Exploziile din Beirut au lăsat în urmă un crater cu adâncimea de 43 de metri

Deflagraţiile puternice care s-au produs în portul din Beirut au creat un crater cu o adâncime de 43 de metri, a anunţat duminică o sursă de securitate libaneză, care a citat evaluări efectuate de experţi francezi în pirotehnică trimişi la faţa locului, informează AFP.

În urma exploziilor, 150 de persoane au murit, 6.000 au fost rănite, iar câteva zeci sunt în continuare date dispărute.

Dezastrul a fost provocat de explozia unui depozit în care erau stocate, potrivit premierului libanez Hassan Diab, 2.750 de tone de azotat de amoniu, timp de şase ani, „fără măsuri de precauţie”.

Imaginile din satelit obținute de CNN, arată un crater imens în portul din Beirut. Imaginile arată că aproape toate clădirile din zonă au fost avariate grav sau au fost distruse de suflul deflagrației. Un crater imens care a fost umplut de apă a înlocuit o parte a portului în care anterior erau două clădiri.

Institutul american de geofizică (USGS), cu sediul în statul Virginia, indicase că reţeaua sa de captatori a înregistrat explozia ca un seism de 3,3 grade pe scara Richter. De altfel, unda de șoc s-a simțit chiar și la peste 200 de kilometri depărtare, în insula Cipru.

Potrivit calculelor făcute de Observatorul Seismologic din Iordania, explozia a avut puterea unui cutremur de magnitudine 4,5.

Comparativ, explozia în 1962 a unei bombe atomice de 104 kilotone la situl de testare nucleară Sedan, în Nevada (vestul SUA), a creat un crater de aproape 100 de metri adâncime, scrie Agerpres.

Atentatul în care a fost ucis fostul premier libanez Rafic Hariri, în 2005, comis cu o camionetă ticsită cu explozibili, a făcut un crater cu un diametru de circa 10 metri şi cu o adâncime de doi metri, potrivit site-ului de internet al Tribunalului Special Internaţional (TSL). 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here