiv: cât de repede se mișcă, cât de mare este traiectoria pe care o parcurge prin spațiu, dacă există posibilitatea să lovească Pământul. Participanții au lucrat împreună la luarea deciziilor și au dat feedback pentru pașii următori.

În viața reală, există un acord internațional care prevede că la o șansă de impact de 1 la 100 se declanșează acțiunile de răspuns.

O simulare ceva mai reală, de a devia un asteroid în spațiu, va avea loc în această vară. Misiunea DART a NASA este programată să se lanseze, în iulie sau mai târziu, cu ajutorul unei rachete Falcon a SpaceX, spre un asteroid numit Didymos.

Scopul este de a lovi cu o rachetă corpul secundar al asteroidului – de mărimea unui teren și jumătate de fotbal – și de a-i schimba viteza orbitei în jurul corpului principal.

DART va fi primul test pentru apărarea planetară, iar datele culese vor ajuta oamenii de știință să înțeleagă mai bine cum ar putea atenua un potențial impact periculos în viitor”, a declarat Andrea Riley, director de program pentru DART.

În martie, un asteroid a zburat pe lângă Pământ cu o viteză de 124.000 km/oră. Deși se afla la aproximativ 2 milioane de kilometri distanță, asteroidul a fost considerat „aproape” de Pământ, pentru că la dimensiunile galaxiei și dincolo de ea, 2 milioane de kilometri nu înseamnă mult.


LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here